O viziune a sentimentelor moluştelor cefalopode

Mai întîi dispar din cadru „Les Bleus” şi „Azzurrii”. Nici o pierdere; nimeni nu mai pariază pe cai morţi. După aceea vine rîndul celor „The three Lions”, băieţii de aur ai lui Capello şi mai apoi a „Albicelestilor”, superbii visători ai lui Diego. Ambele reprezentative sînt sfîrtecate cu sînge rece de trupa lui Joachim Löw, revigorată cu sînge multietnic şi vioi.
Şi astfel începe sfîrşitul.

Locul acţiunii - Africa de Sud, momentul – semifinalele Cupei Mondiale şi nici unul dintre acestea două nu se va schimba pînă miercuri, la miezul noapţii, cînd se va profila marea finală. „Clockwork Orange” a mers ceas pînă acum şi este neînvinsă de 24 de partide, după ce a lăsat fără suflare şi înfricoşătoarea selecţionată „Auriverde”. Înaintea fiecărui joc, Robben şi Sneijder supraveghează funcţionarea mecanismului. Îşi poziţionează coechipierii corect în teren, aşteptînd netulburaţi the next level. În faţa lor se află, de această dată, „La Celeste” - protejata zeilor, singura echipă sud-americană rămasă în competiţie.
Şi astfel poate începe măcelul.

Regula este destul de simplă - învingătorul ia tot. Nu însă şi toţi dolarii, care se împart aproape frăţeşte: 30 de milioane - campioana, 24 - vicecampioana, 20 – medaliata cu bronz şi doar 18 - cea de-a patra clasată. Nu e tocmai rău. Niciodată nu e rău la mondiale, unde toată lumea se alege cu glorie şi cu foarte mulţi bani. Chiar şi echipele eliminate în faza grupelor.

„Celeştii”, calificaţi din nou într-o semifinală după o pauză de patru decenii, visează cu ochii larg închişi la cucerirea unui nou trofeu. Au mai făcut-o de două ori pînă acum. În 1930, la prima ediţie a mondialelor şi în 1950, cînd au produs cea mai mare surpriză din istoria fotbalului învingînd Brazilia, în finala de pe Maracana. Contra „portocaliilor” le va lipsi eroul suprem al naţiunii, Luis Suarez (cu tot cu statuie), însă pot conta pe fantezia suprarealistă a lui Forlan şi pe explozia lui „El Loco” Abreu.

Ca să fiu cinstit cu Uruguayul, trebuie să mărturisesc că mi-aş dori ca Olanda să obţină titlul suprem. Asta de dragul lui Van Basten şi, mai ales, al celor două finale consecutive pierdute pe vremea lui Cruijff. Atunci, „Portocala mecanică” juca cel mai frumos fotbal de pe planetă. Poate aş merge prea departe dacă aş afirma că, în aceste momente, mă încearcă nişte îndoieli.
Şi astfel totul rămîne incert.

La fel de incert ca şi în cealaltă semifinală în care se întîlnesc „La Furia Roja”, preafrumoasa echipă a lui Villa, Xavi, Iniesta, Torres şi Fabregas şi „Mannschaft”-ul lui Schweinsteiger, Klose, Podolski sau Ozil. Este, de fapt, rejucarea finalei Campionatului European din urmă cu doi ani. Atunci ibericii nu le-au lăsat speranţe nemţilor, care nemţi însă nu erau atît de răsfăţaţi: „şublere”, „precizie”, „pragmatism”, „panzere”, „kaput”. Cu toate acestea, învingătoarea acestei partide este mai lesne de prorocit, căci, din Oberhausen, caracatiţa-oracol a prezis (cu o precizie astronomică) că de data asta vor plînge (de necaz) mamele nemţilor.
Şi astfel poate începe fiesta.

Claudiu Bolozan este jurnalist sportiv. De ceva vreme, are și blog. Îl găsiți la vivir para contarla