O moarte pentru totdeauna
O femeie de 29 de ani din Maramureș a fost ucisă de iubitul ei sub privirile copiilor săi de patru și șapte ani. Victima avea un ordin de restricție, dar... Reiau: o femeie de 29 de ani din Sighetu Marmației a fost înjunghiată mortal de fostul său partener de viață sub privirile copiilor săi. Aceștia au fost găsiți plini de sînge, pe podea, îmbrățișîndu-și mama. Nu-mi pot imagina ceva mai dureros, mai cutremurător. Nu pot concepe o dramă mai adîncă și realizez, atît cît pot, cît de adînc vor rămîne marcați acei copii de trauma asta. Pentru totdeauna. O moarte pentru totdeauna. Care, însă, peste trei zile (sau poate că e mult) nu va mai fi o știre.
A murit o femeie. O mamă. A murit o femeie în fața copiilor ei și România nu e în stradă. Nici un partid care ne cere votul la europarlamentare nu e în stradă pentru asta. Niciun parlamentar român. Nimeni. Vorbim, totuși, despre o moarte. Una dintre multele la care autoritățile din țara asta asistă pasive de zeci de ani. Una dintre multele care ne dovedesc că autoritățile nu vor nicicum să protejeze victimele violenței domestice. Una dintre multele care ne demonstrează că, mă scuzați, ne-am sălbăticit.
În România, ordinul de protecție există de șapte ani. De șapte ani! Timp în care nici un partid din nici un guvern nu a găsit de cuviință să dezvolte un set de politici publice care să aibă în centrul său victimele violenței domestice. Șapte ani în care nu a fost implementat nici un sistem electronic de monitorizare a partenerilor agresori. Șapte ani în care sute, mii de femei au fost bătute animalic și în care cine știe cîte or fi murit. Șapte ani în care am trecut, cu toții, pe lîngă atîtea morți.
Oamenii ies în stradă în număr foarte mare ca să apere justiția de bocancii politicienilor, de imixtiunile lor brutale. Poate ar fi bine să ne amintim, totuși, că Justiția nu e doar despre atacurile politicienilor asupra ei, este și despre respectarea drepturilor noastre. Ale tuturor. Și poate ar trebui să protestăm și pentru asta. E adevărat că ordinul de restricție al femeii – de altfel, doar o hîrtie, fie ea și emisă de judecători, pe care o purta în geantă – nu o putea apăra de violența partenerului. De fapt, nu o putea feri de moarte. Pentru că nici un ordin de restricție din România, valabil oricum doar cîteva zile, nu vine la pachet cu niște polițiști care stau de pază în fața aparamentului.
ONG-urile sînt neputincioase în fața monumentalei nepăsări a partidelor care s-au succedat la guvernare. Sînt neputincioase în fața nesimțirii monstruoase a unor oameni plătiți din bani publici ca să urmărească binele public, binele tuturor, binele comun, nu doar căpătuirea personală, lacomă, dezgustătoare.
Sînt – în țara asta – copii care învață acasă ce este moartea. Care își văd mamele bătute zilnic, sistematic. Copii care vor căra, cel mai probabil, mereu, niște traume după ei. A mai murit o femeie snopită în bătaie. Una despre care autoritățile știau că este o victimă a violenței domestice. A mai murit o femeie sub ochii copiilor ei și țara asta nu e în stradă.
Foto: flickr