„Profesionist, internaţional, cu un public de calitate, într-un oraş unde s-a născut literatura română modernă”

– interviu cu Dan LUNGU, managerul FILIT, directorul Muzeului Literaturii Române Iaşi –

De ce aţi hotărît să fie un „festival de literatură şi traducere” şi nu doar un festival „clasic” de literatură?

Din mai multe motive. Am pornit de la nevoile reale ale sistemului literar românesc. Deoarece scriitorii români se exprimă într-o limbă de circulaţie restrînsă, pentru a căpăta recunoaştere internaţională este absolut necesar să fie traduşi. Şi nu oricum, ci de profesionişti, vorbitori nativi ai limbii străine. Succesul în străinătate al unei cărţi constă în egală măsură în calitatea conţinutului şi cea a traducerii. FILIT îşi asumă acest rol de încurajare a traducătorilor din limba română. Apoi, festivaluri „clasice” de literatură sînt multe în Europa şi în lume, iar pentru a-ţi construi o identitate trebuie să marchezi o diferenţă, să ai ceva specific. Faptul că festivalul este dedicat şi traducerii îi dă o notă distinctă în lumea literară europeană.

Pentru că este vorba de un festival de literatură, unde publicul trebuie „ţinut în priză”, presupun că aţi ţinut cont şi de chimia dintre invitaţi. Dintre cunoscuţii dumneavoastră care sînt invitaţi la festival, pe cine mizaţi să fie „sufletul petrecerii”?

Desigur, nu cunosc calităţile de relaţionare cu publicul ale tuturor invitaţilor noştri, dar sînt convins, de pildă, că Herta Müller va electriza audienţa, poate chiar va intriga prin opiniile sale ferme, însă cu siguranţă nu va lăsa indiferentă sala. Mai contez pe şarmul lui Ştefan Agopian, pe colocvialitatea şi francheţea cuceritoare ale lui Andrei Kurkov, pe bursuceala amuzant-poetică a lui Emil Brumaru, spiritul analitic şi farmecul Gabrielei Adameşteanu, inteligenţa şi umorul spontan ale lui Andrea Bajani sau Gheorghi Gospodinov, impetuozitatea lui Varujan Vosganian ş.a.m.d.

Care au fost autorii cei mai uşor de convins să vină la festival şi care au fost autorii cei mai greu de convins?

Nu există persoane uşor sau greu de convins, ci argumente solide sau slabe. Se pare că profesionalismul organizării festivalului, ideea promovată, calitatea echipei – şi poate alte argumente care îmi scapă acum – au funcţionat destul de bine. A mai contat şi faptul că destui dintre scriitorii şi traducătorii invitaţi s-au intersectat la multe alte festivaluri europene cu unii din echipa organizatoare, funcţionînd astfel efectul de lume comună, de încredere reciprocă.

Invitaţilor care nu cunosc Iaşiul, cum le-aţi descris festivalul?

Profesionist, internaţional, cu un public de calitate, preponderent universitar, într-un oraş agreabil, unde s-a născut literatura română modernă, în care se află cea mai veche universitate din ţară şi unde a funcţionat primul teatru evreiesc din lume.

Aţi avut parte de susţinere din partea autorităţilor locale?

FILIT este organizat de Consiliul Judeţean Iaşi, prin Muzeul Literaturii Române. Aşadar, un proiect cu finanţare locală, o iniţiativă susţinută exemplar de Cristian Adomniţei, care a demonstrat că un proiect cultural poate fi o prioritate şi pe plan bugetar, nu doar în declaraţii de imagine. Ce să spun, a fost o surpriză plăcută!

Puteţi să ne spuneţi un buget estimativ al evenimentului?

Bugetul maximal este de 500.000 de euro şi cînd spun asta mă gîndesc inclusiv la hăţişurile birocratice. Nu vreţi să ştiţi cît din această sumă înseamnă taxe şi impozite care se întorc la buget. Este mai mic decît al multor festivaluri de aceeaşi talie din Europa, dar cu care în România te poţi descurca să faci ceva într-adevăr profesionist, care să schimbe geografia evenimentelor literare ale României şi să fie luat în serios în Europa. Bugetul acesta este un efort prin care comunitatea locală înţelege să deschidă Iaşiul spre lume şi, nu în ultimul rînd, spre publicul de literatură din România. Clădim practic de la zero un eveniment de o asemenea anvergură şi desfăşurare – creăm o logistică pe care nu a construit-o nimeni în peste 20 de ani la Iaşi, investim în accesul publicului din regiune şi nu numai, depăşim barierele unui festival literar prin integrarea întregului lanţ al industriei editoriale mondiale, ne deschidem către artele spectacolului şi vizăm publicuri extrem de diverse – de la cele profesionale, elitiste, pînă la cele de masă şi ale culturii alternative. Ne dorim să oferim o mare sărbătoare cu care oraşul să se mîndrească. Nu în ultimul rînd, consider că Iaşiul a oferit enorm literaturii române şi promovării acesteia pe plan internaţional. De la efortul privat pînă la imaginea construită prin munca individuală a unor scriitori care au ajuns să fie unii dintre cei mai traduşi autori contemporani din întreaga ţară. Comunitatea primeşte acum recunoaştere printr-un eveniment care, pe de o parte, răsplăteşte o sumă de eforturi individuale sau private, iar pe de alta, prilejuieşte omului obişnuit conectarea la un spirit european, la valori internaţionale.

Sînteţi unul dintre cei mai traduşi autori români. Care a fost cea mai memorabilă întîlnire a dvs. cu un traducător al cărţilor pe care le semnaţi?

Probabil că prima întîlnire este întotdeauna de neuitat. Eu îmi amintesc cum am ajuns pe aeroportul din Paris, eram la banda cu bagaje, iar Laure Hinckel, cu traducerea de la Raiul găinilor în mîna ridicată sus de tot, se afla de partea cealaltă a peretelui de sticlă. Îmi venea să las naibii bagajul, nu mai aveam răbdare să mai aştept, şi să trec direct prin perete, către cartea cu copertă verde şi banderolă…

Cît de importantă este relaţia scriitor – traducător în literatura actuală?

În contextul globalizării, ea devine vitală. Nu m-aş mira să trăim momentul cînd o editură va publica simultan cartea în limba de origine şi traducerile în două-trei limbi de mare circulaţie. Şi totuşi, dincolo de această legătură tot mai puternică, cînd scrii, în acele momente de singurătate, relaţia fundamentală a scriitorului este cu el însuşi şi cu limba în care scrie.

Sursa: Mediafax