Scriitorii, rudele mele maghiare

22 ianuarie 2019
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg

Am avut marele noroc de a fi fost crescut la ţară de bunici, dar am avut şi micul ghinion ca satul bunicilor mei să fie în inima Olteniei. Ca limbaj, rareori auzeai altceva decît perfectul simplu. Pe vremea aceea, ţiganii erau cei mai exotici oameni care mai treceau pe uliţa prăfuită a satului. Aveau căruţe cu coviltire, cu cîinii legaţi în lanţ în urma lor, şi vindeau linguri de lemn, mături de nuiele, castroane de lut, ceaune de fontă, lighene de tablă, cazane de alamă. La bîlciuri, ţigăncile, îmbrăcate colorat şi vorbind haios, vindeau vată pe păţ, cocoşei de zahăr sau îngheţată la cornet. Aveam sentimente amestecate faţă de ţigani: mă fascinau, dar îmi era şi frică de ei pentru că, atunci cînd făceam vreo prostie, bunicii mă ameninţau că mă dau la ţigani. N-aş fi vrut să dorm în paie într-o căruţă cu coviltir.

Prima dată cînd am auzit de „unguri” a fost cînd un verişor de-al tatălui meu, plecat la facultate în Bucureşti, s-a îndrăgostit de o „unguroaică”. Subiectul s-a discutat mult în familie atunci şi, copil fiind, am înţeles că nu era de bine. Unchiul meu voia să se căsătorească cu unguroaica după ce-şi termina stagiul militar, iar părinţii lui nu erau de acord: îl voiau „aproape de casă”, însurat cu „una de-a noastră”. În cele din urmă, nunta s-a făcut la Baia Mare, în lipsa socrului mare, care nu i-a iertat fiului său erezia etnică. Unchiul meu greşise în ochii familiei sale de două ori: „se măritase cu o unguroaică”, adică nu doar că se însurase cu o fată „de alt neam”, dar se şi mutase în casă cu părinţii ei. Impresionat de ideea de iubire, în sinea mea eram de partea lui şi mi se părea o prostie că tatăl refuzase să meargă la nunta fiului. Însă am reţinut şi că nu e de bine să te amesteci cu „ungurii”.

Mi-am amintit legea asta nescrisă cînd, într-o vacanţă cu părinţii în staţiunea Amara, m-am îndrăgostit eu însumi de o unguroaică din Satu Mare pentru care, la ştrand, m-am bătut cu un băiat din Bucureşti. De fapt, e mult spus că m-am bătut: învăţasem de la un coleg de clasă cîteva scheme de judo şi mi-am lungit contracandidatul în nisip dintr-un singur uki goshi. Atunci am început chiar să învăţ primele cuvinte în maghiară. Am început, fireşte, cu „szeretlek”. Urma să o sun la telefon şi să păstrăm legătura. Nu-mi amintesc dacă am făcut-o. I-am uitat pînă şi numele.

Pe la jumătatea anilor 2000, predam cursuri de literatură la o şcoală de vară organizată de ICR la Baia Mare şi atunci mi-a venit ideea să-mi caut unchiul. L-am pus pe tatăl meu să facă rost de numărul lui de telefon, l-am sunat, i-am spus cine sînt şi aşa ne-am cunoscut. Îşi construise o casă, avea copii (pe care însă nu-i dusese niciodată în Oltenia), părea fericit. N-am găsit prea multe subiecte de conversaţie, dar am simţit că făcusem bine că-l căutasem. Acum mi se pare cu atît mai greu de înţeles că tatăl lui, fratele bunicii mele paterne, care fusese învăţător într-un sat vecin, deci „om cu şcoală”, nu s-a împăcat decît foarte tîrziu cu „amestecul de sînge” din familie. Prea tîrziu pentru ca relaţiile dintre ei să-şi revină vreodată la normal. A murit de curînd, bătrîn, cu minţile rătăcite de o boală neurodegenerativă, cel mai probabil neîmpăcat că-şi ţinuse fiul la distanţă atît amar de vreme.

În ceea ce mă priveşte, literatura a fost cea care a înlăturat orice urmă de prejudecată ce s-ar mai fi regăsit în copilul crescut în inima Olteniei. De la un anticariat din Rîmnicu Vîlcea ţin minte că am cumpărat o traducere din poezia lui Endre Ady, primul scriitor maghiar citit de mine, dar lectura aceea n-a însemnat mai nimic pentru adolescentul care, pe vreme aceea, asculta Nirvana. Ulterior, în facultate, am citit Peter Esterhazy (despre care tot vorbea Mircea Cărtărescu), apoi Imre Kertész a luat Nobelul, am citit minunatele povestiri ale lui László Darvasi (recomandat de regretata Elisabeta Lăsconi), după care i-am descoperit, rînd pe rînd, pe scriitorii maghiari născuţi în România: mai întîi, Attila Bartis şi Györgi Dragomán (pe aceştia doi, ambii născuţi la Tg. Mureş şi traduşi la Polirom, i-am recenzat şi, ulterior, i-am şi cunoscut la diverse festivaluri literare din România), apoi Zsuzsa Selyem şi, mai ales, Ádám Bodor (născut la Cluj, tradus cu două romane, dar şi cu o carte-interviu la Curtea Veche, din care am aflat multe despre Ardealul multietnic şi despre dizidenţa maghiară din România: Bodor făcuse închisoare la Gherla în adolescenţa sa din anii ’50 pentru că răspîndise manifeste anticomuniste).

Au urmat clasicii, nu neapărat în ordinea asta, Sándor Márai, László Krasznahorkai, Péter Nádas (apropo, editura Curtea Veche a făcut enorm pentru ca literatura maghiară contemporană să ajungă la cititorii români), Dezsö Kosztolányi şi Magda Szabó (traduşi la All), Sándor Zsigmond Papp, Józsa Márta, Jókai Mór, Júlia Szilágyi, Márton Evelin sau poeţii István Kemény (tradus la Charmides) şi Szilárd Borbély (tradus la Casa de editură Max Blecher), plus antologiile Singurătate gonflabilă (cu prozatori maghiari din Transilvania) şi Cealaltă revoluţie (în care şaisprezece scriitori maghiari din generaţii diferite au scris ficţiune inspirată de evenimentele desfăşurate în Ungaria anului 1956). Pe toţi aceştia i-am citit sau măcar i-am răsfoit, oricum, dacă e ceva ce mă enervează la maghiari e că literatura noastră nu este la fel de bine tradusă şi în Ungaria. (Bine, cel mai mult mă enervează accentele numelor, care mi-au dat mult de furcă scriind acest text.)

Mai mult decît atît, anul trecut, am scris două poeme inspirate de lucrările lui Róbert Köteles (un artist formidabil, cu care m-am şi împrietenit) ca parte dintr-un proiect numit „In.Fuzion #1“, organizat de Galeria Montage, Palatele Brâncoveneşti Mogoşoaia şi Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti.

Să mai zic şi de regizorii Béla Tarr şi, mai nou, de Ildikó Enyedi, cu splendidele lor filme? Sau că în copilărie urmărisem serialul Linda cu miniona, dar apriga Nóra Görbe?

Unul dintre lucrurile pe care le povestesc cu plăcere străinilor despre ţara mea este moştenirea multietnică, în special, a Ardealului, o provincie pe care am ajuns să o iubesc deopotrivă pentru oraşele şi oamenii ei. (Nu mai spun de bucătărie: eu m-aş duce oricînd la Tîrgu Mureş fie şi numai ca să mănînc un gulaş, nu ca o prietenă de-a mea, născută în Otopeni, care merge acolo pentru spectacole de teatru în maghiară). Mi se rupe sufletul că încă mai avem prejudecăţi unii despre alţii şi că moştenirea multietnică nu mai e atît de bogată ca odinioară sau că, atîta cît a mai rămas, nu e suficient cunoscută. Dar îmi doresc şi chiar cred că vom avea împreună (cu puţin noroc politic) un al doilea secol infinit mai bun.

Acest articol a fost scris special pentru platforma campaniei „Războiul de o sută de ani”. Mai multe detalii aici: www.oszuta.ro.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

trezire din somn, foto shutterstock jpg
Gândurile care nu ne lasă să dormim. Cum arată un somn odihnitor
Ajungem seara obosiți, ne punem în pat și, în loc să adormim, începem să reluăm în minte ce s-a întâmplat peste zi sau să ne facem griji pentru ziua următoare.
cum creezi o atmosfera de relaxare in locuinta jpg
Obiectele care ocupă spațiu degeaba în locuință. Ce recomandă specialiștii
Specialiștii în amenajarea locuinței dezvăluie cinci categorii de obiecte pe care minimaliștii regretă că le-au cumpărat.
casatorie istock jpg
Căsătoria cu termen de expirare. Soluție modernă sau experiment legislativ periculos?
Pentru unii, ar putea fi o soluție mai realistă și mai puțin conflictuală decât divorțul. Pentru alții, ar schimba însăși natura căsătoriei, tradiționale
Castelul Corvinilor din Hunedoara  Foro Daniel Guță ADEVĂRUL (2) jpg
Județul Hunedoara a pierdut o treime din populație în trei decenii, dar a devenit „magnet” pentru turiști
Județul Hunedoara a pierdut aproape 200.000 de locuitori în ultimele trei decenii, odată cu prăbușirea marilor centre industriale. În schimb, numărul turiștilor a crescut, iar în prima jumătate a anului 2026 Hunedoara a devenit cel mai vizitat județ din vestul României.
Pornografie infantilă Foto Arhiva Adevărul
Pornografia cu minori va fi sancționată penal chiar dacă imaginile/video au fost generate cu AI
Modificările încearcă să adapteze legislația la realitatea digitală, în care imaginile false, dar realiste, pot fi create și răspândite rapid.
Bani în portofel - facturi - datorii - saracie FOTO Shutterstock
Ce spune legea despre fondul clasei. Este legal să li se ceară bani parinților în 2026?
Odată cu începerea fiecărui an școlar, în grupurile de părinți apare aceeași întrebare delicată: cât dăm la fondul clasei? De la hârtie, toner și markere pentru tabla inteligentă până la jaluzele, pernuțe pentru colțul de lectură sau chiar servicii de pază, lista nevoilor pare nesfârșită.
flori pentru sezonul rece jpg
6 flori de toamnă care dau un aer spectaculos terasei. Alternative la clasicele crizanteme
Sezonul cald s-a încheiat, dar asta nu înseamnă că exteriorul casei tale trebuie să își piardă farmecul. Află cum poți înlocui aranjamentele clasice și fragile cu șase specii spectaculoase, rezistente la temperaturi scăzute, ideale pentru a aduce nuanțe calde, elegante și viață în grădina ta.
tungart7 boy 8656622 jpg
La ce vârstă ar trebui să primească un copil primul smartphone
Vârsta la care un copil primește primul smartphone ar putea conta mai mult decât cred părinții. Un studiu realizat pe mai bine de 100.000 de tineri din 163 de țări a găsit o legătură între primirea unui telefon înainte de 13 ani și o sănătate mintală mai precară la începutul vieții adulte.
gogosari murati jpg
Cum se prepară gogoșarii murați într-o variantă mai sănătoasă. Ingredientul la care poți renunța
Cum se prepară gogoșarii murați într-un mod cât mai sănătos și ce beneificii au