Reparaţie morală

Reparaţie morală jpeg

În anul 2009, în numărul 36 din luna mai al revistei Dilemateca, am publicat la pag. 36 o reflecţie cu titlul „Plagiat cu patru parteneri” asupra raportului dintre o teză de licenţă susţinută în anul 2004 la Universitatea „Babeş-Bolyai” şi o carte publicată în anul 2006 la editura „Realitatea Românească”, aflate sub nume diferite, dar cu conţinuturi suficient de asemănătoare pentru a ridica suspiciunea unui plagiat. În articolul meu, urmînd argumentul ordinii cronologice şi animat de un spirit al apărării onoarei unui licenţiat al universităţii în care lucrez, am susţinut teza că persoana plagiată este autorul tezei de licenţă, iar plagiatorul este autorul volumului citat. Întrucît, din acel moment, argumentele care pledează pentru răsturnarea tezei mele din 2009 s-au acumulat, onestitatea mă obligă să reiau acest dosar şi să îmi prezint public rezervele faţă de concluzia mea din 2009. Iată faptele:

În anul 2004, în sesiunea din vară, domnul Rus Octavian Vladimir a susţinut o teză de licenţă în filosofie numită „Scrisoare despre toleranţă, impactul lockeean asupra spiritualităţii moderne”, cu 50 de pagini. El a susţinut această teză, sub coordonarea domnului conf. dr. Ion Copoeru la Departamentul de Filosofie al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj, pe care comisia de licenţă a notat-o cu o notă medie. În anul 2006, domnul Ştefan Nemecsek a publicat o lucrare numită „Toleranţa în filosofia lockeeană”, la editura „Realitatea Românească” din Vulcan, în judeţul Hunedoara, de 226 pagini*. În debutul cărţii, pe pagina 4, se precizează faptul că drepturile aparţin editurii menţionate şi autorului. Totuşi, de la pagina 17 la pagina 77 a cărţii domnului Nemecsek regăsim suficiente fragmente identice cu teza de licenţă a domnului Rus, aşa cum a fost ea susţinută în iunie 2004, păstrată în termenul legal în secretariatul Facultăţii, depusă în arhiva de licenţă a Universităţii „Babeş-Bolyai” sub procesul verbal numărul 23254 din 13.05.2008 şi înregistrată în catalogul licenţiaţilor din anul 2004 la poziţia 26. Restul cărţii domnului Nemecsek cuprinde cîteva prezentări ale altor gînditori moderni (pp. 78-88).

Ulterior, Universitatea „Babeş-Bolyai” a confirmat în mod oficial faptul că această teză a fost într-adevăr susţinută şi pregătită în cadrul său instituţional. Cu toate acestea, domnul Ştefan Nemecsek a protestat, susţinînd teza conform căreia domnia sa s-ar afla la originea acestui text. Dovezile pe care domnia sa mi le-a prezentat în cei trei ani care s-au scurs de la publicarea articolului meu au fost, la început, menite să ridice un semn de întrebare asupra paternităţii textului, fără a oferi, la început, o certitudine: fotografii în care cele două persoane implicate în această discuţie lansează în comun volumul menţionat şi un referat al domnului Nemecsek despre care domnia sa mi-a spus că este susţinut la Universitatea „Spiru Haret” anterior lunii iunie 2004. Aceste probe au făcut doar probabilă rediscutarea cazului, iar din acest motiv m-am abţinut să mă pronunţ în lipsa unor dovezi pe care să le consider concludente.

Cu toate acestea, evenimentele au luat o cu totul altă turnură, pentru mine, cînd domnul Ştefan Nemecsek mi-a furnizat, în 13 mai 2012, o copie a unui document cu semnătura şi ştampila oficială a  Universităţii „Spiru Haret” document solicitat de Instanţa Judecătoriei Petroşani şi adresată acesteia în cauza Dosarului nr.6988/278/2010, cu nr. de înregistrare 1115/21.06.2011, Facultatea de Jurnalism, Comunicare şi Relaţii Publice, care atestă faptul că domnul Nemecsek a susţinut în 22 ianuarie 2004, anterior licenţei domnului Octavian Rus, un referat cu acelaşi conţinut aproximativ ca şi licenţa. Întrucît cele două instituţii de învăţămînt superior au asumat fiecare adeverirea susţinerii ca probă de examen a aceluiaşi document, însă acum anterioritatea temporală este în favoarea domnului Nemecsek, mă văd obligat să îmi reconsider complet concluziile din 2009. Prin urmare, consider că din acest moment numai cele două instituţii pot clarifica paternitatea textului, iar concluziile mele privitoare la faptul că autorul volumului l-ar fi plagiat pe autorul licenţei se retrag complet. Chestiunea paternităţii documentului este acum în întregime garantată de Universitatea „Spiru Haret”, care poartă responsabilitatea morală şi juridică a adeverinţei emise. Această retragere a concluziilor mele este însoţită de scuzele mele publice pentru prejudiciul moral adus domnului Ştefan Nemecsek. Pot doar să îmi exprim încrederea în faptul că un document care poartă un gir instituţional implică o responsabilitate juridică a emitentului în raport cu care opinia mea personală nu este relevantă.

* Ştefan Nemecsek, Toleranţa în filosofia lockeeană, Editura Realitatea Românească, Vulcan, 2006, 226 p.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

Premierul ungar Peter Magyar  FOTO AFP
Ungaria pregătește un impozit nou pentru anumite averi. Câți bani estimează Guvernul că va încasa
Guvernul de la Budapesta intenționează să introducă, de anul viitor, un impozit pe avere pentru persoanele ale căror venituri și active depășesc un miliard de forinți, echivalentul a aproximativ 3,1 milioane de dolari.
14252128 m jpg
Stefanos Tsitsipas spune că știa ce „obiceiuri” are Nick Kyrgios. „Mă surprinde că a ieşit la iveală atât de târziu”
Participant la US Open, grecul Stefanos Tsitsipas (26 de ani) a declarat că aflase despre „obiceiurile” jucătorului de tenis australian Nick Kyrgios (31 de ani), cel care a fost suspendat provizoriu pentru dopaj.
Pepe, mai fericit ca niciodată
Pepe, mai fericit ca niciodată: „Sunt maxim de împlinit! Acum am și fluturași în stomac”
Pepe (47 de ani) trăiește una dintre cele mai frumoase perioade din viața lui. Familia i s-a mărit, casa este mai plină ca niciodată, iar artistul recunoaște că este „maxim de împlinit”.
Daiana Anghel jpg
La ce intervenție estetică a apelat Daiana Anghel. Primele declarații ale vedetei: „A ieșit o capodoperă”
Daiana Anghel, fosta câștigătoare a show-ului „Power Couple” de la Antena 1, a recurs la o intervenție pentru mărirea sânilor iar rezultatul final i-a întrecut toate așteptările.
Frica jpg
De ce reacționăm la diverși factori externi și cum putem să controlăm impulsurile. Sfaturile psihologului
De-a lungul evoluției, rolul impulsurilor a fost acela de a menține individul în viață. Este foarte greu să ne dăm seama ce s-ar fi putut întâmpla cu specia umană, în lipsa acestor reacții involuntare, care aveau și încă au scopul de a ne menține în viață, în cele mai bune condiții pe care ni le put
Sandra Bullock  sursa foto   Profimedia jpg
Și-a crescut copiii în cea mai mare discreție, iar acum Sandra Bullock joacă alături de ei în cel mai recent film!
Una dintre cele mai îndrăgite actrițe de la Hollywood a reușit, ani la rând, să-și țină familia departe de lumina reflectoarelor. Acum, însă, Louis și Laila au devenit parte din cel mai nou proiect al mamei lor, având apariții surpriză în „Practical Magic 2”.
paine alba istock jpg
Pui pâinea în frigider? Greșeala care o face să se învechească mai repede. Locul în care rămâne proaspătă o săptămână
Pentru mulți dintre noi, păstrarea pâinii pare un gest simplu: o lăsăm pe blat, acoperită cu un prosop, sau o punem în frigider ca să reziste mai mult. În realitate, ambele variante fac mai mult rău decât bine.
shutterstock 2669884231 jpg
Ce se întâmplă cu glicemia ta atunci când bei ceai verde cu scorțișoară?
Dacă înlocuiești cafeaua îndulcită cu ceai verde neîndulcit și scorțișoară, poate fi o alegere mai sănătoasă pentru controlul glicemiei și pentru sănătatea ta generală.
banner isula iubirii 01 jpg
„Insula Iubirii” revine cu noi cupluri și povești de iubire. Cine sunt concurenții sezonului 10
Sezonul cu numărul 10 al emisiunii „Insula Iubirii” se anunță unul plin de surprize, provocări și momente care îi vor ține pe telespectatori cu sufletul la gură. Reality-show-ul revine pe 4 septembrie, la Antena 1 și pe AntenaPLAY, cu o distribuție spectaculoasă, peisaje spectaculoase și, mai ales,