Şahişti şi tablagii
Pe strada Garoafei, într-un mic parc, se află o masă de piatră. În jurul ei se adună pensionarii cartierului şi joacă table ori şah. Luni, miercuri, vineri, sîmbătă şi duminică sînt zilele tablagiilor. Marţi şi joi sînt zilele şahiştilor. Tablagiii sînt mai mulţi decît şahiştii, aşa că şi-au impus cinci zile. Şahiştii cîrtesc, dar n-au ce face şi oftează resemnaţi: „Gloata, dom’le!...” Într-o dimineaţă de vineri, atunci cînd sosi primul tablagiu, ia masa de unde nu-i. Se făcuse nevăzută, şi-n locu-i pămîntul fusese frumos nivelat. Pensionarii au făcut o comisie de anchetă. Tot grupul şahiştilor a depus mărturie că ieri masa exista. „Vasăzică, ei au jucat şah, dar noi nu mai avem unde juca!” a ţipat revendicativ un tablagiu. „Lasă că ştim noi cine a luat-o”, a insinuat un alt tablagiu. Un şahist a replicat: „Nici noi nu mai avem unde juca.” „V-aţi făcut-o cu mîna voastră!” a acuzat un tablagiu. „Doar cineva care nu gîndeşte poate spune că ne-am furat singuri masa”, a explicat calm un şahist. „A, vrei să spui că noi nu gîndim!” s-a oţărît un tablagiu. „Vă rog, vă rog!” a chemat la ordine şeful comisiei, care nu-i nici şahist, nici tablagiu, ci un simplu chibiţ. De meseria lui pietrar. Actualmente şomer.
