România modernă, România eternă
Cartea profesorului Boia despre sursele şi componentele „diferenţei” româneşti („De ce e România altfel?”) a stîrnit, inevitabil, dezbateri aprige, susţinute nu atît cu argumente, cît cu „stări” difuze, născute dintr-un frison patriotic contrariat. Profesorul Boia a oferit o carte de idei, pornind, fireşte, de la fapte, dar adunînd totul sub generalitatea unei teze radicale.
De curînd, a apărut o altă carte, excelentă din punctul meu de vedere, în care
e mai curînd un acompaniament subsidiar, o ipo-teză, slujită de o amplă cercetare de arhivă: o carte de documente, legate laolaltă de un discurs seducător: istoria ca istorisire pe bază de cuminţenie istoriografică. E cartea doamnei
, intitulată
(Humanitas, 2013). Îi invit pe cititorii curioşi, rezonabili şi preocupaţi de problema identităţii româneşti să parcurgă neîntîrziat această carte. Vor afla şi bune şi rele despre cum a început alcătuirea României moderne. Vor fi uimiţi de
cîtorva teme, de subteranele sociologice ale unei istorii foarte (prea?) pitoreşti, de harul de povestitor al autoarei. Pentru a da substanţă şi un spor de atractivitate invitaţiei mele, voi invoca două-trei pasaje caracteristice.
a însemnat, pe vremuri, ca şi azi,
. Aşa o vedea Ienăchiţă Văcărescu încă din secolul al XVIII-lea, aşa o vedea Grigore Râmniceanu, pentru care Europa era
, pepinieră de oameni cu
,
, care au ştiut să
şi să înveţe celelalte naţii ale lumii.
scria şi Dinicu Golescu. Eufrosin Poteca, întors de la Pisa şi Paris, zice, la rîndul lui:
(Cf. pp.14-15)
Proiectul e măreţ, realităţile sunt îndărătnice. Lipseşte o productivă
! Economistul şi politicianul Nicolae Suţu constată că
. Ţărănimea, bizuindu-se pe pămîntul roditor al ţării, e nepăsătoare faţă de orice perspectivă ”industrială”, mulţumindu-se cu recoltele curente, care îi asigură subzistenţa. Doctorul Constantin Vârnav (primul medic moldovean cu diplomă din străinătate) deplînge minimalismul nevoii de progres a populaţiei.
pare a fi lozinca sub care îşi duce existenţa norodul… (cf. p. 256). Cît despre orăşeni, ei preferă, în locul unor meserii înnoitoare, cariera călîie a funcţionărimii. Orăşanul e fericit să ajungă conţopist, aprod, ”reghistrator”, supraveghetor,, secretar, casier etc. (p.241). În 1857, Predicatorul Ecleziastic scrie:
(cf. p.262)
Citiți articolul integral pe Blogurile Adevărul.
