Spre ce merge Turcia
Turcia condusă de partidul Dreptăţii şi Dezvoltării (formaţiune politică avînd origini islamiste) are în faţă un model european. Numai că acest model nu e unul modern şi liberal, de tip occidental, ci unul asemănător Europei de Est din anii imediat următori celui de-al Doilea Război Mondial, adică din perioada în care guvernele pro-sovietice lucrau la desfiinţarea democraţiei. Cel puţin aceasta e analiza pe care Soner Cagaptay şi David Pollock o fac în revista Newsweek.
Partidul Dreptăţii şi Dezvoltării (AKP) a ajuns la putere în anul 2002. A fost mereu acuzat că ar avea o agendă secretă de islamizare a ţării. Într-o primă parte a guvernării sale, AKP a părut să dezmintă aceste acuzaţii, conducînd ţara către reforme cerute de Uniunea Europeană în vederea aderării. Apoi situaţia s-a schimbat dramatic. Turcia a adoptat poziţia unei puteri regionale ale cărei relaţii cu vecinii islamişti au devenit din ce în ce mai strînse, ajungînd în cele din urmă la ideea de a nu vota sancţiunile ONU împotriva Iranului.
S-a spus de multe ori că reticenţele Uniunii Europene de a accepta aderarea Turciei au dus la îndepărtarea ţării de reformele de tip occidental. Soner Cagaptay şi David Pollock consideră însă că de fapt AKP a subminat de la început reformele democratice, mai întîi în mod discret, apoi tot mai la vedere pe măsură ce punea mîna pe mai multe pîrghii ale puterii. Cam la fel cum au făcut guvernele ţărilor est-europene după război, între anii 1946 şi 1948.
Astăzi, cea mai mare parte a presei din Turcia e intimidată sau controlată de guvern iar înregistrarea conversaţiilor membrilor opoziţiei a devenit un fenomen atît de obişnuit încît restaurantele au început să ofere servicii de depozitare a telefoanelor mobile pentru a evita ascultarea discuţiilor din timpul meselor.
Analiştii de la Newsweek spun că deşi direcţia spre care AKP îndreaptă Turcia nu e comunismul, e vorba tot de un sistem închis nedemocratic, de tip islamic. Ei observă însă şi cîteva diferenţe importante faţă de ce s-a întîmplat în estul Europei: sistemul de vot din Turcia e încă unul democratic (următoarele alegeri sînt programate în 2011) iar sondajele arată un declin al AKP în vreme ce opoziţia seculară pare a se întări; presiunile internaţionale şi mai ales din partea Statelor Unite, în condiţiile în care Turcia e încă membră NATO, pot stăvili ambiţiile nedemocratice ale partidului aflat la guvernare; nu în ultimul rînd, în spatele actualului guvern nu există nişte tancuri sovietice.
Turcia e la momentul la care Europa de Est era în 1947, spun cei doi analişti. Dacă opoziţia nu se uneşte şi ratează ocazia de a cîştiga alegerile din 2011, pentru Turcia va veni anul 1948.
