Sărbători fericite, studenţi!

Bogdan ODĂGESCU
20 decembrie 2010
Sărbători fericite, studenţi! jpeg

M-am trezit din nou făcînd pe cîrcotaşul de serviciu, însă asemeni lui Peter Griffin, nu pot să nu vă întreb: „Do you know what really (randomly) grinds my gears?”.

Faptul că mă întîlnesc cu o prietenă masterandă care îmi spune că bursa pe care a primit-o luna aceasta e cu un milion şi ceva mai mică, deoarece, cel puţin mai nou, studenţii studioşi ai României (sau cel puţin o parte, cei ai Clujului) nu sînt consideraţi membri ai perfect funcţionalului aparat educaţional de stat în vacanţa de iarnă, asta pot să spun că dansează puţin pe sinapsele mele mai ceva ca Fred Astaire. A 13-a bursă este ca regularizarea la factura de gaz.

Nu sînt un mare fan al politicii autohtone şi mă feresc selectiv de televizor pe cît posibil. Nu mă miră, totuşi că atunci cînd caut pe Google „porcul de...”, motorul de căutare încearcă să îmi ghicească gîndurile şi, bazat pe căutările precedente ale românilor, pe lîngă opţiunile „guineea”, „crăciun” şi „ignat” îmi oferă opţiunile „păunescu” şi „băsescu”, chiar dacă eu doream să aflu cîte ceva despre un animal rozător. Scriu „boc”, dau un spaţiu şi printre opţiuni sînt şi „boc divorţează” ori „boc în puii mei”. Defăimarea şi băşcălia sînt deja sporturi naţionale, tabloidizarea la fel. Întrevăd, printre rînduri, legăturile dintre mentalitatea reflectată de Google şi sistemul universitar.

Un alt prieten îmi spunea, aproape oripilat, că a auzit un banc la radio care suna cam aşa: Gigi Becali se întîlneşte cu Stephen Hawking şi îi spune „Ce-i cu vocea aia de aspirator, bă?!”. I-am spus că „moarte intelectualilor!”, că „am vrut să zic tîmpiţi, nu filosofi”, că „vin minerii”, că îl graţiem pe Miron Cozma în ultima zi de mandat, că avem nevoie de tinichigii, că te salut, generaţie în blugi, că USR are mii de membri degeaba, că Vadim e bine mersi, că proiecte culturale fantomă pe zeci de mii de lei noi, că securiştii etc. Acum nu mai sînt atît de sigur, mă sperie gîndul că acestea sînt doar vîrfuri de aisberg ale unei stări de fapt imposibil de modificat. Iar faptul că studenţii bursieri au o vagă, dar totuşi cauzală legătură cu asta, spre nenorocul lor, mă derutează şi mai mult. Mi-e şi frică să mă gîndesc mai departe. Ultimul plecat cu Erasmus să stingă lumina, vă rog.

Sau, mai ştii, văd eu legături care nu există. O fi paranoia de vină. Poate că toţi studenţii au fost răi şi nu merită cadouri de Crăciun. Toată lumea, tragem aer în piept şi ne pregătim de refren. Ştiţi versurile. 

Bogdan Odăgescu este student al Facultăţii de Litere, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, redactor-şef al revistei Echinox şi proprietar de poduri.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

inna (1) jpg
Inna a împlinit 40 de ani, dar arată ca la 20! Cum și-a petrecut artista ziua de naștere în Tokyo
Inna a împlinit 40 de ani și și-a sărbătorit ziua departe de România. Imaginile publicate din vacanța în Japonia
p,pr,2019,bardi,fortezza di bardi,c,30776,amanda marzolini jpg
Castelul cocoțat pe o stâncă și bântuit de o fantomă. Povestea tragică a doi îndrăgostiți atrage turiști din întreaga lume
O fortăreață impunătoare, ridicată pe o stâncă, ascunde o poveste de dragoste tragică și o legendă care a traversat secolele.
seceta pixabay jpg
Guvernul pregătește investiții de până la 1,5 miliarde de euro împotriva secetei și inundațiilor: „Frecvența fenomenelor extreme a crescut”
România ar urma să investească între 800 de milioane și 1,5 miliarde de euro în lucrări pentru creșterea rezilienței la secetă și inundații, potrivit Programului de guvernare 2026–2028.
Smiley, foto Facebook jpg
O casetă uitată din 1999 i-a dat peste cap planurile lui Smiley! Artistul a făcut un anunț neașteptat
Smiley a găsit un casetofon la piața de vechituri și a ascultat un demo din 1999. Piesa „Melancolie” va fi lansată săptămâna viitoare.
proteste bruxelles jpg
Proteste violente și în Belgia faţă de problemele din educație. Confruntări ale manifestanților cu forțele de ordine
Câteva sute de persoane, majoritatea tineri, au participat sâmbătă la o manifestaţie în centrul Bruxellesului, care a degenerat în confruntări cu forţele de ordine, pe fondul nemulţumirilor legate de creşterea costurilor educaţiei şi de reformele universitare.
pompieri smurd jpg
Incendiu la CET Iași, după ce un transformator electric a luat foc. Mobilizare de amploare a pompierilor
Un incendiu a izbucnit sâmbtă, 17 octombrie, la un transformator electric din incinta CET Iași. Pompierii au mobilizat șapte mijloace de intervenție, iar operațiunea de stingere este în desfășurare.
anisia gafton si serghei jpg
Cum îl cheamă pe băiețelul Anisiei Gafton. Serghei a dezvăluit numele complet al micuțului
Anisia Gafton a devenit mamă în urmă cu trei zile, iar acum s-a aflat cum îl cheamă pe băiețel
Proteste în Albania
Proteste violente în Albania. Sute de manifestanți au ajuns în arest, iar tinerii cer demisia premierului Edi Rama
Mii de tineri albanezi au manifestat sâmbătă în centrul capitalei Tirana, cerând demisia premierului Edi Rama, în a cincea zi a unui val de proteste antiguvernamentale care s-a extins în întreaga ţară, pe fondul nemulţumirilor legate de corupţie şi lipsa locurilor de muncă.
Captură de ecran 2026 10 17 150509 png
Momentul emoționant în care un tânăr salvează un delfin eșuat pe plajă la Eforie. Imaginile au stârnit un val de reacții
Un delfin ajuns pe plajă a fost salvat în ultimul moment de un tânăr, care l-a ajutat să se întoarcă în mare. Imaginile cu momentul intervenției au fost publicate pe Facebook și au stârnit numeroase reacții emoționante.