Scurtmetrajele lui Kenneth Anger

Scurtmetrajele lui Kenneth Anger (1947-1972) rulează vineri 22 februarie 2013 de la orele 22.00 în sala de cinema a UNATC, în cadrul Cineclubului Midnight Session. Discuţia ulterioară proiecţiei va fi moderată de Simona Mantarlian şi de Răzvan Dutchevici. Intrarea la proiecţie şi la dezbaterea ulterioară este liberă.

„Toţi sîntem ţinuţi în viaţă prin magie.” îi explică vampirul Bill muritoarei Sookie în episodul 3 din primul sezon al serialul horror „True Blood”. Pornită ca o replică la nedumerirea lui Sookie în legătură cu faptul că, deşi toate organele din corp le sunt moarte, totuşi vampirii reuşesc să digere sînge pentru a trăi, pledoaria lui Bill apelează la conceptul de magie (sau miracol) pentru a explica esenţa vieţii tuturor organismelor, indiferent că ne explicăm sau nu logica mecanicii lor. La fel ca în cazul lui Bill, în filosofia legendarului cineast underground Kenneth Anger, magia şi viaţa merg în permanenţă împletite, fie că vrem sau nu să vedem asta. „Magia nu este un truc de spectacol. Magia este fundalul întregii vieţi.” declară el în documentarul „Kenneth Anger – Filmul ca ritual magic” (produs de West German TV în 1970), după care spune că filmul este arma sa magică.

Magician sau nu, americanul Kenneth Anger s-a impus în analele cinematografiei drept unul dintre cei mai aprigi demolatori de tabuuri. Păgîn ca orientare religioasă şi homosexual ca orientare sexuală, Anger a  tachinat cu sete puritanismul societăţii americane, prin scandaloase bravade artistice. Cele mai celebre creaţii ale sale sunt nouă scurtmetraje (mai mult sau mai puţin finalizate) realizate între 1947 şi 1972 – „Fireworks” (1947), „Puce Moment” (1949), „Rabbit’s Moon” (1950), „Eaux d’Artifice” (1953), „Inauguration of The Pleasure Dome” (1954), „Scorpio Rising” (1963), „Kustom Kar Komandos” (1965), „Invocation of My Demon Brother” (1969), „Lucifer Rising” (1972) – şi incluse în antologia „The Complete Magic Lantern Cycle”. Doldora de simboluri oculte, referinţe culturale din diverse zone, personaje mitologice, spaţii fantasmagorice şi practici erotico-ritualice, filmele lui Anger reprezintă nişte insolite escapade eclectice ţesute sub forma unor haucinante simfonii suprarealiste ale sacrului şi profanului.

„Fireworks” este considerat primul film cu conţinut făţiş homoerotic din SUA şi este filmul prin care Anger a reuşit să atragă atenţia asupra sa. Produs şi lansat într-o perioadă în care legea drepturilor pentru minorităţile LGBT nu fusese încă pusă în rigoare, filmul a stîrnit reacţii crîncene în mass-media americană, fiind, însă, foarte bine primit în Europa, în special de mişcarea avangardistă franceză, care l-a adoptat pe Anger şi i-a oferit sprijin în diverse proiecte. Avînd loc in cadrul unui vis, acţiunea din „Fireworks” ne prezintă cum un tînăr (jucat chiar de Anger) ajunge să fie violat şi bătut măr de un grup de marinari, după ce îi cere unuia dintre ei un foc. Filmul stabileşte principalele coordonate tematice şi stilistice ce vor deveni recurente în opera lui Anger, consolidîndu-i marca inconfundabilă: sex în grup, bărbaţi musculoşi în contexte homoerotice, agresivitatea ca marcă a societăţii, lumina ca ceva spre care tindem, pîngărirea simbolurilor creştine, o anumită atitudine camp (ce nu te lasă să-ţi dai seama niciodată exact dacă autorul ia sau nu în serios dramele personajelor sale), cadre suprarealiste create cu ajutorul scenografiilor simpliste specifice scenelor de teatru. De asemenea, „Fireworks” e un film mut şi e filmat pe 16 mm, reţetă ce caracterizează (cu excepţia lui „Rabbit’s Moon”, care a fost filmat pe 35 mm), toate scurtmetrajele din perioada ‘47-‘72 .

Dragostea sa nebună pentru cinematograful mut l-a făcut pe Anger să readucă la lumină în SUA anilor ‘50 farmecul filmelor mute. Folosirea abuzivă a prim-planurilor, jocul actoricesc încărcat de emfază teatrală, montajul asociativ şi maniera de iluminare specifică expresionismului german au căpătat din nou vigoare graţie viziunii revizioniste a lui Anger, care a reuşit să le imprime un aer proaspăt. Cineastul nu ţinea cont de trend-uri şi, astfel a creat unele noi. „Scorpio Rising” este primul film în care acţiunea este suprapusă pe o coloană sonoră alcătuită din melodii pop. Acest film-experiment a marcat în mod crucial atît industria filmului, cît şi pe aceea a muzicii. În 1963, cînd a fost lansat, cultura videoclipurilor se rezuma la filmuleţele de 16 mm ce puteau fi urmărite în unele baruri la tonomate speciale prevăzute cu ecran şi alte căteva exemple timide de video-ilustraţii musicale (fără a lua, bineînţeles, în considerare producţia de musicaluri, ci doar clipurile cu scop unic şi precis de promovare a unui cîntec sau artist/grup muzical). „Scorpio Rising” este un film de 30 de minute în care urmărim o gaşcă de macho-motociclişti gay cu înclinaţii naziste care se duc la o petrecere de Halloween. Coloana sonora constă într-un playlist de 14 hit-uri ale anilor ’50 - ‘60 ce rulează unul după altul, versurile fiind corelate cu imaginile, astfel încît să rezulte tot felul de conotaţii ironice la adresa personajelor şi a situaţiilor de pe ecran. Este antologică scena în care îl vedem pe Iisus într-un film religios, cum merge ţanţoş în fruntea apostolilor săi în timp ce pe fundal vocile sprintene ale cîntăreţelor de la The Crystals recită refrenul celebrei piese „He’s a rebel”: 

„He's a rebel and he'll never ever be any good,                                                                                                       He's a rebel 'cause he never ever does what he should                                                                                       But just because he doesn't do what everybody else does, 

That's no reason why I can't give him all my love.”

Cîteva versuri mai tîrziu, folosindu-se de scene din acelaşi film, Anger alternează imagini în care un grup de credincioşi ajung la Iisus pentru a fi vindecaţi cu unele în care membrii grupului de motocilişti ajung la petrecerea de Halloween şi totul se transformă într-o orgie între homosexuali. Asocierea între cele două grupuri e o mostră de satiră specifică lui Anger, căruia îi place să folosească orice oportunitate pentru a ne îndemna să ne dezbărăm de tot ce societatea vrea să credem că este sfînt. Titlul „Scorpio Rising” se referă la intrarea lumii sub semnul zodiacal al Scorpionului, simbolul maşinăriilor, dezmăţului şi sexului. La polul opus este pusă doctrina creştină, care pare depăşită şi ridicolă într-o eră în care oamenii caută să fugă de vechile credinţe şi tradiţii conservatoare pentru a se bucura din plin de viaţă.

Anger a fost influențat major de controversatul mistic englez Aleister Crowley, fondatorul religiei Thelema („voinţă” în greaca veche), ale cărei principii filosofice propovăduiau găsirea propriei identităţi prin experimentarea la maxim a forţelor binelui şi răului. „Orice poate fi văzut fie într-o lumină profană, fie sacră. Ce pare serios dintr-un anumit punct de vedere, poate fi comic din altă perspectivă. Viaţa este ori o mare tragedie, ori o mare comedie. Eu, ca magician, îmbrăţişez ambele perspective.”  spune Kenneth Anger încercînd să explice filosofia religiei lui Crowley, personaj ce punea totul sub semnul unei „glume cosmice”, îndemnînd, astfel, oamenii să nu ia nimic prea în serios. Thelema  are ca patroni diverse zeităţi din mitologia egipteană, entităţi  ce se găsesc personificate în câteva din filmele lui Anger. În „Inauguration of the Pleasure Dome” sîntem martorii unei petreceri somptuoase în care o seamă de personaje simbolice, zei din mitologia Greciei şi Egiptului, precum şi somnambulul Cesare din pelicula cult „Cabinetul Doctorului Caligari” (1920; r: Robert Wiene) se întîlnesc într-un cadru festiv pentru a-şi etala manierele alese şi costumele extravagante, pentru ca până la final să ajungă să se complacă într-o (da, aţi ghicit) orgie sexuală cu valenţe ezoterice. Anecdotic şi simbolist, „The Dome” îşi desfăşoară halucinanta strălucire pe fundalul operei simfonice „Glagolitic Mass”, compusă de cehul Leoš Janáček - fundal sonor ce conferă filmului o puternică notă dramatică, în contradicţie cu apariţiile caricaturale ale personajelor. Aflat ca întotdeauna la graniţa dintre solemn şi comic, Anger reuşeşte să imprime acestui film un aer de pamflet la adresa unor zeităţi în care el crede, însă pe care niciodată nu le va venera. Filmele lui Anger sunt acte de celebrare a individualităţii umane contruite sub forma unor farse menite să ne dinamiteze prejudecăţile şi convingerile care ne limitează orizonturile. La Anger, religiile, artele şi toate culturile par a fi importante atât căt alegem noi să le dăm importanţă şi să ne jucăm cu ele. În „Lucifer Rising”, imaginea pietrelor sacre de la Stonehenge este introdusă fără niciun sens în contextul poveştii ce operează cu diverse figuri şi simboluri din mitologia egipteană. Anger a recunoscut că nu ştia mare lucru despre monumentul Stonehenge în momentul când a făcut filmul, însă ştia că este simbolul unui vechi cult păgîn ce avea legătură cu magia, ceea ce a fost un motiv îndeajuns de bun pentru a-i găsi un loc în film. De asemenea, forţele răului nu au conotaţii negative în opera şi filosofia lui Anger. Ele sînt pur şi simplu forţe ale naturii, nici pozitive, nici negative. În „Lucifer Rising”, cineastul încearcă să reabiliteze renumele lui Lucifer, transformîndu-l din Îngerul Întunericului şi Pierzaniei, aşa cum e promovat de creştinism, în Zeul Eliberator al Luminii, aşa cum era considerat în credinţele străbune. Prin ascensiunea lui Lucifer, Anger face referire la evoluţia mijloacelor media, care ne pot deschide sau închide minţile, în funcţie de cum le percepem şi tratăm. 

Criptic, abstract, dar îndeajuns de campy şi spectaculos pentru a deveni simpatic şi unor neiniţiaţi în conceptele filosofiei sale, Anger a schimbat faţa cinematografiei prin refuzul său de a se supune canoanelor mainstream. Dezvoltîndu-şi un comportament artistic incitant de misterios, bizar şi ludic, Anger a devenit un regizor-cult citat ca influenţă de numeroşi cineaşti de calibru - de la figuri importante ale filmului de avangardă precum Jonas Mekas şi Stan Brakhage la veritabili creatori de cinema mainstream ca George Lucas şi Martin Scorsese – şi s-a pricopsit cu renumele de „Naş al MTV-ului”, datorită experimentelor sale de montare a secvenţelor filmice cu muzică pop.

Scurtmetrajele lui

  (1947-1972)