Note la un maraton de jazz

Adriana CÂRCU
16 decembrie 2010
Note la un maraton de jazz jpeg

Enjoy Jazz - festivalul care, într-un timp relativ scurt, şi-a cîştigat dreptul de a fi citat in aceeaşi frază cu Montreux şi Haga - s-a desfăşurat anul acesta între 2 octombrie şi 19 noiembrie în oraşele Heidelberg, Mannheim şi Ludwigshafen din Germania. În cele şapte săptămîni de maraton muzical, pe scenele festivalului s-au perindat peste 200 de muzicieni din 23 de ţări. Între ei, giganţi ai genului ca McCoy Tyner, Herbie Hancock, Charlie Haden, Joe Lovarno şi Tomasz Stanko; artişti de prima linie ca Jan Garbarek, Brad Mehldau, Joshua Redman and Manu Katché, dar şi muzicieni progresivi ca Nils Petter Molvaer, Nik Bärtsch, Arve Henriksen, Jan Bang, Ulf Wakenius sau Esperanza Spalding, care împreună au oferit o infuzie bine dozată a întregii game stilistice.

Nik Bärtsch’s Ronin – Transa ritmică

Die Alte Feuerwache din Mannheim este locul care-mi place cel mai mult. Acustica este excelentă, atmosfera, relaxată şi intimă. Nik Bärtsch’s Ronin dau un concert care mă face incapabilă să scriu în carneţelul meu şi cele cîteva cuvinte pe care de obicei reuşesc să le mîzgălesc în întuneric. Pe scenă, instrumentele lucesc misterios în aşteptarea unui ritual. Instrumentiştii intră în linişte pe scenă. Acompaniată şi susţinuţă de un perfect spectacol de lumină, transa ritmică se instalează instantaneu. Cadenţa progresivă a modulelor potenţează tensiunea mocnită, care ici-colo se lasă punctată cu accente de funk sau rock. Nik Bärtsch generează pe claviatură un flux melodic cu valenţe epice. Acompaniamentul de percuţie al lui Andy Pupato face uz de resurse minime cu un efect spectaculos. În scurt timp, muzica devine o stare pe care o locuieşti ca pe o sferă de sunet şi lumină, unde armoniile mocnesc şi pe care te laşi cu greu convins s-o părăseşti, două ore mai tîrziu. După un bis, muzicienii zîmbesc, se înclină şi pleacă. Mult după ce concertul s-a terminat, încă mă simt ca propulsată din interior de o ritmicitate obsesivă. Ajunsă acasă am nevoie imediat de încă o doză. Noroc cu YouTube!

Hazmat Modine – „Ce păcat că aveţi scaune!”

Nu-i cunoşteam dinainte. În ziua concertului am ascultat un solo de muzicuţă al lui Wade Schuman, care m-a acordat vag la genul de experienţă pe care Hazmat Modine avea să-l reprezinte. Am obiceiul să observ publicul înainte de spectacol; de regulă asta îţi spune destul de multe despre muzica pe care urmează s-o trăieşti. Nu şi de data asta. Publicul e genul sofisticat pe care te aştepţi să-l întîlneşti la un concert cu Philip Glass sau cu Kronos Quartet. Ceea ce a urmat este un conglomerat pe care de atunci mă tot stăduiesc să-l definesc. Band-ul a cîntat cu precădere piese de pe noul album, Cycads, care trebuie să apară zilele acestea, iar de îndată ce Wade şi-a exprimat regretul că nu vom putea dansa - „a pity for the chairs” - registrul a fost şi el clar. Dar de dansat tot am dansat; fiecare în scaunul lui. Citisem despre coloratura balcanică şi despre influenţele klezmer şi de blues ale muzicii făcute de Hazmat Modine, dar acolo am găsit doar ironia muşcătoare a lui Zappa şi inflexiunile lui J.J. Cale. Muzica lor e puţin din toate astea şi, desigur, mult mai mult. Trupa merge ca un ceasornic. Luat de groove nu uiţi sa te întrebi dacă muzicienii vor găsi timpul unu. Îl găsesc de fiecare dată, dar impresia de haos bine organizat planează în continuare, dîndu-ţi mereu senzaţia că urmăreşti un spectacol de acrobatică fără plasă. Show-ul de scenă, centrat pe imensa carismatică a lui Wade, subliniază caracterul de divertisment, dar în subteran te conduce către solourile pline de virtuozitate. Exact acolo începe jazz-ul. Un pont pentru fanii Nataliei Merchant: ea cîntă piesa "Child of a Blind Man" pe albumul Cycads.

Jan Bang / Arve Henriksen / Erik Honoré – În interiorul muzicii

Karlstor, locul din centrul Heidelberg-ului, zugăvită complet în negru, constituie un fundal perfect pentru muzica grupului lui Jan Bang. Prima surpriză o constituie publicul, tînăr şi foarte informat, dar care, din pacate, nu prea umple sala. Privesc în jur întrebîndu-mă - pentru a cîtă oara! -, de ce muzica bună atrage atît de puţin public. La ora nouă fix, de pe scenă încep să se reverse ceţuri norvegiene pe care, pentru că stau în primul rînd, le simt curînd pe propria-mi piele. Pe scena - nimic din ce ar putea fi identificat drept instrument muzical,- trei notebooks Apple amplasate pe două pupitre înalte şi cîteva obiecte conice, care se dovedesc a fi surdinele pentru trompeta lui Arve Henriksen. Trei oameni cu zîmbete, ce indică o seriozitate relaxată, intră pe scenă şi se pun pe lucru. Lumina e slabă, ceaţa pluteşte. Muzica se deschide. Jan Bang se leagănă în ritmul pe care îl creează singur; Erik Honoré este concentrat pe sampler. Aceasta este ultima imagine înainte să intru în muzică precum într-o peşteră pulsîndă. În timp ce mă mişc printre peisaje create de mine însămi, însoţite de respiraţia mării, de ritmuri străvechi şi de linişti orientale, îl aud pe Arve transformînd trivialul în cîntec. Încet încep să mă balansez într-un ritm interior, care pentru mine are o singură semnificaţie: aici se cîntă JAZZ.

McCoy Tyner – Maşina de jazz

Lunga aşteptare de după aplauzele de bun venit a luat sfîrşit şi publicul, împreună cu Gary Barţ, Gerald Cannon şi Eric Kamau Gravatt, priveşte concentrat spre culisele din stînga. Mersul lent, uşor ezitant, nu trădează defel atacul senzorial pe care McCoy Tyner este pe cale să-l dezlănţuie. Prima piesă, o combinaţie ritmică cu caracter de samba, ne arată ce va urma: un vis melodic punctat de lovituri de karate care, pe perioade scurte, va face complet superfluă secţia ritmică. McCoy Tyner iubeşte blues-ul şi, în meandrele lui sofisticate, îi descoperi eul liric ce coexistä cu rigoarea ritmică impusă de mîna stîngă. Îmi amintesc cum cineva l-a numit odată "omul cu două creiere", iar eu m-am întrebat la vremea aceea ce o fi vrut să spună. Acuma ştiu. Cele două mîini vorbesc limbi diferite, ca şi cum ar fi conectate la două surse senzoriale independente. Cînd aceste două limbi se nasc şi se întrepătrund, rezultatul este o muzică ce combină alerteţea cu langoarea, jubilaţia cu melancolia şi ritmul cu meditaţia. Ori de cîte ori crezi că "ai prins şpilul" urmează o schimbare care te propulsează în direcţia opusă. Nu am fost prea des martora unei capacităţi de expresie atît de compacte şi n-am vibrat de multe ori într-o manieră atît de controlată şi totuşi neconstrînsă. Piesele curg una după alta, muzicienii îşi cunosc meseria, temele, solo-urile, aplauzele. Maestrul seceră claviatura cu expertiza unuia care a trăit multe. La un moment dat, Gary Bartz se apropie de pian, îi şopteşte ceva iar el răspunde: "Poate ar trebul să port un ceas în inimă" şi tu ştii că seara s-a terminat. La bis, McCoy Tyner interpretează un solo care te duce cu gîndul la şoaptele îndepărtate ale frunzelor de toamnă şi la migraţia silenţioasă a păsărilor. Apoi maestrul părăseşte scena cu paşi grei. Mai aplaudăm pentru o vreme în picioare, dar, de fapt, ştim cu toţii că nu va reveni.

Youn Sun Nah / Ulf Wakenius – Revelaţia

Sinceră să fiu, m-am hotărît să merg la concertul acesta datorită lui Ulf Wakenius. Am realizat ca Youn Sun Nah este o solistă doar cînd site-ul festivalului a postat un titlu şi am devenit cu adevărat atentă de abia cînd am început să ascult cîteva piese de pe noul său album, Same Girl. Cîteva ore mai tîrziu concertul începe cu un recital plin de virtuozitate al lui Ulf Wakenius care interpreteaza "My Song" al lui Keith Jarrett şi un blues de Oscar Peterson, dupa care Youn Sun Nah păşesthe pe scenă aducînd cu sine farmecul oriental al unei flori proaspăt culese. Zîmbeşte sfios. Se înclină cu palmele unite. Şi apoi începe să cînte. Cîntă un medley de compoziţii şi de standards, cîntă balade coreene; cîntă Tom Waits şi Metallica. Vocea ei, dulce şi pătrunsă de emoţie, devine pe rînd pură şi pasionată, iar apoi senzuală şi misterioasă; şoaptă de dragoste şi strigăt ancestral. Seara devine o veritabilă expediţie în lumea sunetului ce explorează resursele unei voci uluitoare şi ale cărei repere sînt marcate de balansul complex al dialogului cu chitara. Youn Sun Nah este revelaţia festivalului; o vocalistă aflată în plină ascensiune spre Olimpul jazz-ului, care a susţinut un recital de o înaltă profesionalitate, chiar dacă eterogenă, şi care, ajunsă la maturitatea stilistică, va da jazzului contemporan una dintre marile sale voci. Credeţi-mă, femeia aceasta poate cînta orice!

FOOD feat. Nils Petter Molvaer & Christian Fennesz – Muzica dinăuntru

FOOD (Thomas Stronen & Ian Ballamy) tocmai au lansat un album numit Quiet Inlet, apărut ca o continuare firească a preocupării lor faţă de electronic beat şi live sampling. Calitatea meditativă a recitalului este vădită de la început. Pe scena albastră, siluetele sînt proiectate în contre-jour; le vezi contururile mişcîndu-se în timp ce ritmul se naşte. Acesta este concertul unde comunicarea dintre muzicieni funcţionează perfect. Nils Petter Molvaer lansează o temă în lungi tonuri reflexive, Ian Ballamy o preia în convoluţiuni lirice care reverberează asemeni valurilor şi care apoi devin semnal electric întrerupt de linişte. Pasajele lungi de tăcere acumulează o tensiune care devine din nou muzică. Şi apoi totul începe din nou într-o progresie care, pe nesimţite, te transportă într-o nouă dimensiune perceptivă. După aproape două ore, în care am senzaţia că eu am devenit sursa muzicii, accept cu greu să părăsesc un concert pe care l-am absorbit cu ochii închişi.


Luciano Biondini / Michel Godard / Ernst Reijseger – Limita


M-am dus la concertul acesta din pură curiozitate. Muzicienii, fiecare venind din altă constelaţie – Michel Godart cîntă la festivaluri de muzică nouă, dar cîntă şi muzică baroc; Ernst Reijseger cîntă clasic, iar Luciano Biondini cîntă tot, de la folk la jazz -, nu-mi erau cunoscuţi în această combinaţie. Mi se părea bizar; voiam să-i aud. Seara a început furios şi a progresat într-un amalgam de contrapuncte şi breaks îmblînzite de două momente lirice, doar pentru a reveni şi mai îndîrjit. Trăsătura comună s-a făcut remarcată de la bun început: toţi trei improvizează, toţi trei experimentează şi asta din plin! În stînga mea o doamnă freamătă de încîntare, în timp ce eu caut fără succes după acel balans interior, care, de obicei, mă porneşte. În zadar. Nu reuşesc să mă sincronizez nici cînd Michel Godart schimbă tuba pe chitară, nici cînd Ernst Reijseger experimentează cu vocea sau cînd cîntă la violoncel ca la chitară, nici cînd Biondini pronunţă cuvîntul magic: UNU, după care totul se prăvăleşte în noi distorsiuni pîna la finalul încoronat de două bisuri. Deşi, într-un fel, am crescut cu free jazz, ascultăndu-l live de la 16 ani, şi deşi ştiu că fiecare gen muzical are propriul său raison d`etre şi proprii fani, concertul mă lasă tînjind după armonie. Cred că la acest concert mi-am atins limitele.

Brad Mehldau w. Britten Sinfonia feat. Joshua Redman – Simfonia groovy


Concertul care încoronează cele şapte săptămîni de maraton jazzistic merită pe deplin onorurile unei gale. În somptuoasa sală Jugendstil de la Stadthalle din Heideberg, the groove se instalează de la primul acord împletind în contrapunct acordurile blînde ale orchestrei cu tonalităţile baladeşti ale pianului, care dau serii o atmosferă de solemnitate calmă, reflexivă. Picături clare de muzică alternînd cu tonurile lungi şi moi ale saxofonului se îmbină într-o polifonie ritmică executată în notă romantică. Dialogul dintre Brad Mehldau şi Joshua Redman spune poveşti de plecare şi poveşti de sosire, desfăşoară scenarii de despărţire şi de reunire. Concertul cîştigă în alerteţe în partea a doua, cînd solo-urile devin mai pregnante, accentele mai viguroase, dar starea de vis continuă să învăluie recitalul celor doi maeştrii ai genului, acompaniaţi la bass de Larry Grenadier, iar la percuţie de Jeff Ballard împreună cu Matt Chamberlain. Bis-ul cîntat de Brad Mehldau îmbină melancolia unei nopţi de noiembrie cu regretul de a părăsi o celebrare care, de-a lungul a şapte săptămîni, a devenit, într-un fel, un nou mod de viaţă.
 

Adriana Cârcu este senior editor la revista americană No Strings Attached E-News.

Portret CL jpg
poate nu
Poate nu-i chiar Sfîrșitul, numai că totul se leagă.Dar și pe asta cine s-o înțeleagă?
PHOTO 2023 05 26 14 18 54 jpg
Romanian Design Week, festivalul industriilor creative, readuce la viață spații uitate ale Bucureștiului, alături de IQOS
Industriile creative sau industriile de conținut sînt concepte care au intrat în limbajul comun în ultimii ani
ad3 jpg
Ce adidași se potrivesc cu treningul? Mizați pe confort și stil urban
Dacă preferi o versiune mai sportivă a treningurilor, pariază pe jambiere strîmte cu dungi albe pe laterale
saxinte jpg
Nigredo
Acceptarea ideii că ura poate fi un sentiment creștinesc
 AAA2496 jpg
Importanța reglării unghiurilor direcției
Unul dintre factorii care pot duce cel mai mult la uzura prematură a anvelopelor este reglarea incorectă a unghiurilor direcției.
DilemaVeche (2) (1) jpg
featured image (2) (1) jpg
Istoria transferurilor în fotbal: De la 400 de lire la 222 de milioane de euro
În ultimul deceniu s-au plătit sume amețitoare pentru transferul unor fotbaliști.
index png webp
Serile Enayati Medical City, 26 mai 2023, cu Sever Voinescu si Horia Brenciu
Enayati Medical City are ca prioritate abordarea holistică a problemelor medicale ale pacienților.
pexels andrea piacquadio 3812745 jpg
Migrenele: ce le generează și cum le tratăm
Migrenele reprezintă un tip de durere de cap caracterizate prin dureri intense, pulsatile, resimțite de cele mai multe ori doar pe o parte a capului.
DSC08734 JPG
IQOS și Romanian Design Week te invită să descoperi instalația „Echoes of Presence” între 12-28 mai în Piața Amzei din București
În ultimii 10 ani, Romanian Design Week a devenit cel mai complex eveniment dedicat industriilor creativ-culturale din România.
Killa Fonic png
Vama intră în luptă cu Killa Fonic în bătălia muzicală a anului
Joi, Vama și Killa Fonic intră în cea mai așteptată bătălie muzicală a anului.
image png
Vedere asupra lumii din casele bunicilor
Recunosc o disperare aici, acceptată pe jumătate trupește, pe jumătate  sufletește.
dilemaveche 1 jpg
Cum identifici rapid un nou cazino online și cum să rămîi siguranță
Pe viitor, cu siguranță vor mai apărea jocuri diferite și inovative.
Dilemaveche   nuante de roscat jpg
Ce legătură există între nuanța părului și personalitate – află aici!
Te-ai întrebat vreodată dacă există o legătură între nuanța părului și personalitate?
Echoes of Presence partedinarte jpg
COMUNITATEA A DECIS: CÎȘTIGĂTORUL CONCURSULUI LANSAT DE ROMANIAN DESIGN WEEK ȘI IQOS ESTE PROIECTUL „ECHOES OF PRESENCE”
ÎMPREUNĂ este tema pe care Romanian Design Week și IQOS au propus-o comunității creative din România pentru ediția de anul acesta a concursului.
2nd NEW draft poster FINAL med jpg
Start pentru înscrierile la a doua ediție New Draft. Asociația Control N caută autori de scenarii de film din România
Trei sesiuni de lucru asistat, programate lunar, între lunile iulie și octombrie 2023
icr lbf2023 jpeg
#3 1 jpg
Cititul în familie: De ce este important să citim împreună cu cei mici?
Cititul în familie nu trebuie să fie o activitate plictisitoare, ci poate fi o aventură fascinantă pentru toți membrii familiei.
catre mine 50x70 preview jpg
Control N: Ateliere de autocunoaștere prin scris pentru liceeni
În perioada martie – mai 2023 atelierele își propun să abordeze într-o manieră originală trei forme de scriere.
cum alegi cele mai confortabile treninguri de fete pentru fiecare sezon jpg
Cum alegi cele mai confortabile treninguri de fete pentru fiecare sezon?
La școală, prin parc și la locul de joacă, treningul de fete este ținuta preferată ușor de adaptat la fiecare sezon.
specializare sau servicii complete cum alegi abordarea pentru service ul tau auto jpg
Specializare sau servicii complete: cum alegi abordarea pentru service-ul tău auto
Alegerea unei abordări pentru service-ul tău auto poate face diferența între succesul și eșecul afacerii.
vrei sa i surprinzi pe cei dragi du i intr o calatorie in alta tara jpg
Vrei să-i surprinzi pe cei dragi? Du-i într-o călătorie în altă țară
Visezi vreodată să-i duci pe cei dragi într-o călătorie într-o altă țară? Ei bine, acum este șansa ta!
Maia Morgenstern  1200x1200 png
Serile Enayati Medical City continuă cu a IV-a ediție
Serile Enayati Medical City continuă cu a IV-a ediție care va avea loc în 16 martie 2023, începînd cu ora 19.00, în București, în Orașul Medical.
Dilemaveche ro regalfermierul ro jpg
Protejarea serelor de îngheț este preocuparea principală a producătorilor de legume și flori
Serele de legume sînt una dintre cele mai bune modalități de a crește legume proaspete și sănătoase și de a controla condițiile de creștere.

Adevarul.ro

image
Profesor la Stanford: „Sunt 100% sigur că extratereștrii sunt pe Pământ de mult timp”. Când ne-ar putea contacta
Un profesor de la Universitatea Stanford susține că extratereștrii au fost pe planeta Pământ și sunt „încă aici”. El arată că experții lucrează la proiecte de inginerie inversă pe rămășitele unor OZN-uri care s-au prăbușit.
image
Noua modă la nunțile românești. Mirii renunță la o tradiție consacrată, tot mai greu de digerat
Sezonul nunţilor este în toi și viitorii miri trebuie să fie la curent cu tot ce e nou în materie de organizat evenimente. Tinerii vor să se modernizeze, fără să-și supere prea tare familiile care țin la tradiții.
image
Liniștea vieții la țară, spulberată de vecini cu apucături de oraș. „Dacă-ți ia foc casa, vecinii sting incendiul sau filmează cu telefonul?“
Comunitatea „Mutat la țară - viața fără ceas” l-a impresionat chiar și pe europarlamentarul Dacian Cioloș care vorbește despre „bucuria unei vieți simple și așezate”. Un membru al comunității povestește despre o situație care pare, aparent, incredibilă la sat.

HIstoria.ro

image
Crucificarea lui Hristos i-a apărut în vis lui Salvador Dalí
Dalí a precizat că a avut un vis în care i-a fost dezvăluită importanța înfățișării lui Hristos astfel.
image
„Dubletul seismic“ din mai 1990 - Ultimele cutremure majore care au afectat România în secolul XX
Pe 30 și 31 mai 1990, la doar câteva zile după primele alegeri libere (20 mai 1990), în România s-au produs alte două cutremure puternice. Fenomenul de la sfârșitul lunii mai a anului 1990 este cunoscut sub numele de „dublet seismic”.
image
De ce nu mai merg oamenii azi pe Lună? De ce în 1969 s-a putut și azi nu
În istoria omenirii, doar 24 de oameni au călătorit spre Lună, cu toţii fiind astronauţi în cadrul programului Apollo. Jumătate dintre ei au călcat pe suprafaţa singurului satelit natural al Pământului. Eugene Cernan şi Harrison Schmitt au fost ultimele persoane care au intrat în acest club select. Sunt mai bine de 40 de ani de când un pământean a păşit pe un alt corp ceresc decât Pământul. În ciuda proiectelor fantastice şi a progresului tehnologic înregistrat în ultimele patru decenii, oamenii