„Nu trecutul mă nelinişteşte, ci prezentul” - interviu
In the fog – cel de-al doilea lungmetraj de ficţiune al cineastului Sergei Loznitsa – a avut premiera la Festivalul de la Cannes de anul trecut, unde a fost considerat cel mai bun film de către critici. Actorul Vlad Ivanov şi operatorul Oleg Mutu se regăsesc pe afişul filmului lansat în România de Voodoo Films, cu ocazia Festivalului Filmului European organizat de ICR în luna mai.
Cum aţi făcut trecerea de la matematică la film?
Am simţit că trebuie să mă ocup şi de altceva, şi că ceea ce ştiu îmi este insuficient. În Rusia sovietică, educaţia tehnică nu presupunea şi educaţie umanistă, aşa că eu am încercat să „sistematizez” în alt fel ceea ce ştiam...
Cum vi se pare cinema-ul rus contemporan?
Trăiesc din 2001 în Germania, acum sînt la Bucureşti, pomîine voi fi la Varşovia...
Dar filmaţi în cel mai autentic stil rusesc.
Ceea ce vedeţi pe ecran reflectă un mod de a gîndi; un anglo-saxon sigur nu ar filma la fel...
Filmul În ceaţă vorbeşte despre Rusia celui de-al Doilea Război Mondial. De ce aţi ales acest subiect?
Pentru că pot să vorbesc numai despre ceea ce ştiu foarte bine şi, mai ales, despre ceea ce mă nelinişteşte.
Vă nelinişteşte trecutul?
Nu trecutul mă nelinişteşte, ci prezentul. Există „lumi” care nu s-au „terminat”, nu s-au „împlinit” nicicum, dar ele există încă. Timpul nu mai are importanţă în cazul acesta, pentru că aceste lucruri tot persistă. Spre exemplu, astăzi trăim în Rusia secolului XX mai ales pentru că ceea ce au făcut bolşevicii răscolind şi distrugînd nu s-a rezolvat nici pînă acum. Aşa cum evoluează situaţia în Rusia, pot să spun că ajungem la o a doua spirală, tot la ea ne întoarcem.
Doar în Rusia se întîmplă toate acestea?
Nu, nu doar în Rusia, şi am sentimentul că lumea de azi există doar fugind de probleme, dar istoria ne-a arătat că dacă fugim de o problemă, nu scăpăm de ea. Nu e vorba de faptul că trebuie să-i faci faţă, să o „combaţi”, ci, în primul rînd, de a o înţelege.
Care este cea mai gravă problemă într- un război?
Faptul că oamenii nu înţeleg că ei sînt de vină pentru declanşarea lui.
Este sau nu În ceaţă un film despre recuperarea memoriei?
Cred că e o lecţie despre demnitate, în primul rînd. Cu cine să se lupte personajul din film? Şi cum e posibil să rămînă om, în acele condiţii?
Cînd lucraţi cu Oleg Mutu, îi acordaţi libertate deplină?
Nici măcar nu abordez problema libertăţii cu Oleg. Spre exemplu, dacă ar fi să filmez cu Oleg acest interviu, discut cu el întîi ce vreau să arăt prin scena asta. Care e ideea şi unde trebuie plasată camera. Cine intră în cadru în interviu. Şi, tot aşa, sînt un milion de detalii pentru a-l face pe spectator să urmărească. M-aş simţi un dictator dacă mi-aş pune operatorul să lucreze ca într-un pluton. Lucrez cu Oleg şi pentru că prinde imediat ceea ce vreau eu să transmit prin film.
V-a fost greu să filmaţi în pădure cele două personaje principale?
Da, a fost extrem de dificil să pun lumina, pentru că au trebuit luate în calcul multe detalii tehnice (macarele, ralii, trepiede). Întrucît pelicula relatează o tragedie, trebuia filmat într-un anume fel.
În următorul lungmetraj, aţi ales ca subiect uciderea evreilor la Kiev...
Da, în două zile au fost ucişi 30.000 de evrei la Kiev iar trupurile lor au fost aruncate într-o groapă. A fost o catastrofă umană pe care mulţi contemporani o consideră o problemă „clasată”. În Rusia, oamenii nu vor să vorbească despre asta şi, pentru mine, rămîne foarte greu de înţeles cum de maşina de nimicire a oamenilor a funcţionat atît de bine într-o lume care se declara creştină...
Şi în Polonia s-au întîmplat atrocităţi cu asentimentul bisericii...
Exact. Fie ea ortodoxă, catolică sau protestantă, biserica a tolerat lucruri greu de imaginat.
L-aţi ales pe Vlad Ivanov să joace in cele două filme de lungmetraj pe care le-aţi regizat...
Vlad Ivanov e un actor uriaş. L-am văzut în 432 al lui Mungiu; apoi, acum trei ani, cînd am venit prima dată la Bucureşti, Vlad m-a invitat la Naţionalul bucureştean, la o piesă de teatru. În prima parte, m-am plictisit îngrozitor, nici nu înţelegeam limba română. Apoi, cînd a apărut el pe scenă, mi s-a părut fantastic. Are o energie imensă şi o gestică aparte.
interviu realizat de Roxana Călinescu
