Statul totalitar şi statul de vorbă
De ce a ţinut Andrei Pleşu să-l invite pe Adam Michnik la un dialog în faţa publicului românesc? Dilema veche de săptămîna aceasta ne propune să găsim răspunsuri la această întrebare în transcrierea discuţiei dintre Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu şi Adam Michnik – „cel mai tenace” dizident, dar şi cel mai „binedispus”, a cărui enervare, sub dictatură, a fost că „viaţa normală nu era posibilă”.
Adam Michnik consideră, printre altele, că intelectualii care au trăit într-un regim comunist nu pot fi acuzaţi de tăcere, atîta timp cît şi-au văzut de treabă în domeniul lor. De asemenea, el crede că logica revanşei nu e o soluţie: “pentru că dacă eu iert şi caut răzbunarea, îmi fac mie însumi o nedreptate, devin un om mai rău şi mai prost”.
Andrei Pleşu discută, în Note răzleţe, deplasările cu Mercedesul la mese rotunde, criza studiilor umaniste, dar şi confruntările din PDL.
Cristian Ghinea a găsit – în istorie - o soluţie viabilă pentru „dictatorii cumsecade”.
Anca Manolescu explică distincţia dintre cunoaşterea vizionară şi cunoaşterea savantă în Viaţa sfintului Maxim Cavsocalivitul, apăurtă în colecţia Hagiografica a editurii Deisis.
Dan C. Mihăilescu ne vorbeşte despre un Constantin Noica „adnotat pas cu pas” şi „microfonat” de ofiţerii Securităţii (din cel de-al doilea volum al seriei „Nae Ionescu şi discipolii săi în arhiva Securităţii”).
