Post-scriptum

22 noiembrie 2014
Oameni fericiți jpeg

Postarea mea de luni, 17 noiembrie -

, scrisă înainte de vot, are, citită acum, un aer neîncrezător-melancolic. Îi adaug acest post-scriptum pentru a mulţumi electoratului român. Mi-a prilejuit un moment de euforie.

Simt că ceva esenţial s-a schimbat în gîndirea şi comportamentul civic al conaţionalilor mei şi salut contribuţia tinerilor la amploarea acestei înnoiri. N-a fost vorba, propriu-zis, de politică. A fost vorba de stil. A fost o reacţie igienică a societăţii la impostură, obrăznicie, furt, suficienţă mîrlănească, lipsă de onoare şi de patriotism adevărat. A fost un vot pentru mai multă cinste, pentru bună-cuviinţă, pentru civilizaţie interioară. Sunt mai mult decît bucuros că am apucat să trăiesc o asemenea evoluţie.

La vîrsta mea, ştiu să-mi temperez, lucid, entuziasmele. Nu mă aştept la schimbări spectaculoase de azi pe mîine şi mă gîndesc cu oarecare încordare la povara care apasă pe umerii învingătorilor. Noul preşedinte va trebui să facă faţă unor provocări mult mai dure şi mai importante decît cele ale campaniei electorale.

Sper să se bucure de asistenţa pe care cred că o merită: oameni competenţi, dezinteresaţi, eficienţi.

Sper să asistăm la un nou mod de a vorbi, de a dezbate, de a face politică: fără sînge, dar fără concesii şmechere, fără „acomodări” viclene. Cu cît mai puţini derbedei, cu cît mai puţini inşi fără ruşine, cu atît mai bine.

Sper să se fi înţeles, în cele din urmă, că sloganul lui Ponta („Mîndri că suntem români!”) e valabil, dar nu datorită susţinătorilor lui, ci tocmai datorită acelora care l-au evacuat!

Articol apărut pe

jackpot jpg
Păcănelele de iarnă de la Winner Casino - Ce slot-uri să NU ratezi la sfârșitul acestui an!
Sezonul rece a venit cu multe oportunități pentru persoanele pasionate de gambling.
implant dentar 11 jpg
De ce să apelezi la implant dentar Megagen?
Dinții reprezintă o parte foarte importantă a corpului uman. Cu ajutorul acestora se produce masticația.
damian jpg
„În artă, nu ești niciodată singur” – Adrian Damian, omul din spatele SynergyX, instalația interactivă care va surprinde zecile de mii de vizitatori de la RDW 2024
Mărturisește că fuge de definiții și se ferește de etichetări. Totuşi, putem spune despre scenograful Adrian Damian că este unul dintre cei mai talentați artiști din generația lui și că superputerea lui este să transforme spațiile în personaje.
eveniment2 jpg
Sadeck Waff a semnat momentul surpriză din cadrul evenimentului IQOS Together X
Evenimentul aniversar a celebrat spiritul IQOS printr-un festival al simțurilor dedicat comunității. Toate simțurile au fost activate într-o simfonie de mișcări și culori al cărei punct culminant a fost invitatul special al evenimentului.
igiena jpg
Lucruri pe care nu le știai despre istoria igienei și a îngrijirii personale
În multe culturi tradiționale ale lumii, femeile necăsătorite trebuiau să acorde mai multă atenție aspectului și igienei corporale, decât altele.
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
featured image (4) jpg
Cine a fost Loki în mitologia nordică?
Loki este unul dintre cei mai cunoscuți zei din mitologia nordică. Este considerat un zeu al focului și al magiei și poate lua diverse forme, atât umane cât și animale.
Halate si prosoape de baie jpg
Cadouri pentru evenimente: prosoape de baie și seturi de halate matrimoniale
Odată cu creșterea temperaturilor, tot mai multe evenimente sunt organizate de către persoanele apropiate.
Cum ne pregătim pentru Paște jpg
Cum ne pregătim pentru Paște
Masa de Paște este un moment special în care familia și prietenii se adună pentru a sărbători și a petrece timp împreună.
credite jpg
Ce putem face atunci când avem nevoie de un credit rapid?
Dacă te confrunți cu diferite situații financiare urgente, care nu pot fi amânate, trebuie să știi că sunt mai multe modalități prin care poți lua credite rapide.
Sanatatea ficatului  Cum identifici semnele unui ficat bolnav jpg
Sănătatea ficatului: Cum identifici semnele unui ficat bolnav
Ficatul este un organ vital în corpul omului, fiind implicat în sute de procese, printre care: digerarea alimentelor, eliminarea deșeurilor din organism și producerea unor factori de coagulare care facilitează circulația sângelui.
Rolul esential al adjuvantilor in optimizarea pesticidelor jpg
Rolul esențial al adjuvanților în optimizarea pesticidelor
Condițiile de mediu, intemperiile, buruienile, precum și bolile și dăunătorii plantelor reprezintă tot atâtea provocări pentru fermierii moderni.
IMG 20240408 WA0011 jpg
Casa Memorială „Amza Pellea”, din Băilești, a fost redeschisă publicului
Manifestările dedicate cinstirii memoriei îndrăgitului actor român, născut în inima Olteniei, au debutat pe 6 aprilie, pe scena Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, locul în care și-a început fascinanta călătorie în lumea artistică.
pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.

Parteneri

Călin Georgescu FOTO  ID284623 INQUAM Photos Octav Ganea jpg
Călin Georgescu, ridicat din trafic de DIICOT. Percheziții într-un dosar de înșelăciune cu prejudiciu de peste 1,1 milioane de euro
Călin Georgescu a fost ridicat luni dimineață de procurorii DIICOT din trafic. Fostul candidat la alegerile prezidențiale din 2024 a fost dus la locuința sa din Mogoșoaia, unde au loc percheziții într-un dosar de constituire a unui grup infracțional organizat și înșelăciune.
Asasinarea lui Filip al II-lea al Macedoniei
Asasinatele politice care au pecetluit soarta imperiului lui Alexandru cel Mare
Puține perioade din istorie au fost atât de marcate de ambiție, trădare și lupte pentru putere precum epoca elenistică. După moartea lui Alexandru cel Mare, imperiul său a devenit scena unor confruntări fără milă între generali, regi și membri ai familiei regale.
baza stanga 1 jpg
Brooks Nader a făcut furori pe străzile din Manhattan! Modelul a apărut într-o rochie complet transparentă, fără lenjerie intimă
Brooks Nader (29 de ani) a făcut senzație pe străzile din Manhattan, unde a apărut într-o rochie lungă, neagră, din șifon transparent
alegeri rusia jpg
Rusia Unită conduce detașat în alegerile parlamentare. Scrutinul s-a desfășurat în plin război și după un atac masiv cu drone
Partidul Rusia Unită, formațiunea aflată la putere și susținută de Vladimir Putin, conduce detașat după alegerile parlamentare desfășurate în Rusia între 18 și 20 septembrie. Rezultatele oficiale parțiale indică 57,5% din voturi pentru partid.
image png
Provocarea zilei pe „Adevărul”: știi să rezolvi Quiz-ul de azi ?
Ziarul „Adevărul” aduce una dintre cele mai îndrăgite rubrici din varianta tipărită direct pe ecranul telefonului sau al computerului: „Jocurile zilei”. Aici puteți găsi zilnic provocări care vă testează atenția, cunoștințele generale și spiritul de observație, dar vă mențin creierul în formă.
sigla psd jpg
PSD decide luni ce face cu Guvernul Mureșan. Grindeanu și Manda anunță deja că nu îl vor susține
Conducerea PSD se reunește luni, 21 septembrie, pentru a stabili poziția partidului față de premierul desemnat Siegfried Mureșan și cabinetul pe care acesta urmează să îl formeze. Social-democrații trebuie să decidă dacă intră în negocieri cu Mureșan și dacă vor acorda votul de învestitură.
Ministerul Apărării face angajari FOTO MApN
Câte puncte primești la pensie dacă ai făcut armata. Cum se ia în calcul stagiul militar în funcție de perioada în care l-ai executat
Câte puncte primești la pensie dacă ai făcut armata depinde de perioada în care a fost efectuat serviciul militar. Actuala Lege nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, intrată în vigoare integral la 1 septembrie 2024, tratează serviciul militar ca perioadă asimilată stagiului de cotizare.
ggffuui jpeg
Un proiect unic în România: statul sprijină sute de copii expuși abandonului, abuzului și sărăciei, cu fonduri europene
Peste 10.000 de copii ajung anual în grija statului, fie pentru că sunt abuzați în familie, fie pentru că părinții nu îi pot îngriji din cauza sărăciei. Pentru a preveni separarea copiilor de familie, într-unul dintre cele mai sărace județe din țară a fost lansat un proiect unic în România.
Sistem de apărare antiaeriană S 300 FOTO Shutterstock jpg
Rachete americane pentru sisteme rusești. Cum vrea Washingtonul să salveze apărarea antiaeriană a Ucrainei
Statele Unite se pregătesc să vândă Ucrainei ceva neobișnuit: rachete de fabricație americană destinate sistemelor sovietice de apărare aeriană S-300.