„Statul român şi-a abandonat cetăţenii” - interviu cu Gianina CĂRBUNARIU

12 august 2011
„Statul român şi a abandonat cetăţenii”   interviu cu Gianina CĂRBUNARIU jpeg

Regizoarea Gianina Cărbunariu este una dintre personalităţile puternice ale teatrului românesc. La 34 de ani (împliniţi pe 9 august), s-a ancorat bine în lumea în care trăieşte. Teatrul ei se naşte din realitatea socială românească. Îşi scrie singură piesele, în funcţie de temele care o interesează şi după o documentare temeinică. Unele dintre ele s-au jucat în teatre din străinătate. Cel mai recent spectacol al Gianinei este despre Roşia Montană. Imediat după discuţia noastră, ministrul culturii Kelemen Hunor a anunţat că semnează avizul care permite începerea exploatării miniere în zonă. Gianina participă în aceste zile la FânFest de la Roşia Montană unde spune povestea spectacolului. 

Ultimele tale spectacole, Sold Out, 20/20 şi Roşia Montană, pe linie fizică şi pe linie politică investighează istoria recentă şi realitatea imediată. “Sold Out” e făcut în Germania şi e mai puţin cunoscut în România.

Sold Out e un spectacol despre vînzarea saşilor si şvabilor de către statul român, imediat după al doilea război mondial. Ideea documentării acestui fenomen mi-a venit în 2006 citind mărturii pe diferite bloguri și un interviu cu jurnalistul Ernst Meinhardt care a investigat acest subiect. Era o temă despre care știam foarte puțin: știam de plecarea sașilor din Transilvania înainte și imediat după căderea regimului comunism, de situația satelor abandonate și distruse după plecarea lor, dar nu cunoșteam faptul că a existat o mare afacere prin care statul român și-a vîndut practic cetățenii timp de mai multe decenii. Pe lîngă sumele plătite de statul german statului român, de foarte multe ori cetățenii au plătit ei înșiși o „taxă” diferiților intermediari care se pare că lucrau pentru sistemul comunist. Valoarea totală a acestei taxe este greu de stabilit, pentru că sumele difereau de la o zonă la alta și de la un caz la altul. Nu se știe exact ce anume s-a întîmplat cu acești bani: există opinii după care ei au fost depuși în bănci în străinătate, alte opinii după care oameni ai fostului regim și-au oprit o parte din ei în timpul tranzacției. La un moment dat, m-am gîndit că ceea ce era o curiozitate personală ar putea deveni tema unei cercetări si a unui spectacol, însă nu am găsit un producător care să îmi finanţeze deplasările în Germania pentru interviuri cu cei plecaţi. Am păstrat proiectul în cap pînă acum 2 ani, cînd a venit o invitaţie de la München, de la Kammerspiele, teatru cu care mai lucrasem. Am propus acest proiect şi le-a plăcut pentru că ei ştiau cîte ceva despre comunitatea saşilor veniţi din România, care este văzută în Germania ca o comunitate foarte tradiţionalistă, însă nici acolo subiectul nu a fost discutat. Practic, cercetarea şi spectacolul îşi propuneau să afle nu neapărat adevărul, ci să pună sub semnul întrebării anumite imagini-clişeu despre această comunitate, imagini create atît în România, cît si în Germania. Pe lîngă fenomenul “vînzării”, tema mi s-a părut importantă pentru că ea deschide discuția spre întreaga perioadă comunistă și a relațiilor între Est și Vest, spre tema emigrației și a identității (ce înseamnă să fii cetățean german și cetățean german român sau german turc sau, în sens mai larg, ce înseamnă astăzi să fii cetățean european – în sensul în care unii sunt mai “europeni” decît alții), și, din nou, spre un prezent care pare a nu se putea desprinde de trecut (noua clasă politică estică s-a născut din rîndurile vechii clase politice, de cele mai multe ori din eșalonul doi sau trei).

Pe tine te interesa procesul plecării?

Da, procesul plecării care s-a întins pe vreo 60 de ani. Si nu e vorba doar de plecare. Am întîlnit oameni care au plecat după ce au fost cinci ani deportaţi în Rusia, încă cinci ani în Bărăgan. Spectacolul reface istoria pînă la momentul vînzării pentru că, dacă nu înţelegi ce s-a întîmplat înainte, nu ai cum să înţelegi vînzarea. Cel mai mult m-a interesat însă un anume “pattern” al plecării si al relaţiei omului de rînd cu “intermediarii”. În afară de banii pe care statul german îi plătea statului român pentru fiecare om, mulţi dintre etnicii germani au dat bani la negru. Au plătit în mărci germane, bani aduşi de rudele lor din Germania care treceau graniţa fără să le întrebe nimeni nimic pentru că se ştia de afacere. Relaţia cu intermediarii avea un tipar, însă detaliile erau interesante. Unul mi-a spus că s-a întîlnit cu intermediarul în cîmp. A scos din buzunar 30.000 de mărci – a plătit pentru toată familia - şi i-a dat unui necunoscut cu care s-a întîlnit noaptea, în cîmp. Alţii mergeau acasă la intermediar care îi amîna, cu o lună, două, trei. Atitudinea actuală faţă de intermediar diferă. Unii spun că, atunci cînd s-au întors în România, i-au văzut pe intermediari pe stradă şi le-a îngheţat sîngele în vene. Alţii zic că intermediarii erau nişte rotiţe în sistem, “bine că ne-au ajutat”. Asta iarăşi nu e clar, dacă chiar i-au “ajutat” sau nu. De exemplu, erau unii foarte informaţi, din Securitate probabil, care aflau că cutare primeşte paşaport peste o lună. Se duceau la respectivul şi îi spuneau: “eu îţi fac rost de paşaport într-o lună, te costă atît”. Asta deschide o discuţie despre comunismul românesc şi despre business-urile lui. Se pare că ăsta a fost cel mai tare business, vînzarea saşilor, şvabilor şi a evreilor. Povestea spune multe despre România, nu numai despre cea de atunci, ci şi despre cea de acum. În '90, nişte băieţi au plecat cu bani mulţi care proveneau de la saşi, şvabi şi evrei. Povestea e învăluită în mister pentru că nu au existat acorduri clare, iar dacă au existat, nimeni nu vorbeşte despre ele. E o frază în spectacol pe care o spune Hans-Dietrich Genscher: “însă cum erau făcute plăţile individuale, cum se întîmpla efectiv, asta nu ştiu, nu ştiu, nu ştiu…”. Sunt dosare care încă nu se deschid. Mie mi s-a părut important să colectez istoriile orale, poveştile personale. Pe mine nu mă înteresează neapărat acordurile, ci ce s-a întîmplat cu oamenii ăştia.

Spectacolul se mai joacă?

Nu. S-au jucat 20 de reprezentaţii în lunile mai, iunie şi iulie 2010 la Kammerspiele. Toate reprezentaţiile s-au jucat cu casa închisă, au fost persoane care au venit şi din alte oraşe ale Germaniei pentru că erau interesate de temă în sine. Spectacolul fost prezentat anul trecut la Festivalul EUROTHALIA de la Teatrul German din Timişoara.

Probabil că cei plecaţi se simt între două lumi...

Unii dintre ei da şi motivul este că nu mai au cui să spună povestea pentru că nu mai interesează pe nimeni. Pentru mine a fost interesantă şi experienţa în sine a interviurilor, erau persoane care vroiau neapărat să vorbească şi altele care refuzau categoric. O doamnă i-a spus soţului ei să vină la interviu, practic l-a trimis să vorbească cu noi, însă ea nu putut să vină pentru că retrăirea poveştii îi făcea rău. Un alt caz a fost acela în care soţul unei doamne care a vrut să vorbească cu noi a plecat de acasă înainte să venim pentru interviu. Două dintre spectacole au fost urmate de discuţii cu publicul. Au rămas foarte mulţi spectatori la discuţii, deşi aveau teama asta, că lucrurile s-au schimbat prea puţin în România, ceea ce nu e departe de adevăr. Unii spuneau: “eu vorbesc, dar tipul căruia i-am dat bani are acum un business şi dacă îţi spun numele business-ului, îţi dai seama despre cine vorbesc”. Totuşi, se poate vorbi. Spectacolul a arătat că se poate vorbi despre teme de acest gen şi mulţi dintre cei veniţi să-l vadă au considerat că e bine că un teatru precum Kammerspiele face astfel de proiecte pentru că saşii şi şvabii simt nevoia ca povestea lor să fie spusă în Germania. Povestea omului de rînd confruntat cu nişte vremuri absurde.

Tot povestea omului de rînd ai spus-o şi în 20/20, spectacol despre conflictul româno – maghiar din martie 1990, de la Tg. Mureş. E o poveste “uitată”.

Uitată de noi aici, acolo nu este uitată. Am făcut interviuri cu oameni, de la 15 ani la 80 de ani. Am mers în Ibăneşti şi Hodac, sate de unde au venit românii şi în Valea Nirajului, de unde au venit ungurii. Eram eu, Kinga Boros care a facut traducerea în maghiară, asistenta de regie şi dramaturgie, Maria Drăghici care a făcut partea de video şi cei zece actori. Era intimidant să mergem toţi la om acasă, aşa că ne-am împărţit pe echipe. Eu am fost în Hodac şi cineva de acolo a dat telefoane ca să îi convingă pe oameni să ne dea interviuri. Era o persoană neutră, preoteasa, venită în sat de doar cinci ani. Dar nimeni n-a vrut să vorbească. Am aflat însă de la ea ce se întîmplă acum cu comunitatea, care sunt efectele poveştii de acum 20 de ani. Nici în Valea Nirajului nu au vrut să vorbească cu noi. În Ibăneşti, au vorbit cîţiva oameni. Cei din oraş nu aveau nicio problemă să vorbească, nici românii, nici maghiarii, în sate însă, da.

După documentare, ţi-ai format o imagine a evenimentelor din martie '90?

Sincer, n-am sperat să-mi fac o imagine clară. Ce m-a interesat a fost felul în care funcţionează memoria. Memoria blurează, decupează, şterge, reţine anumite detalii şi - de asta se şi numeşte spectacolul “20/20” - face conexiuni mult timp după, cu alte evenimente. E o reevaluare a evenimentului. N-am vrut să facem reconstituire. Am încercat aşa, ca exerciţiu, vorbind cu actorii, la ora cutare s-a întîmplat asta, dar aveam 30 de perspective în jurul aceluiaşi moment. Nu ai cum să îţi faci o imagine clară, dar dacă intri în jocul perspectivelor multiple e foarte interesant. Fiecare are dreptul la memoria lui atît timp cît nu dă în cap din cauza memoriei. Istoria zonei e complicată, sunt tensiuni acumulate în epoci. Uneori, e important dreptul de a uita. Asta mi se pare tare, să trăieşti în prezent.

Ai făcut spectacolul într-un teatru independent din Tg Mureş, Studio Yorick. S-a jucat mult, a fost selecţionat în FNT, a fost prezentat în Bucureşti, a fost invitat în străinătate. Situaţia e diferită cu Roşia Montană, pe linie fizică şi pe linie politică, spectacolul de la Teatrul Maghiar din Cluj.

Spectacolul 20/20, produs de acel teatru independent, ne aparţine tuturor. Încercăm să-l manageriem împreună. Ne autofinanţăm, din onorariile de festival jucăm şi la sediu. E foarte greu, dar avem controlul asupra propriului produs. Ce se întîmplă cu “Roşia Montană ...” e foarte diferit. De exemplu, imediat după ce acest spectacol a luat premiu la Festivalul Dramaturgiei Româneşti de la Timişoara, a fost invitat la Nitra, unde e un festival important de teatru contemporan. Selecţionerii erau încîntaţi de tipul de proces şi de spectacol, mai aveau două săptămîni de selecţie şi l-au invitat. O selecţioneră din boardul festivalului de la Nitra (care a făcut parte din juriul internaţional de la Timişoara) a scris directorului Teatrului Maghiar că invită spectacolul şi i-a oferit două posibilităţi, în acest an sau la anul. Dar nu a primit niciun răspuns şi timpul trecea în defavoarea noastră. Am vorbit cu directorul Tompa Gabor şi mi-a spus că mergem la anul, însă nu le-a răspuns celor din Nitra nici pînă acum, după mai bine de trei luni. Noi, cei trei regizori putem să spunem “mergem”, dar teatrul are producţia, actorii. Cei de la teatru s-au plîns că spectacolul nu interesează, de aceea nu există mult public şi că, în consecinţă, de aceea se joacă rar. Uite că pe unii îi interesează, iar teatrul nu le răspunde. Selecţionera de la Nitra ne-a cerut un DVD. Nu avem însă o filmare profesionistă a spectacolului după o stagiune întreagă. Trailerul ni l-am făcut singuri, deşi teatrul realizează trailere la 99% din spectacolele sale. Trailerul care apare pe site e diferit de cel original, s-a intervenit în el. Nu le convenea un carton pe care scria “spectacol de teatru împotriva statului român care îşi abandonează cetăţenii”, nu vroiau să se interpreteze etnic. Am avut o discuţie cu Tompa Gabor şi i-am spus: “vă rog să lăsaţi trailerul în română aşa cum e, iar în maghiară scrieţi ce vreţi voi”. Am propus chiar să scrie lîngă trailerul în română: “Autorii trailerului îşi asumă integral mesajul.”Au schimbat cartonul în română fără să îmi spună. Nu mi se pare normal. Spectacolul a fost invitat la FânFest, la Roşia Montană. Ne-am dorit să jucăm acolo. Aşa am făcut şi cu 20/20, l-am dus în festivaluri, dar ne-am întors acasă să-l jucăm, că pentru oamenii din Tg. Mureş îl făcusem.

Cu Roşia Montană..., nu doar că teatrul nu s-a oferit să îl ducă la Roşia Montană, dar cînd a venit invitaţia de la FânFest, ne-a spus că nu putem să mergem decît dacă vor actorii pentru că e concediu şi că tehnicienii trebuie plătiti. Practic am ratat o ocazie să jucăm spectacolul acolo unde ne-am făcut documentarea. Am vorbit cu Andreea Vălean şi Radu Apostol (suntem 3 regizori în spectacol plus Ştefan Peca) şi am hotărît ca, în condiţiile astea, în care spectacolul se degradează din cauză că nu se joacă, să-l oprim. Ni s-a spus: “tema nu interesează, s-a vorbit prea mult despre asta la televizor”. Da, dar s-a vorbit 99% cu o singură voce şi acea voce e Gold Corporation. Spectacolul oferea perspectiva oamenilor obişnuiţi. Ne-a interesat ce se întîmplă cu oamenii, pentru că ce se întîmplă cu oamenii acolo, se întîmplă cu oamenii din toată România. Roşia Montană e o Românie condensată. Teatrul trebuie să îşi managerieze producţia şi dacă decide să nu o facă, avem mîinile legate, mai ales că noi suntem la Bucureşti, ei la Cluj. În aceste condiţii, mi se pare că trebuie să avem această atitudine: aceea de a opri spectacolul şi de a face cunoscut felul în care funcţionează un parteneriat între un grup independent ( dramAcum este co-producător) şi un teatru de stat, de a spune povestea din jurul unui spectacol care atinge o temă importantă din realitatea românească de astăzi.

Aici apare o diferenţă între strategia nederanjantă pe care o aplică, în principiu, teatrele de stat ce aleg spectacole care, estetic şi tematic, nu supără autorităţile şi subiectele cu care vin, de regulă, independenţii, ancorate politic şi social în realitatea imediată.  Cînd apare ceva suspectibil de atitudine, teatrele de stat se retrag.

Ce mi se pare de neînţeles e că eu şi colegii mei am fost invitaţi la Teatrul Maghiar din Cluj să facem un spectacol. Directorul teatrului, Tompa Gabor a fost anunţat de la prima întîlnire că vom face un spectacol despre Roşia Montană. Am făcut aplicaţii la AFCN şi am obţinut bani pentru documentare. Ce s-a întîmplat între momentul în care am fost invitaţi şi momentul în care s-a anulat primul spectacol? Asta vreau să ştiu. Explicaţia primită: “tema nu interesează” nu e de ajuns. Dacă teatrul nu răspunde şi nu îşi asumă un proiect care e diferit de celelalte proiecte din stagiune, se comportă exact ca cei care fac jocurile Gold Corporation. Este un mod de suprimare a vocii. Noi, cei trei regizori, vom merge totuşi la Rosia Montană la FânFest şi vom spune povestea spectacolului, nu poate să ne oprească nimeni.

Ce aţi găsit la Roşia Montană?

Am găsit o lume foarte tulbure. Ce se întîmplă cu oamenii e tulburător, asta dincolo de discuţia “se deschide, nu se deschide”. Şi aşteptarea e tulburătoare. Totul e încremenit, lumea aşteaptă să se întîmple ceva. În toată povestea asta, oamenii sunt la mijloc. Ei nu au o problemă directă cu Gold Corporation, ci cu statul român. E valabil pentru toată România, dar la Roşia Montană e vizibil. Cînd declari zonă monoindustrială, ai ucis orice altceva. Pui oamenii să aleagă, ori minerit, ori foame. S-a produs o degradare a relaţiilor interumane, accentuată şi de prezenţa mass-media. Cînd am mers la documentare, am ascultat toate părerile. A fost greu pentru actori să înţeleagă de ce în documentare am încercat să fim imparţiali şi de ce spectacolul s-a dus în zona asta, cum i-am spus noi, “proiect de teatru împotriva proiectului minier Gold Corporation, proiect de teatru împotriva statului român care îşi abandonează cetăţenii”. În documentare trebuie să asculţi toate sursele, dar la final, dacă nu ai o părere e grav. Bertolt Brecht spune clar: “a fi imparţial în artă înseamnă doar atît: a fi de partea puterii”. Apropos de teatre de stat fără strategie: ele nu sunt imparţiale, ci nu vor să deranjeze, deci sunt de partea puterii. Aşa că eu am o părere despre Roşia Montană: nu pot să accept un capitalism sălbatic care pune între paranteze orice valoare umană. Deci sunt împotriva proiectului Gold Corporation şi împotriva felului în care acţionează statul român de 15 ani încoace. Statul român s-a retras de acolo, şi-a abandonat cetăţenii şi i-a pus în situaţii imorale. Acolo se întîmplă experimente umane. Spectacolul este într-un fel o oglindă a temei: este un experiment pentru că este coprodus de un grup independent cu anumite valori şi de un teatru de stat care nu reuşeşte să şi-l asume, este un experiment pentru că pune în discuţie două tipuri de atitudine artistică: “arta pentru artă” şi “arta implicată în realitate” ( uneori rezultatele pot fi spectacole anarhiste…). Mie arta pentru artă, izolată de orice realitate, în România de astăzi, în lumea de astăzi, mi se pare cel puţin obscenă.

Spui şi tu ca actorul Bruscon din “Creatorul de teatru” de Thomas Bernhard, “niciodată înapoi într-un teatru de stat”?

Nu. La München am fost într-un teatru de stat care şi-a asumat proiectul. Dar da: niciodată înapoi într-un teatru de stat care nu-şi respectă colaboratorii şi coproducătorii. E posibil ca asta să însemne niciodată înapoi într-un teatru de stat din România.

Oana STOICA este jurnalist şi critic de teatru.

Foto : Maria Drăghici

UPDATE: Citiţi Scrisoarea deschisă adresată directorului Tompa Gabor de către grupul dramAcum

anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.
Eutanasie
Cum ne-ai învățat să fim atenți

Adevarul.ro

image
Ucraina „fierbe“: înfrângerea teribilă cu România, descrisă într-un cuvânt de presa de la Kiev
Prezentă cu vedetele ei în SUA, echipa Ucrainei a suferit un rezultat de neconceput.
image
Mii de iranieni au ieșit în stradă în semn de susținere a atacului asupra Israelului
Mii de iranieni au ieșit duminică dimineața devreme pe străzile din Iran, în semn de susținere pentru atacul fără precedent cu drone și rachete în curs de desfășurare împotriva dușmanului înrăit Israel.
image
De ce a primit un jandarm din București în contul personal peste 1,6 milioane lei. „Ce de bani!”
Un subofiţer de la Direcția de Jandarmerie a Municipiului București, care îşi aştepta zilele acestea salariul, s-a trezit că i-au intrat în cont peste 1,6 milioane lei, adică peste 300.000 de euro.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.