„Nu trecutul mă nelinişteşte, ci prezentul” - interviu

Sergei LOZNITSA
17 iunie 2013
„Nu trecutul mă nelinişteşte, ci prezentul”   interviu jpeg

In the fog – cel de-al doilea lungmetraj de ficţiune al cineastului Sergei Loznitsa – a avut premiera la Festivalul de la Cannes de anul trecut, unde a fost considerat cel mai bun film de către critici. Actorul Vlad Ivanov şi operatorul Oleg Mutu se regăsesc pe afişul filmului lansat în România de Voodoo Films, cu ocazia Festivalului Filmului European organizat de ICR în luna mai.

Cum aţi făcut trecerea de la matematică la film?

Am simţit că trebuie să mă ocup şi de altceva, şi că ceea ce ştiu îmi este insuficient. În Rusia sovietică, educaţia tehnică nu presupunea şi educaţie umanistă, aşa că eu am încercat să „sistematizez” în alt fel ceea ce ştiam...

Cum vi se pare cinema-ul rus contemporan?

Trăiesc din 2001 în Germania, acum sînt la Bucureşti, pomîine voi fi la Varşovia...

Dar filmaţi în cel mai autentic stil rusesc.

Ceea ce vedeţi pe ecran reflectă un mod de a gîndi; un anglo-saxon sigur nu ar filma la fel...

Filmul În ceaţă vorbeşte despre Rusia celui de-al Doilea Război Mondial. De ce aţi ales acest subiect?

Pentru că pot să vorbesc numai despre ceea ce ştiu foarte bine şi, mai ales, despre ceea ce mă nelinişteşte.

Vă nelinişteşte trecutul?

Nu trecutul mă nelinişteşte, ci prezentul. Există „lumi” care nu s-au „terminat”, nu s-au „împlinit” nicicum, dar ele există încă. Timpul nu mai are importanţă în cazul acesta, pentru că aceste lucruri tot persistă. Spre exemplu, astăzi trăim în Rusia secolului XX mai ales pentru că ceea ce au făcut bolşevicii răscolind şi distrugînd nu s-a rezolvat nici pînă acum. Aşa cum evoluează situaţia în Rusia, pot să spun că ajungem la o a doua spirală, tot la ea ne întoarcem.

Doar în Rusia se întîmplă toate acestea?

Nu, nu doar în Rusia, şi am sentimentul că lumea de azi există doar fugind de probleme, dar istoria ne-a arătat că dacă fugim de o problemă, nu scăpăm de ea. Nu e vorba de faptul că trebuie să-i faci faţă, să o „combaţi”, ci, în primul rînd, de a o înţelege.

Care este cea mai gravă problemă într- un război?

Faptul că oamenii nu înţeleg că ei sînt de vină pentru declanşarea lui.

Este sau nu În ceaţă un film despre recuperarea memoriei?

Cred că e o lecţie despre demnitate, în primul rînd. Cu cine să se lupte personajul din film? Şi cum e posibil să rămînă om, în acele condiţii?

Cînd lucraţi cu Oleg Mutu, îi acordaţi libertate deplină?

Nici măcar nu abordez problema libertăţii cu Oleg. Spre exemplu, dacă ar fi să filmez cu Oleg acest interviu, discut cu el întîi ce vreau să arăt prin scena asta. Care e ideea şi unde trebuie plasată camera. Cine intră în cadru în interviu. Şi, tot aşa, sînt un milion de detalii pentru a-l face pe spectator să urmărească. M-aş simţi un dictator dacă mi-aş pune operatorul să lucreze ca într-un pluton. Lucrez cu Oleg şi pentru că prinde imediat ceea ce vreau eu să transmit prin film.

V-a fost greu să filmaţi în pădure cele două personaje principale?

Da, a fost extrem de dificil să pun lumina, pentru că au trebuit luate în calcul multe detalii tehnice (macarele, ralii, trepiede). Întrucît pelicula relatează o tragedie, trebuia filmat într-un anume fel.

În următorul lungmetraj, aţi ales ca subiect uciderea evreilor la Kiev...

Da, în două zile au fost ucişi 30.000 de evrei la Kiev iar trupurile lor au fost aruncate într-o groapă. A fost o catastrofă umană pe care mulţi contemporani o consideră o problemă „clasată”. În Rusia, oamenii nu vor să vorbească despre asta şi, pentru mine, rămîne foarte greu de înţeles cum de maşina de nimicire a oamenilor a funcţionat atît de bine într-o lume care se declara creştină...

Şi în Polonia s-au întîmplat atrocităţi cu asentimentul bisericii...

Exact. Fie ea ortodoxă, catolică sau protestantă, biserica a tolerat lucruri greu de imaginat.

L-aţi ales pe Vlad Ivanov să joace in cele două filme de lungmetraj pe care le-aţi regizat...

Vlad Ivanov e un actor uriaş. L-am văzut în 432 al lui Mungiu; apoi, acum trei ani, cînd am venit prima dată la Bucureşti, Vlad m-a invitat la Naţionalul bucureştean, la o piesă de teatru. În prima parte, m-am plictisit îngrozitor, nici nu înţelegeam limba română. Apoi, cînd a apărut el pe scenă, mi s-a părut fantastic. Are o energie imensă şi o gestică aparte.

interviu realizat de Roxana Călinescu

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

rebus jpg
Provocarea zilei pe „Adevărul”. Știi să rezolvi rebusul de sâmbătă, 17 octombrie?
Cititorii „Adevărul” au la dispoziție, pe telefon și pe computer, una dintre rubricile cunoscute ale ediției tipărite: „Jocurile zilei”. AICI puteți găsi zilnic provocări care vă testează atenția, cunoștințele generale și spiritul de observație, dar vă mențin creierul în formă.
Luca Niculescu, Sorin Grindeanu consultari guvern la PSD 18 jpg
Cum justifică Luca Niculescu prezența lui Marian Neacșu în noul Guvern, în ciuda condamnării penale
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a afirmat, vineri seară, că guvernul pe care l-a propus este format din reprezentanţi ai partidului care şi-a asumat guvernarea.
260302 iran shahed drone bf 0909 bb13ad jpg
Alertă de drone la granița României: avioane de luptă F-18, ridicate de la sol. Locuitorii din Tulcea, avertizați prin RO-Alert
Locuitorii din nordul județului Tulcea au primit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 17 octombrie, un mesaj RO-Alert, după ce radarele Ministerului Apărării Naționale (MApN) au detectat o țintă aeriană care se deplasa pe teritoriul Ucrainei, în direcția graniței cu România.
sir george iacobescu cbe born 9 november 440nw 5634173c jpg
Românul care vrea să ridice un zgârie-nori de 70 de etaje în Londra! Cine este George Iacobescu, omul din spatele proiectului uriaș
Cine este George Iacobescu, românul din spatele unui nou zgârie-nori de 300 de metri în Marea Britanie
Masina blocata  Foto Pixabay jpg
Românii se ceartă pe regulile parcărilor private, după ce un șofer a tăiat „caracatița” cu flexul. „Suntem în Vestul Sălbatic?”
Un șofer român riscă un dosar penal pentru distrugere după ce a ales să își elibereze mașina dintr-o parcare privată tăind dispozitivul de blocare a roții cu un flex, la miezul nopții. Relatarea sa a iscat o dezbatere aprinsă pe rețelele de socializare.
horoscop financiar 1 webp
Zodiile care primesc o sumă de bani când au cea mai mare nevoie. Universul le răspunde dorințelor
Banii ajung la unii nativi exact atunci când au cea mai mare nevoie de ei, chiar și în momentele în care și-au pierdut speranța că situația se va îmbunătăți. Racii, Balanțele și Săgetătorii ar putea avea parte de surprize financiare în perioada următoare, fie prin intermediul unor persoane apropiate
Katie Zacharia png
Record la Casa Albă: Purtătoarea de cuvânt Katie Zacharia, demisă după prima conferință de presă
Katie Zacharia a fost demisă după cinci zile ca purtătoare de cuvânt a Casei Albe. Donald Trump o criticase înainte de confirmarea plecării sale.
Biciclist in trafic Foto Magnific com jpg
Piste de biciclete tot mai multe, scandaluri fără sfârșit în trafic. Fenomenul „Go Rider” și conflictele dintre șoferi și bicicliști
Pistele de biciclete s-au înmulțit în România, ajungând chiar și în sate montane aproape pustii. În orașe, conflictele dintre bicicliști și șoferi provoacă frecvent reacții aprinse pe internet, unde românii se acuză reciproc de încălcarea regulilor de circulație.
Argentina
Argentina datorează FMI 56,8 miliarde de dolari, de aproape patru ori mai mult decât Ucraina. Ce țări completează clasamentul celor mai mari datornici
Argentina este de departe țara cu cele mai mari credite restante către Fondul Monetar Internațional (FMI), cu un sold de 56,8 miliarde de dolari, de aproape patru ori mai mare decât cel al Ucrainei, aflată pe locul al doilea.