Reacții la Alexandru Vișinescu

5 august 2013
Cum gîndesc (?) politicienii jpeg

Cînd vine vorba despre securitate, românii sunt departe de a avea păreri coerente şi unanime. Unii – mai ales cei din generaţiile mai noi – pornesc de la o solidă bază de ignoranţă. Nu le vine să creadă că dracul a fost chiar atît de negru sau nu pricep de ce n-am protestat în masă. Nu cred că nu exista internet şi că dreptul de a avea o maşină de scris trebuia recîştigat în fiecare an, la poliţie. Alţii ştiu, dar preferă amnezia. ”Măcar aveam locuri de muncă asigurate, bilet sindical la Călimăneşti şi locuinţă ieftină la bloc.” Alţii sunt patrioţi: ”Securiştii au apărat ţara!” (de unguri, de ruşi, de capitalişti), ”Îşi făceau şi ei meseria!”, ”Toate ţările au servicii secrete”. Nu lipsesc nici firile pravoslavnice: ”Nu toţi erau răi!”, ”Aveau şi ei o familie de întreţinut”. În sfîrşit, există şi ”împăciuitorismul constructiv”: ” Ce-a fost a fost, să privim spre viitor!” Fapt este că ne-am resemnat cu toţii,  pînă la urmă, să trăim umăr la umăr cu foşti ofiţeri şi turnători, ba chiar să-i descoperim bine situaţi în politică sau în afaceri. 

Apariţia dezlănţuită a fostului torţionar Vişinescu pe scena publică a radicalizat, întrucîtva, judecata oamenilor. Bietul bătrînel a fost pozat şi filmat în timp ce distribuia pumni şi înjurături ca în vremurile lui cele mai bune. Ei bine, chiar şi pentru naturile mai îngăduitoare, lucrurile au căpătat o întorsătură care putem pentru ca să zicem că nu se mai poate! Aflăm – ca şi cum n-am fi ştiut – că mai sunt şi alţii, nu puţini, asemenea lui Vişinescu: liberi, fără regrete, dacă nu chiar mulţumiţi de ”cariera” lor, recompensaţi de statul nostru sărac, dar democratic, cu pensii grase, incomparabil mai generoase decît acelea de care beneficiază eventualii supravieţuitori ai ”profesionalismului” lor. Şi-au păstrat intacte privilegiile şi sub Iliescu, şi sub Constantinescu şi sub Băsescu. Toţi au avut alte priorităţi decît ”revanşa”. Sau ”au fost învinşi de sistem”, sau au condamnat comunismul din vorbe, fără nici o consecinţă instituţională sau legislativă.

Citiți articolul integral pe

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

cafea istock jpg
Efectele uimitore pe care cafeaua le are asupra ficatului. Câte cești trebuie băute în fiecare zi
Cei mai mulți dintre noi bem cafea pentru acel plus de energie pe care ni-l oferă dimineața. Însă, specialiștii spun că această băutură are și efecte surprinzător de utile pentru sănătatea ficatului.
Dragoș Pîslaru FOTO gov.ro
Dragoș Pîslaru explică de ce demnitarii ar trebui să aibă salarii mari. Cât câștigă ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene
Ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a făcut o serie de clarificări legate de veniturile sale, după ce a afirmat anterior că îl „întreține” soția, și a susținut că „România este prea săracă să nu îi plătească bine pe cei care o conduc”.
statuie gorila foto wakefieldexpress jpg
O femeie din Marea Britanie refuză să renunțe la gorila uriașă din fața casei: „De ce să o dau jos? Nu face rău nimănui”
O statuie a unei gorile a devenit motiv de dispută între o proprietară și autoritățile locale. Femeia a fost obligată să o îndepărteze pe motiv că nu se încadrează în peisajul zonei și că a fost montată fără autorizație, în timp ce aceasta insistă: „De ce să-mi dau jos gorila? Nu face rău nimănui”.
Nicușor Dan la BDSA FOTO Mediafax
Foști susținători îl atacă pe Nicușor Dan în media europeană: „De la eroul UE, la o nulitate stil Maga”
Criticile la adresa președintelui Nicușor Dan ies din granițele României și ajung în presa europeană, după ce senatorul USR Cristian Ghinea a declarat pentru Euractiv că acesta este mai degrabă „eurosceptic” și că adoptă o atitudine de tip MAGA.
Cabana Omu, Stația Meteo FOTO Mugur Gavrilă / Facebook
Imagini incredibile de la Cabana Omu! Munții sunt încă acoperiți de nămeți uriași: „Câțiva metri de zăpadă”
Imagini impresionante au fost publicate pe Facebook de la Cabana Omu, unde iarna pare că nu vrea să plece. Un cabanier a filmat împrejurimile și a arătat cât de mare este stratul de zăpadă adunat în zonă, chiar în apropierea sezonului de vară.
Kate Middleton și Prințul William foto profimedia (3) jpg
Suma uriașă plătită de William și Kate pentru „casa de vis”. Chiria i-a surprins pe britanici
Prințul William și Kate plătesc o chirie anuală de 307.500 de lire sterline pentru fastuoasa lor reședință cu opt dormitoare din Windsor, descrisă drept „casa lor permanentă”. Suma este cu aproape 100.000 de lire mai mare decât cea achitată de foștii chiriași ai proprietății.
Epidemie de Ebola în Congo foto shutterstock jpg
A fost identificată tulpina responsabilă de noua epidemie de Ebola din Congo. 80 de persoane au murit
Treisprezece cazuri de infectare cu varianta rară Bundibugyo a virusului Ebola au fost confirmate după izbucnirea unui nou focar în Republica Democrată Congo (RDC), a anunţat sâmbătă agenţia sanitară africană CDC, relatează DPA.
horoscop saptamanal shutterstock 1677373537 jpg
Horoscop 17 mai. Leii sunt în centrul atenției, Scorpionii au de luat decizii importante
Ziua de 17 mai vine cu o energie destul de dinamică, în care emoțiile și deciziile practice se împletesc într-un mod imprevizibil.
Vehicul onu lovit de ruși în Herson FOTO captură video jpg
O unitate rusă și-a documentat propria crimă de război publicând imagini cu atacul asupra unui vehicul al ONU
O unitate militară rusă a înregistrat propria crimă de război când a atacat cu o dronă FPV un vehicul al ONU în orașul ucrainean Herson, aflat în prima linie a frontului, și apoi a publicat imaginile, relatează Kyiv Independent. Filmarea a fost ștearsă ulterior.