Proiecție și dezbatere „Anchetă asupra unui cetățean mai presus de orice bănuială“
Joi, 22 mai, de la ora 19, în sala de cinema UNATC va avea loc proiecția Anchetă asupra unui cetățean mai presus de orice bănuială, regizat de Elio Petri în 1972. Discuția cu publicul va fi moderată de Cătălin Cristuțiu și Ioana Moraru.
Un inspector de poliție, interpretat cu egală exuberanță și reținere de Gian Maria Volonte, își ucide amanta masochistă. În același timp, este promovat la secția politică a poliției, unde începe o largă urmărire și supraveghere a sute de cetățeni italieni, considerați anarhiști sau comuniști. Personajul își testează limitele puterii, oferindu-le colegilor săi indicii care l-ar putea incrimina.
Elio Petri a intrat în pesajul filmului Italian că asistent și discipol al lui Giuseppe De Santis (Riso amaro). Concomitent cu declinul neo-realismului postbelic în Italia, Petri ajunge să debuteze. Această sincronizare va avea un rol important apropo de stilul, politică și subiectele filmelor sale.
Este de tînăr interesat de politică și devine membru al Partidului Comunist Italian imediat după război, pentru a renunța la carnetul de membru în 1956, în urmainvaziei sovietice în Ungaria. Interesul său politic și predilecția către stînga și umanism nu îl părăsesc, chiar dacă, după ce își găsește vocea de cineast, alege să filtreze această sensibilitate printr-un umor negru, uneori cinic și o imagerie grotescă.
Primul său film important, Indagine su un cittadino al di sopra di ogni sospetto (1970), îl plasează într-un grup cu propuneri asemănătoare legate de cinema, alături de cineaști precum frații Taviani, Francesco Roși sau Marco Bellocchio. Curentul este numit de jurnaliști Polpop, de la politic și popular, și se referă la un tip de cinema angajat politic și social, dar cu priză la public. Există și o explicație pentru acest hibrid – în viziunea lui Petri, acest curent a apărut din cazua dispariției producătorilor mici, care făceau filme neo-realiste după război; cum existau însă regizori relevanți care abordau teme sociale și cum dezastrul politic perpetuu din Italia cerea producții de acest gen, filmele politice nu au dispărut, dar au fost asimilate de marile studiouri. Aici apare o dilemă de ordin moral: accepți confortul de a face un film radical fiind angajat de o corporație?
Cu siguranță Indagine su un cittadino al di sopra di ogni sospetto este o reușită, onorîndu-și obligațiile către producător prin cucerirea Oscarului pentru Cel mai bun film străin și reușind în același timp să fie o critică asupra sistemului italian „la prima lectură“ și o cercetare pesimistă a naturii umane în raport cu puterea.
Odată cu producătorul prestigios vin și banii, care „se văd” pe ecran – scenografia este somptuoasă, muzica este semnată de Ennio Morricone, camera urmează o adevărată coregrafie, descoperă, ascunde, distorsionează, montajul este meticulos plănuit, iar figurația în număr mare este pusă la lucru.
Indagine su un cittadino al di sopra di ogni sospetto are o puternică legătură cu cinema-ul de gen, putînd să fie cu ușurință încadrat că film noir, conducînd spectatorul că o melodramă subversivă și avînd ritmul unui film polițist, fracturat, ce-i drept, de flashback-uri, momente onirice și reprezentări expresioniste ale realității.
Deși profund formal, filmul reușește să critice fără să piardă din poezie, să analizeze nevoia „performance-ului” în relațiile umane (de la jocurile erotice ale celor doi amanți pînă la „jocul” pe care inspectorul îl interpretează în relațiile cu colegii săi și cu cei anchetați) și să îi aducă un omagiu declarat lui Franz Kafka.
