Securitatea «noastră»?
"Pentru securitatea dumneavoastră". De cîte ori am auzit, în ultimii ani, această formulă... Presupusă să justifice un refuz, o aşteptare sau o piedică în calea deplasărilor noastre, o întîlnim pretutindeni, mai ales de cînd a fost declarat "războiul împotriva terorismului".
Şi tot pentru securitatea "noastră" – mă rog, mai ales pentru cea a cetăţenilor din Statele Unite ale Americii – National Security Agency spionează comunicaţiile concetăţenilor săi şi activitatea online a sute de milioane de persoane din străinătate (programul Prism), cu complicitatea GCHQ-ului britanic, după cum au dezvăluit
şi
. Problema este că tot ceea ce înconjoară aceste activităţi este acoperit de secret: tribunale care autorizează ascultările celor pe care de fapt noi îi alegem, şi care urmează procedurile.
Ori, în democraţie, încălcările libertăţilor nu sînt admisibile decît dacă cetăţenii își dau consimțămîntul, fiind în posesia tuturor informaţiilor necesare, şi ei trebuie să fie în măsură să exercite un control prin intermediul unor organisme reprezentative. Dacă o majoritate de americani consideră că renunţarea la viaţa lor privată este un preţ acceptabil de plătit pentru securitatea lor,
. Ei nu numai că sînt ţinta principală a programului Prism, dar pe deasupra nu au niciun mijloc de control democratic asupra entităţilor care îi spionează. Iar cît despre consimţămîntul lor, se înţelege de la sine că nu le-a fost cerut.
Riscurile de derive sînt prea mari ca să ne putem baza doar pe bunele intenţii ale "urechilor mari" de peste Atlantic şi de peste Canalul Mînecii, sperînd ca acestea să nu abuzeze de puterea lor. Iar ameninţarea teroristă nu poate – precum războiul perpetuu din
– să fie luată de-a pururea drept pretext pentru a justifica menţinerea unui dispozitiv de spionaj mondial. Dificil prin urmare de a rezista tentaţiei de a folosi acest dispozitiv în alte scopuri mai concrete, precum spionajul comercial.
Iată de ce este esenţial ca UE să termine cît mai repede cu putinţă actualizarea directivei privind protecţia datelor cu caracter personal, şi să aprobe cît mai curînd posibil
.
Propusă în 2012, aceasta este încă în negocieri între cele douăzeci şi şapte de state, care nu reuşesc să găsească echilibrul cel just între securitate şi libertate.
Gian Paolo Accardo este un jurnalist italo-olandez născut la Bruxelles în 1969. A lucrat ca redactor la Internazionale şi Courrier international şi a fost corespondent pentru agenţia de presă italiană Apcom. Este redactor şef adjunct al presseurop.eu.
