„Simțeam că vor să mă calce ca pe un gîndac și imaginea asta mi-a dat o forță extraordinară să continui”

Simona PETRICĂ
4 august 2018
„Simțeam că vor să mă calce ca pe un gîndac și imaginea asta mi a dat o forță extraordinară să continui” jpeg

Traian Constantin s-a mutat în București în anul 2003. Venea și în timpul facultății, dar mai mult făcea naveta Ploiești-București. A stat în mai multe cartiere. Primul apartament a fost pe Șoseaua Giurgiului, apoi în drumul Găzarului, în căminele din Brîncoveanu, zona Sebastian și Floreasca. Cartierul Floreasca i se pare o insulă în tot Bucureștiul, pe cale de dispariție, pentru că e asaltat în fiecare an de construcții.

Îi e greu să spună cînd a început să facă voluntariat. Vedea mișcarea civică din jurul lui, avea respect pentru ce se întîmplă, dar nu își găsea direcția – nu avea timp sau își spunea nu se poate, nu se schimbă lucruri. Dar a început să-l practice pornind de la un caz personal. Se mutase într-un bloc în Floreasca, venise din concediu și cineva construia un bloc în grădina dintre blocuri. Au pierdut lumina la două dormitoare și așa a început demersurile legale pe cont propriu. A scris la primărie, la poliție și a început un proces. Patru ani a durat pînă să reușească să anuleze autorizațiile de construcții pe aceea grădină.

Traian Constantin spune că este primul caz din cartier și a fost mult timp mediatizat. Cînd își aduce acum aminte de acea perioadă, povestește că cel mai des lumea îi spunea că nu are nicio șansă, iar această stare l-a făcut să nu renunțe.

„Simțeam că vor să mă calce ca pe un gîndac și imaginea asta mi-a dat o forță extraordinară să continui. Nu se poate așa ceva, cu această sfidare să fim tratați, mai ales cînd avem argumente. Mi-am zis că dacă am o șansă, merită să merg pînă la capăt. Am avut noroc că au fost și vecini care să creadă în ideea asta.”

După această etapă, Traian Constantin, împreună cu vecinii lui, a format un grup de inițiativă în decembrie 2014. Cei de la CeRe i-au ajutat să crească, au lansat o pagină de Facebook, s-au văzut cu alte grupuri din alte cartiere. Așa au început să vină oamenii la ei cu tot felul de probleme.

„Eram sugrumați, ni se cerea să rezolvăm tot felul de probleme, dar cei care ne cereau asta nu voiau să facă nimic. Le-am tot repetat: eu cu energia mea, tu cu energia ta putem să facem un bulgăre de energie și să o rostogolim. În timp, au rămas puțini oameni implicați.”

Dar Traian nu ar pleca din țară. Vrea să facă lucruri aici, însă se simte blocat de administrație, de instituții. Își pune speranța în cultura voluntariatului care prinde contur de trei ani, deși avem libertate de 27 de ani.

Prima finanțare pe care au avut-o de gestionat ca grup de inițiativă a fost în anul 2016, pentru un proiect mic. Traian Constantin se gîndește că dacă oamenii văd lucruri pozitive, încep să reacționeze. De aceea au făcut activități prin care oamenii să se convingă că se întîmplă lucruri concrete în cartier. Tot în aceeași perioadă se gîndeau să pună panouri solare pe un bloc.

„Trăim în București, capitală europeană, și ne limităm doar la anveloparea blocurilor. Plus că iarna deschizi geamul pentru răcoare pentru că în multe blocuri se dă prea multă căldură. Nu se preocupă nimeni de un sistem eficient, e lăsată căldura să meargă zi și noapte și nu există nici un reper de eficiență energetică.”

Au hotărît să facă ei un sistem de eficiență energetică în cartier, implementat de mulți ani în alte țări. Colegul lui, Dragoș, este arhitect, alt coleg se pricepe la proiecte de eficiență energetică, și așa au ajuns să contureze proiectul Green Floreasca cu care au aplicat la Fondul IKEA pentru Mediul Urban.

Au cîștigat o finanțare, iar în anul 2017, grupul de inițiativă civică Floreasca a montat un sistem modern de panouri termice solare pe un bloc de locuințe colective construit înainte de 1990, transformînd imobilul într-unul cu consum redus de energie. Oameni din toată țara îi întreabă cum folosesc apă caldă menajeră și lumină în scara blocului exclusiv dintr-o sursă solară. În paralel, grupul a început primele ateliere de educație ecologică în școlile din cartier și lucrează la un ghid de bune practici privind metode de economisire a energiei în locuințe.

Acum, Traian Constantin, împreună cu colegii lui, identifică un bloc nou pentru instalarea unor panouri termice solare, înlocuiesc becurile clasice cu becuri led într-o școală din cartier, pentru a eficientiza consumul de energie, și continuă atelierele de educație ecologică pentru copii și adulți în zona Floreasca.

„Oamenii întreabă cum funcționează, cum se pot implica în proiect, ce trebuie să facă să își pună și ei pe bloc. E un entuziasm, e o mîndrie să faci asta într un cartier, într-un bloc. Cei care vor să facă la fel ca noi ar trebui în primul rînd să se documenteze, să își facă un plan, să vorbească cu specialiști, să nu se bucure de materiale ieftine și să lucreze cu oameni sau furnizori care au mai făcut genul acesta de proiect.”

Traian Constantin a trecut în acești ani de la fraza „așa nu se mai poate!” la „cred că fiecare dintre noi poate schimba ceva în cartierul în care stă”. Vrea să începem cu toții să facem lucruri de la scara blocului nostru, într-un mod pozitiv. Crede că dacă ne limităm să spunem că nu ne place ceva sau că e mizerie undeva, nu o să vină cineva să schimbe.

Nu renunță la București și la implicarea civică pentru că a văzut că dacă ai răbdare și ești perseverent, poți schimba ceva. A cîștigat după patru ani în instanță un proces și a anulat în premieră o autorizație emisă ilegal în Floreasca pe un spațiu verde între blocuri. Acum monitorizează un sistem de eficiență energetică montat pe un bloc de locuințe. Crede în puterea exemplului și își ia energia de acolo. În plus, dacă toți renunță, unde o să ajungem?

Pe Traian Constantin îl găsiți la Green Floreasca.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

image png
Vârstnici convinși să cumpere dispozitive medicale la prețuri supraevaluate, prin credite bancare. Percheziții în București într-un dosar de înșelăciune
Polițiștii Capitalei au efectuat marți, 6 octombrie, cinci percheziții domiciliare într-un dosar de înșelăciune care vizează mai multe persoane suspectate că au exploatat vulnerabilitatea unor vârstnici, convingându-i să achiziționeze dispozitive prezentate drept soluții pentru diverse afecțiuni.
Gică Hagi
Hagi se bucură de susținerea tricolorilor. Răzvan Marin: „Nu ne va lăsa acum”. Ce spune selecționerul după patru înfrângeri
Selecționerul a declarat după eșecul cu Suedia (0-1) că va pleca doar în cazul în care nu va face echipa națională să joace. Mai mulți tricolori au declarat că speră ca Gheorghe Hagi să rămână la echipa de fotbal a României.
image png
Țeapă uriașă. Un cuplu a cumpărat o casă veche de 200 de ani. Piscina era infestată cu șerpi, iar renovarea a depășit 300.000 de euro
O familie din Pennsylvania a crezut că a găsit soluția pentru a avea mai mult spațiu și un teren mai mare pentru copii. În 2020, Tyler și Lauren Bouldin au cumpărat la licitație o proprietate istorică, construită în jurul anului 1830, pentru 460.000 de dolari.
monica gabor si mr pink jpeg
Viața de lux a Monicăi Gabor și a lui Mr. Pink, zguduită de un nou scandal. Acuzații de fraudă cu sute de mii de dolari
Imaginea de afacerist de succes pe care Mr. Pink și-a construit-o în Statele Unite este pusă acum sub semnul întrebării de o serie de documente ajunse în instanțele americane.
caini biserica strada chile profimedia jpg
Câini, pisici și chiar șerpi, binecuvântați la biserică! Sărbătoare dedicată Sfântului Francisc de Assisi
Câini, pisici, hamsteri și chiar șerpi au fost binecuvântați de sărbătoarea Sfântului Francisc de Assisi
tarom jpeg
TAROM anunță probleme la cumpărarea online a biletelor. Ce trebuie să facă pasagerii
TAROM anunță că, în următoarele zile, pasagerii pot întâmpina dificultăți la cumpărarea online a biletelor, în special pentru zborurile internaționale. Compania precizează că zborurile se desfășoară normal, problemele fiind legate de actualizările website-ului și verificarea sistemelor de rezervări.
image png
Clădirea secretă pregătită pentru Ceaușescu are o poveste incredibilă. Un profesor a locuit acolo după 1989. „Nu mai avea niciun paznic”
O vilă construită în ultimii ani ai regimului comunist pentru Nicolae Ceaușescu a ajuns, la doar câteva luni după Revoluția din 1989, să fie locuința unui profesor care venise la Târgu Jiu pentru a preda la un liceu.
Oradea Foto Primăria Oradea 1 jpg
O companie germană investește 25 de milioane de euro pentru a construi o nouă fabrică în România. În ce oraș se va deschide
Zeci de milioane de euro urmează să fie investite în construirea unei noi fabrici în țara noastră. Investiția este făcută de o companie germană care dorește să producă componente pentru semiremorci și să asambleze vehicule complete în țara noastră.
Fratii TATE revin în România INSTANT TATE 004 INQUAM Photos Eduard Vinatoru jpg
Autoritățile britanice: Frații Tate atrăgeau femei în România prin metoda „lover boy” pentru a le exploata
Andrew și Tristan Tate au folosit metoda „lover boy” pentru a atrage femei, promițându-le relații romantice, înainte de a le constrânge să producă materiale pornografice online, au afirmat autoritățile britanice într-o serie de documente judiciare făcute publice luni.