Strategii de imagine ceauşiste

14 martie 2012
Strategii de imagine ceauşiste jpeg

(Articol apărut în Dilema veche nr. 142 / 2006)

Comunismul a reuşit în secolul XX trecerea spectaculoasă de la statutul de marcă înregistrată local (momentul redactării Manifestului Partidului Comunist de către Marx în 1847) la statutul de brand internaţional (prin Revoluţia bolşevică din 1917 şi URSS-ul stalinist, la perestroika lui Gorbaciov), adică de la un nume fără reprezentare în mentalul alegătorului, la prezenţă activă în spiritul contemporanilor. Un brand care se remarcă prin specificul mărcilor locale, pentru că deşi comunismul teoretic este internaţionalist, comunismul practic s-a dovedit naţionalist. Promisiunea (sloganul este esenţa a ceea ce se comunică despre brand) din Critica Programului de la Gotha „de la fiecare după capacităţi, fiecăruia după nevoi” este mai prezentă în mentalul colectiv în România după ’90 decît teroarea Securităţii, epurările dejiste, Canalul Dunăre-Marea Neagră. „Comunismul este o idee bună, dar care a fost pusă prost în practică” - astfel gîndesc mulţi dintre supravieţuitorii regimului Ceauşescu, un regim comunist care echivalează cu numele de familie al Conducătorului. Construcţia de marcă în România a început spre sfîrşitul domniei Dej. „Stalin şi poporul rus fericirea ne-au adus” din anii ’50 a dispărut după 1965 în favoarea lui „Ceauşescu şi poporul, patria şi tricolorul.”

De la primele mişcări pe tabla de şah externă, Ceuşescu a impus despre sine în Occident imaginea unui lider socialist independent de URSS. Din 1967 România a mimat independenţa prin refuzul de a rupe relaţiile diplomatice cu Israelul după războiul de 6 zile. Neparticiparea lui Ceauşescu la „normalizarea” Cehoslovaciei a dus la intensificarea relaţiilor cu Vestul: Generalul De Gaulle şi întreprinderile Renault şi Citröen au venit în România, iar Institutul Francez s-a redeschis în ’69. Fronda aparentă faţă de Moscova i-a adus un prestigiu exagerat în vest şi simpatia poporului în ţară. După călătoriile în Iran, China şi Coreea de Nord, Ceauşescu impune o dictatură din ce în ce mai absolutistă, iar demonstraţiile de pe stadioane cu oamenii care îi scriau numele cu trupurile, frigul şi foamea românilor nu au fost suficiente pentru a schimba brandul „Noul Tito” în Occident. „Marele fiu al ţării, Eroul între eroi” conducea o ţară în care, de la cel mai mic şoim al patriei pînă la cel mai mare posesor de carnet de partid, românii erau înregimentaţi în structurile de partid şi de Securitate. Dar limba de lemn, telejurnalele cu vizitele cuplului în Lumea a Treia şi Cîntarea României în cele două ore de program ale TVR, propaganda comunistă nu ieşea din obişnuit pentru occidentali.

România primeşte Clauza naţiunii celei mai favorizate în 1975 ca simbol al concesiilor făcute de Nixon şi Ford. În 10 ani Bucureştiul a uzat de peste un miliard de dolari în credite garantate de Guvernul SUA, în vreme ce Ceauşescu îşi continua politica duplicitară: „apărătorul păcii” în Orientul Mijlociu vindea arme arabilor şi israelienilor. Este Epoca de Aur definită prin clişeul „toată lumea avea servici şi primeau de la stat o casă”, cînd Ceauşescu „a construit Metroul şi Casa Poporului”, iar echipa protejată de fiul Valentin, Steaua, lua Cupa Campionilor. La Olimpiada din ’84 de la Los Angeles România a trimis sportivi, în timp ce URSS şi „sateliţii” au boicotat jocurile. Aşa-zisa „sfidare a Sovietelor” a însemnat prelungirea acordării Clauzei, deşi din ’82 Ceauşescu iniţiase programul absurd de reducere a datoriei externe prin limitarea importurilor alimentare şi de combustibili. În bancurile vremii Ceauşescu este mai „şmecher” decît rusul şi americanul, iar imaginea celui care „a plătit datoriile” este prea puţin afectată de întreruperile de curent, de vitrinele goale la Alimentara, salamul vîndut la suta de grame, uleiul şi zahărul comercializate la cartelă pe bază de buletin, cozile la pîine, lapte etc. Ţigările cu filtru fin, cafeaua de calitate, citricele, de negăsit în comerţul socialist, devin sub Ceauşescu simbolurile libertăţii şi standardelor de viaţă ridicate pentru românii care ies în Decembrie în stradă.

Din ianuarie pînă în iunie ’90, sloganuri ca „Ceauşescu, nu fi trist: Iliescu-i comunist!” sau „Iliescu, pentru noi, este Ceauşescu 2” au răsunat aproape zilnic în Piaţa Universităţii măturată de cîteva ori de minerii cu „spirit civic”. Semn că fantoma (sau brandul) Ceauşescu bîntuie încă epigonii care s-au străduit cu orice sacrificiu să pună cît mai bine ideea comunistă în practică.

Antonio Momoc este cercetător specialist în comunicare şi lector dr. al Universităţii Bucureşti, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

ioana ginghina facebook jpg
Ioana Ginghină, replică pentru femeile care o critică pe internet: „Am o veste proastă”
Ioana Ginghină a avut o reacție tranșantă după ce a văzut mai multe comentarii negative la adresa sa în mediul online. Actrița a povestit, cu ironie, că a aflat de pe Facebook că este considerată „urâtă” și a decis să verifice dacă informația primită din comentarii are vreo bază.
telefoane istock jpg
Telefoanele vechi sunt mai valoroase ca oricând. Motivul pentru care prețul lor a crescut în ultimul timp
Atunci când ne cumpărăm un telefon mobil nou, primul nostru instinct este să scăpăm de cel vechi. Însă, în zilele noastre, telefoanele mobile vechi pot fi mult mai valoroase decât par la prima vedere. Iar acest lucru nu se datorează colecționarilor, ci unei realități mult mai practice.
Sesiunea de comunicări științifice „Date noi în cercetarea artei medievale și premoderne din România”. Ediția a XXII-a
Sesiunea de comunicări științifice „Date noi în cercetarea artei medievale și premoderne din România”. Ediția a XXII-a
În zilele de 24–25 septembrie 2026, Muzeul Național de Artă al României și Institutul de Istoria Artei „George Oprescu” al Academiei Române organizează cea de-a XXII-a ediție a Sesiunii de comunicări științifice „Date noi în cercetarea artei medievale și premoderne din România”.
image png
O provocare pe TikTok a dus la tragedia din Prahova, unde doi tineri au murit într-un accident. Mărturia șocantă a singurului supraviețuitor
Doi tineri de 18 şi 19 ani au murit, iar un alt adolescent a ajuns la spital, după un grav accident rutier. Au încercat să gonească pe şosea, noaptea, cu farurile le stinse.
Elevi mici la scoala/rezultate PISA/elevi saraci la scoala
Urmează prima minivacanță pentru elevi, de Ziua Educației. Calendarul vacanțelor din anul școlar 2026-2027
La începutul lunii viitoare, elevii vor avea prima zi liberă din noul an școlar, pe 5 octombrie, de Ziua Educației. Cum aceasta pică într-o zi de luni, elevii vor avea parte de un weekend prelungit de trei zile.
Palatul ASTRA din Sibiu a adăpostit Muzeul Asociațiunii, primul muzeu al românilor din Transilvania,
„Școala la muzeu”, experiențe educaționale interactive în spațiile istorice ale Palatului ASTRA din Sibiu
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu invită elevii și cadrele didactice din comunitate să descopere elemente importante din patrimoniul cultural-istoric transilvănean, în cadrul programului „Școala la muzeu”, inițiat de Primăria Municipiului Sibiu.
Andi Moisescu, foto Facebook jpg
Cum comentează Andi Moisescu venirea Nadiei Comăneci la „Românii au talent”: „Ceva unic”
Noul sezon al emisiunii „Românii au talent” vine cu o schimbare importantă la masa juriului. Carmen Tănase nu va mai face parte din formula show-ului, iar locul ei va fi ocupat de Nadia Comăneci.
sala universitate istock jpg
Ce facultate merită aleasă în era inteligenței artificiale. Programatorii nu mai au locul de muncă garantat
În trecut, tinerii care își doreau să meargă la o facultate care să le asigure un loc de muncă și un salariu impresionant se orientau către informatică, programare sau tehnologie. Cu toate acestea, dezvoltarea tot mai rapidă a inteligenței artificiale schimbă prioritățile studenților și natura piețe
image png