Soluții – americane – la vreme de criză

15 noiembrie 2010
Soluții – americane – la vreme de criză jpeg

Rana Foroohar și R.M. Schneiderman analizează (în Newsweek din 15 noiembrie a.c.) actuala situație a crizei și a șomajului generat de aceasta în SUA. Unele dintre posibilele soluții de ieșire din criză ne-ar putea interesa și pe noi, în România.

În SUA, creșterea economică postrecesiune este încă înceată și rata șomajului ridicată (aproape 10%). Actuala criză se dovedește, însă, diferită de altele precedente. Dacă atunci nu se găseau locuri de muncă în nici unul dintre domeniile economiei, acum lipsa joburilor este concentrată cu precădere în trei sectoare: construcții, producție (în special sectorul de mașini) și finanțe.

Alte sectoare economice sînt, însă, mai puțin afectate de criză. Printre ele, educația și  sistemul sanitar, în cazul cărora se poate sesiza chiar o creștere. De asemenea - întreprinderile orientate către export, precum și cele care se ocupă de tehnologii, mărfuri de larg consum și agricultură.

Legătura dintre toate aceste categorii sînt piețele de peste ocean, în special cele recent apărute. Aproape orice companie ce livrează produse unor națiuni în dezvoltare rapidă precum China, India sau Brazilia se descurcă, în general, foarte bine. Majoritatea marilor companii americane cîștigă mai mult de jumătate din venitul lor în străinătate.
După Goldman Sachs, 70 milioane de noi consumatori din aceste țări se alătură clasei de mijloc în fiecare an și vor electronice, bunuri de larg consum și mobilă produse de firme din SUA (Procter@Gamble și Apple se numără printre companiile care profită de acest lucru). Guvernele acestor țări sînt, de asemenea, interesate să construiască noi fabrici, drumuri și poduri – ceea ce înseamnă contracte pentru firme americane care produc utilaje în domeniu.
De aici nu rezultă, neapărat, că sectorul producție a cîștigat teren: James Manyka, directorul McKinsey Global Institute afirmă că, în ultimele două decenii, toate slujbele noi au venit din domeniul serviciilor, și nu din cel al producției. Și asta nu doar în SUA.

Investițiile marilor companii americane în tehnologie au dus la creșterea productivității unor industrii, și, drept urmare, la crearea de noi slujbe în servicii și vînzări. Succesul tehnologiei ne trimite la un alt avantaj-cheie al Americii: faptul că o mare parte a forței de muncă de acolo este calificată, educată.

Învățămîntul superior american este considerat, încă, cel mai bun din lume. Numeroși studenți străini vin să studieze în SUA și plătesc taxe pentru asta. 

Posibilitățile celor mai mulți dintre americani de a-și găsi o slujbă se învîrt în jurul ideii de educație. Pentru ca America să iasă complet din criză, nu e nevoie doar să-și cearnă absolvenții cei mai specializați, ci și să-i ajute și pe muncitorii rămași fără slujbe să-și găsească de lucru în alte sectoare. Una dintre caracterisiticile crizei actuale este nepotrivirea dintre domeniile din care provin cei rămași fără lucru și și slujbele existente. Boom-ul joburilor  în domeniul educației sau asistenței medicale nu îi poate ajuta pe mașiniști sau constructori.

O soluție ar fi instruirea muncitorilor rămași fără locuri de muncă în alte domenii. Și un soi de redirecționare a fondurilor alocate de stat educației cu precădere spre școlile tehnice (În Germania acest lucru a funcționat). Și, last but not least, încurajarea micilor întreprinzători. Asta mai ales în condițiile în care multinaționalele înfloresc și, odată cu ele, posturile oferite americanilor în alte țări.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

INSTANT PSD GRINDEANU 008INQUAM Photos Octav Ganea jpg
Stenograme din ședința PSD. Grindeanu și-a avertizat viitorii miniștri: „Nu se va arunca cu flori, ci cu rachete”
În cadrul reuniunii PSD de la Vila Lac, de miercuri, 14 octombrie, liderul formațiunii, Sorin Grindeanu, a avertizat că următoarele șase luni vor fi dificile.
oana radu jpg
Oana Radu, transformare spectaculoasă în doar 46 de zile. Câte kilograme a slăbit și cum a reușit
Oana Radu, schimbare radicală în mai puțin de două luni. Cântăreața a dezvăluit câte kilograme a slăbit și cum a reușit acest lucru.
INSTANT PSD GRINDEANU 001INQUAM Photos Octav Ganea jpg
PSD intră la guvernare cu 11 miniștri. Cele 11 nume propuse pentru Cabinetul Niculescu
Consiliul Național al PSD s-a reunit miercuri, de la ora 16.00, la Vila Lac, pentru a stabili poziția partidului în privința viitorului Cabinet condus de premierul desemnat Luca Niculescu.
scandal sf parascheva jpg
Scandal monstru la pelerinajul de Sfânta Parascheva. Doi bărbați au forțat intrarea în catedrală și s-au înjurat cu jandarmii
Scene tensionate la Catedrala Mitropolitană din Iași. Doi bărbați s-au luat la ceartă cu jandarmii, iar unul a fost încătușat.
accident mureş 01 foto  Facebook  Raluca Creţ jpg
Accident grav pe DN 13, în Mureș. Un autocar și un camion s-au ciocnit. Cinci persoane, rănite
Cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce un autocar și un camion s-au ciocnit, miercuri seară, pe DN 13, în județul Mureș. În cele două vehicule se aflau 18 persoane, iar intervenția echipajelor de salvare este în desfășurare.
bianca si printul marco jpg
Răsturnare de situație la „Insula Iubirii”! Prințul Marco și Bianca Ghiurcă au încălcat contractul
Prințul Marco și Bianca Ghiurcă au stârnit numeroase reacții în rândul fanilor „Insula Iubirii”, după ce au publicat imagini care sugerează că se aflau împreună în aceeași locație, chiar în timpul difuzării unui episod important al emisiunii.
Gabriela Cristea (1) jpg
Gabriela Cristea și Tavi Clonda, investiție pentru viitor! Au demolat casa din Italia: „Să avem din ce să trăim la bătrânețe”
Gabriela Cristea și Tavi Clonda pregătesc o investiție în Italia. Casa veche a fost demolată, iar cei doi vor să construiască un boutique-hotel și un spațiu pentru evenimente.
perchezitii Calarasi  captura Politia Romana jpg
Doi adolescenți de 15 și 18 ani, reținuți după ce ar fi spart două aparate de plată din București
Un minor de 15 ani și un adolescent de 18 ani au fost reținuți, după ce au spart două aparate electronice de plată din București. În dosar este cercetat și un bărbat de 31 de ani, suspectat că i-a transportat și i-a ajutat să plece cu bunurile furate.
cristina siscanu jpg
Câți bani trebuie să câștige o familie în România, în 2026. Cristina Șișcanu: „Am ajuns să confundăm lipsurile cu normalitatea”
Câți bani ar trebui să câștige o familie în România, în 2026, pentru a trăi decent. Cristina Șișcanu a spus suma care a stârnit controverse