Publicul și juriul au decis marii cîștigători la Premiile Superscrieri 2016

17 noiembrie 2016
Publicul și juriul au decis marii cîștigători la Premiile Superscrieri 2016 jpeg

Ana Poenariu (RISE Project) și Ovidiu Vanghele (Centrul de Investigații Media) au fost cei mai premiați jurnaliști la Gala Premiilor Superscrieri, ediția a VI-a. Seria „Toți oamenii generalului” a fost aleasa juriului (Premiul Juriului și premiul I la categoria Investigație), dar și a publicului, care a votat-o ca Superscrierea Cititorilor. Premiul Superscrierea Anului a mers către Romana Puiuleț (RISE Project), pentru documentarul „Clear Cut Crimes”.

Ovidiu Vanghele: „Pentru mine, premiile primite aseară înseamnă foarte mult, pentru că vorbim despre cele mai importante premii din zona «curată» a breslei noastre. Înseamnă cu atît mai mult cu cît ediţia de anul ăsta a fost prima care a avut şi o secţiune dedicată investigaţiilor, iar Centrul de Investigaţii Media, iată, cîştigă, prin mine, categoria. E importantă în egală măsură şi recunoaşterea din partea juriului. Sînt, totuşi, cei mai importanţi jurnalişti din România, iar cînd ei îţi apreciază muncă este, fără discuţie, onorant. A fost o surpriză să constat că munca mea alături de Ana a fost atît de bine primită şi de colegii jurnalişti, dar - important! - şi de cititori. Premiul din partea cititorilor a fost o dovadă în plus că munca noastră s-a dus mai departe decît ne imaginam. În acelaşi timp, asta ne obligă să continuăm şi o vom face.”

Cele douăzeci și șase de premii au fost fost anunțate la Gala Superscrieri VI de la Teatrul Odeon, pe 16 noiembrie, de Fundația Friends For Friends, împreună cu juriul Superscrieri, cu patronul acestei ediții, BRD – Groupe Société Générale și cu ceilalți parteneri.

Cîștigătorii Superscrieri 2016

Superscrierea anului (premiul cel mare, în valoare de 1000 de euro, susținut din donații private de comunitatea Romanian Business Leaders) a fost cîștigată de Romana Puiuleț, pentru documentarul „Clear Cut Crimes” (RISE Project) - https://goo.gl/fGwpRM: „Premiul este o încurajare pentru noi și un semnal de alarmă pentru toți. Corupția distruge natura, e un fapt. E timpul, deci, să ieșim din bula indiferenței și să-i punem stop.”

Premiul juriului (500 euro, din taxa de participare la competiție): Ovidiu Vanghele și Ana Poenariu, seria „Toți oamenii generalului” (Centrul de Investigații Media & RISE Project)
premii speciale din vînzarea cărții Superscrieri – cei 2240 de euro adunați de la cumpărătorii cărții „Superscrieri: drumul generației noastre” au fost fost oferiți ca:

- Premiul Superscrierea Cititorilor, 500 euro, pentru (cel mai votat material de public din cele 27 de nominalizări Superscrieri 2016): Ana Poenariu și Ovidiu Vanghele
- și două locuri la BIRN Summer School of Investigative Reporting, 2017, oferite jurnaliștilor Andreea Pocotilă (Vice România) și Matei Bărbulescu (Casa Jurnalistului) - susținute împreună cu BIRN - Balkan Investigative Reporting Network.

Premiile pe categorii de concurs – premiile I în valoare de 500 de euro fiecare au fost susținute de Orange România, FAN Courier, Rogalski Damaschin Public Relations:

Portret
PREMIUL I: seria „De vorbă cu judecători români după gratii”, Andreea Pocotilă, (VICE România) - https://goo.gl/PiQRMT

PREMIUL II: „Fuck off my broken heart”, Timea Honț (Casa Jurnalistului) - https://goo.gl/FaoAAd

PREMIUL III: „Povestea singuraticului Miranda Lao și a curții secrete de pe Calle Cuba 815”, Bojan Voicu (Pressone.ro) - https://goo.gl/4B5c7d

Reportaj
PREMIUL I: „Colectiv”, Redacția DOR (Decît o Revistă) - https://goo.gl/dy56O5

PREMIUL II: „Fabricat în Europa”, Laura Ștefănuț (Casa Jurnalistului) - https://goo.gl/eYbVcT

PREMIUL III: „Mizerabilii 2015: Eduard vrea la școală”, autori Andrei Crăciun & Daniel Vrăbioiu/foto (Dela0.ro) - https://goo.gl/PCcXYM

Opinie – New Media & Blogging

Premiul I nu s-a acordat.

PREMIUL II: „DIICOT, poveşti erdoganiste cu Sky News”, Andrei Luca Popescu (Gîndul.info) - https://goo.gl/RmdcXb

PREMIUL III: „Teocrația România”, Vlad Levente Viski (Adevărul) - https://goo.gl/u0TxXj

Investigație
PREMIUL I: seria „Toți oamenii generalului”, Ana Poenariu & Ovidiu Vanghele (RISE Project & Centrul de Investigații Media) - https://goo.gl/YK6HV5

PREMIUL II: „Panama Papers”, RISE Project - https://goo.gl/06pBWK & „Panama Papers”, RISE Moldova - https://goo.gl/6nLChw

PREMIUL III: „Academiile de întreținuți”, Roxana Garaiman (Pressone.ro) - https://goo.gl/MX9BC9

Tv & Video-Jurnalism

PREMIUL I: „Clear Cut Crimes”, Romana Puiuleț (RISE Project) și „Dom, Dom să-nălțăm!”, Alex Nedea (emisiunea În premieră/Antena 3) - https://goo.gl/1SZIrQ

PREMIUL II: „Ultimul căldărar”, Cosmin Bumbuț & Elena Stancu (Teleleu.eu) - documentarul nu a avut lansarea oficială pentru public

PREMIUL III: „Dinastia PSD – documentar Digi24 despre culisele deciziilor care ne-au afectat pe toți”, autor Alex Varninschi (Digi24) - https://goo.gl/8xlKk1

Membrii juriului s-au recuzat în toate situațiile de conflict de interese. Juriul Superscrieri 2016: Teodor Tiță - președintele juriului, Cătălin Tolontan, Dan Duca, Emilia Șercan, Florin Negruțiu, Irina Păcurariu, Luiza Vasiliu, Mona Dîrțu, Mihnea Măruţă, Oana Giurgiu, Paul Radu și Simona Tache.

mirela neag razavan lutac echipa anului 1 jpg jpeg

În cadrul galei, Fundația Friends For Friends a oferit încă 5 premii onorifice, în afara categoriilor de concurs:

Jurnalistul/personalitatea anului: Emilia Șercan

Presă locală: RISE Moldova

Echipa/redacția anului: Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

Un supermaterial de fotojurnalism: Ciprian Hord, „Fotografiile pe care PSD nu vrea să le vezi”

O supercarte de non-ficțiune: Marian Godină, pentru Flash-uri din sensuri opus
Pentru lista completă a cîștigătorilor și a materialelor premiate, precum și alte detalii despre competiție, explorați www.ffff.ro.

Foto: A. Bulboacă

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

Militarii răniți în urma exploziei de la Botoșani, transferați în Belgia FOTO: ISU
Explozie urmată de incendiu într-un bloc de locuințe din Galați: trei persoane au fost rănite. Una dintre victime a fost găsită inconștientă
O explozie urmată de un incendiu s-a produs sâmbătă seară într-un bloc din municipiul Galați. Trei persoane au fost rănite, una dintre ele fiind găsită inconștientă și transportată de urgență la spital după ce a fost intubată de echipajul SMURD.
ghiveci calugaresc foto shutterstock jpg
Sfârșit de vară cu delicii demențiale în bucătărie. Trei rețete românești de final de sezon care te fac „să lingi cratița și pe dosul afumat”
Sfârșitul de vară este una dintre cele mai bogate și darnice perioade din an, din punct de vedere agricol, marcând trecerea spre toamnă printr-o explozie de culori, arome și gusturi. Acum este momentul ideal să încropim niște preparate culinare tradiționale, foarte delicioase și mai ales sănătoase.
port apus nava vapor foto shutterstock
Somalia și Turcia au recuperat o navă deturnată. 14 pirați au fost uciși în timpul intervenției. La bord s-ar fi aflat armament turcesc
Autoritățile din Somalia au anunțat că o navă deturnată de pirați în largul coastelor regiunii Puntland a fost eliberată în urma unei operațiuni comune desfășurate de forțele somaleze și turce.
Lucian Pahontu la masa cu Nicusor Dan 800x450 1 png
Scrisoare deschisă către Nicușor Dan în cazul Pahonțu: „Un președinte conduce, nu se ascunde”
Alianța „A Patra Putere”, organizație care reprezintă profesioniști din domeniul jurnalismului, i-a transmis președintelui Nicușor Dan o scrisoare deschisă în contextul controversei generate de investigația Recorder privind șeful Serviciului de Protecție și Pază (SPP), generalul Lucian Pahonțu.
Fanel Bogos FOTO Facebook / Fanel Bogos
Cum a intrat Fănel Bogos la Ilie Bolojan: „Mă dă afară pe ușă și intru pe geam”
Omul de afaceri Fănel Bogos, cercetat în dosarul instrumentat de DNA Iași privind presupuse intervenții pentru obținerea unor despăgubiri de aproximativ 3 milioane de euro, susține că a ajuns în biroul premierului interimar Ilie Bolojan în urma unor demersuri făcute pentru salvarea afacerii sale.
32e23461 7b57 4c44 b203 2b84d3925c8e 1024x839 jpg
Conflict între Primăria Berceni și constructorul A0. Lucrările la pasaj au fost suspendate
Primarul comunei Berceni, George Ene, anunță că a oprit lucrările de reparații la pasajul peste autostrada A0, începute de constructorul Alsim Alarko fără acordul Primăriei Berceni. Edilul susține că intervenția ar fi afectat traficul și că locuitorii comunei riscă să piardă ore întregi în trafic.
can 10 jpg
Barca feminină de patru rame a fost pe 4, sportivele s-au plâns de condițiile de concurs
În a doua zi cu finale, reprezentanții României au ocupat un loc 4 şi două locuri 5 în finalele A de la Campionatele Mondiale de Canotaj de la Amsterdam. Maria Lehaci a acuzat condițiile în care s-a desfășurat competiția.
Matei Basarab, litografie publicata de Dimitrie Papazoglu, la 1891, după fresca Mitropoliei din Crâncoveni
Bătălia de la Plumbuita-Obilești. Ascensiunea lui Matei Basarab
În vara anului 1632, pe drumul de întoarcere din Transilvania spre Valahia, Matei din Brâncoveni a fost ales domn al Țării Românești de către adunarea boierească lărgită. Matei era alesul boierimii pământești, aceștia opunându-se lui Radu Iliaș.
Screenshot 2026 08 29 211624 png
Alertă pe Plaja Modern din Constanța, după ce o dronă a fost găsită în zonă. Drona nu avea încărcătură
O dronă ar fi fost semnalată, sâmbătă seară, 29 august, în zona Plaja Modern din Constanța. Autoritățile ar fi pregătit o intervenție pentru detonarea aparatului, transmite presa locală.