Sprijin la bătrînețe
După prima ei vizită la casa unei bătrîne care avea nevoie de îngrjire, Ștefana Pocneț spune că nu a mai putut mînca trei zile. Punea farfuria în față și nu se putea atinge de mîncare, cu gîndul la familia din Țicău la care fusese – o mamă bolnavă trăia cu cei doi fii pe la 40 de ani, unul cu handicap mintal, celălalt bolnav şi el, într-o casă care stătea să cadă. Nu aveau mîncare, nici haine şi se întreţineau din pensia bătrînei şi dintr-o pensie de handicap. De atunci, Ștefana, care are 25 de ani și e asistent social, a vizitat casele și a ascultat poveștile a zeci de pensionari din judeţul Iaşi.
„Îngrijirea vîrstnicilor la domiciliu” e un proiect inițiat în 2014 de Asociația Sf. Damian, care a ajutat pînă acum în jur de 100 de bătrîni din 11 comune ieșene şi din Iaşi, de cele mai multe ori imobilizați la pat, cu probleme de deplasare sau aflați în faze terminale ale unor boli. Persoanele vizate au peste 65 de ani și, în medie, o pensie de 777 de lei. Echipa asociaţiei, căreia din aprilie i s-au alăturat 20 de voluntari, oferă servicii de asistenţă socială, asistenţă medicală, infirmerie, kinetoterapie şi consiliere psihologică, unde e cazul, chiar şi de mai multe ori pe săptămînă. Uneori, bătrînii de care se ocupă se pun pe picioare suficient cît să poată ieşi din program. Alteori, singurul lucru pe care-l mai pot face membrii asociaţiei e să ofere niște ultime momente de alinare.
Pe Ștefana, care, pentru lucrarea de licenţă a lucrat cu copii bolnavi de autism, a motivat-o să intre în proiect gîndul la bunicii ei. Nu știa dacă va putea face față provocării, dar și-a spus că se va vedea pe parcurs dacă e omul potrivit. A văzut şi s-a obișnuit cu multe în ultimul an, de la interacțiunile cu rude uneori ostile, la mirosurile greu de uitat din camerele în care intră, dar încă o macină sărăcia de care dă și faptul că, în multe cazuri, există rude care i-ar putea îngriji pe bătrîni, dar nu o fac sau au renunţat s-o mai facă. „Degeaba locuiesc cu cineva, că tot singuri sînt,” spune Ștefana, căreia i s-a întîmplat să ajungă într-o casă pe jumătate curată și aerisită și, la un hol distanță, să găsească o bătrînă neîngrijită, imobilizată la pat, într-o cameră în care nici nu se putea respira, sau să descopere, sub cearşafuri curate, bolnavi cu corpul ciuruit de escare cărora familia nu ştia să le acorde îngrijirea necesară.
Rolul ei în proiect e să discute cu pacienţii şi cu familiile lor, să înţeleagă ce se poate face pentru ei şi să le monitorizeze cazul. În mod normal, ancheta socială se bazează pe nişte întrebări clare, dar Ştefana nu se poate limita la a completa un chestionar, cînd oamenii încep să-i povestească vieţile lor. Îi ascultă, foloseşte ce poate folosi, iar restul poveştilor le păstrează pentru sine, suveniruri de la oameni pentru care chiar şi acum, după ce s-a mai călit, şi-ar dori să poată face mai mult. „De multe ori mă gîndesc că i-aș lua acasă la mine pe toți, numai să nu-i mai văd că suferă.”
Voluntarilor pe care îi coordonează, Ştefana a încercat să le creeze o atmosferă de lucru cît mai prietenoasă, i-a încurajat să vorbească despre ce li se întîmplă, despre ce-i deranjează şi ce se simt confortabili să facă, astfel încît să nu meargă într-o casă pentru că trebuie, ci pentru că vor să fie acolo. Ştie cît de greu îi era şi ei pe vremea studenţiei să se confrunte cu realităţile întîlnite pe teren, dar crede că o profesie ca a ei te ajută să înţelegi mai bine lumea în care trăieşti, cît de bine poate fi, dar şi cît de rău. „De cînd merg prin case, am început să apreciez mai mult ce am eu acasă.”
„Îngrijirea vîrstnicilor la domiciliu” e un proiect inițiat de Asociația Sf. Damian, finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, Fondul ONG în România.
