Parcagiii sînt o problemă. Așa, și mai departe? 

Prezentul articol este scris în legătură cu articolul „Ţara parcagiilor”, scris de dl Mihnea Rudoiu, care începe prin a ataca un subiect foarte răspîndit pe străzile din Capitală, alunecînd într-o comparație între parcagii și politicieni, care pierde povestea sugerată de titlu. Eu mi-am propus să rămînem la subiectul parcagiilor. Fenomenul mi se pare prea serios ca să-l pierdem (și pe-ăsta!) în fundătura politicii românești.   

Discuția a avut loc într-o zi frumoasa de vară, pe treptele din fața unui magazin din Centrul Capitalei, unde mă întrețineam, mai în glumă, mai în serios, la o cafea cu interlocutorul meu:

— Parcagiii ăștia au o adevărată afacere aici, constat eu. Mi se pare organizată treaba.

— Pfff, n-ai văzut nimic, frate. Acum sîntem în jurul prînzului, stau ăi’ bătrîni, dar treaba e împărțită pe ierarhii; dimineața vin cei mai şmecheri, care stau două sau trei ore, dup-aia pleacă pentru că și-au făcut norma. Urmează ăștia mai bătrîni, iar seara vin cei mai mici și mai fraieri.

— Aha, e un business dezvoltat bine, împărțit în mai multe ture, ca să „deservească” „clientela” atît cît există cerere, remarc eu. 

— Da! Și au și servicii „adiacente”; uite, ăla bătrînu’ spală și mașini la cerere, sau geamurile altor magazine sau firme care mai sînt pe-aici. 

— Nu pot să cred, te pomenești că au și tarife fixe!

— Au, să știi! Spre exemplu, un spălat de mașină costă 12 lei, iar geamul de firmă, la exterior, e vreo 15 lei, că e mai mare!

Facem o pauză, văzînd că-ncepe să se-agite baba, să dea din mîini „ritualic”, fixînd „clientul” care semnalizează din strada principală intenția de a intra pe mica străduță. Îi indică locul și-l „trage” cu tot cu jeep pînă unde vrea ea să-l parcheze. Primește 5 lei de la „client” pentru „servicii”, îi freacă de bărbie și-i bagă-n colanți. 

— Ce l-a văzut pe-acesta, frate, ne mirăm la unison.

Interlocutorul meu continuă: 

— Dimineața scot lăzile și le înșiră peste tot pe bordură. N-ai cum să parchezi aici fără permisiunea lor. Uite-te cum arată strada asta, riști să faci scandal?!

— Bine, dar unde țin lăzile? 

— Prin clădirile astea părăsite de pe aici, știu eu?! Sînt ca și ale lor. 

— Înseamnă că ăștia nu fac asta aici de ieri, de azi. Nivelul ăsta de dezvoltare, cu ture, servicii adiacente prestate funcție de piața existentă, acoperirea unei întregi străzi și menținerea poziției „pe piață” în condiții de concurență sînt etape care necesită timp în business, observ eu amuzat. 

— Așa e, sînt aici de ani buni. Chiar s-au luptat pentru strada asta, „pentru teritoriu și cotă de piață”, așa cum zici tu. Să vezi ce scandaluri au fost cu ăia de pe partea cealaltă, că acolo-s alții, acolo e competiția despre care vorbești. 

— Bine, și poliția? Nu a sesizat nimeni niciodată poliția, sau nu s-au autosesizat ei pînă acum? Că asta nu pot s-o cred.

— Vin din cînd în cînd, îi înșiră pe-aici, le iau datele din buletin (care are buletin), le dau amendă și atît. Cum pleacă poliția, scot lăzile iar și treaba merge la fel. La fel ca-n business, după amendă faci tot cum și ce știi tu, doar că puțin mai trist. 

În tot timpul asta, afacerea din parcare mergea ca unsă sub ochii mei, nu se punea problema lipsei de resurse, iar calitatea serviciilor nu era contestată de nimeni. Oamenii aveau back-up pentru fiecare sarcină. Se vedea că lucrează împreună de mult timp, pentru că se completau cu pricepere unul pe altul. În fond, era o afacere de familie. O maaaare familie!

Într-o seară, o prietenă era foarte aproape de a fi agresată de cîțiva parcagii care „lucrau” parcarea din fața magazinului Eva din Piața Romană, pentru că nu a vrut să-i „plătească”. A fost nevoită să plece din parcare. Mi-a fost povestit un caz similar care s-a întîmplat în zona Centrului Vechi, ziua în amiaza mare. Aud povești despre mașini vandalizate pentru neplata parcagiilor. Am plătit zeci de parcagii din motive care țineau de integritatea mașinii mele, integritatea bunului meu lăsat (legal) pe spațiul public. Parcagiii „dețin” străzi întregi și bulevarde. Operează cu impunitate sub ochii noștri, ai poliției și, indirect, cu acordul nostru, al tuturor. La nivel legislativ, găsesc pe Internet o inițiativă, un proiect de lege adoptat în Parlament în vara acestui an, care vine să sancționeze genul ăsta de practici, însă interesul față de problemă pare că a scăzut mult. Cred că eu și domnul Rudoiu ce mai sîntem interesați de subiect…

Așadar, politica, lipsa legislației în materie, autoritatea poliției sau lipsa acesteia, interesul general față de problemă, chestiuni legate de estetica orașului sau de lipsa oricărei estetici, lipsa siguranței, convingerea noastră că altcineva e responsabil, altcineva trebuie să ia atitudine și nu noi, convingerea că dacă luăm atitudine sîntem singuri, iar ei – prea mulți, problema fiscalizării banilor care circulă în acest fel la negru, toate acestea reprezintă fundamentul existenței tuturor problemelor societăţii de care ne plîngem în fiecare zi. Parcagiii reprezintă una dintre probleme și, așa cum văd că stau lucrurile, vor continua să fie. 

Foto: adevarul.ro