Noaptea, iulie, joi

21 decembrie 2014
Noaptea, iulie, joi jpeg

Două nopţi am stat pe malul lacului aşteptînd să iasă din apă unchi-miu, nea Pandele, care murise marţi. De fapt, a apărut chiar cînd îmi luasem gîndul. Dacă în prima noapte efectiv am vegheat, în a doua noapte mi-am căutat un loc mai confortabil să aţipesc. În maşină era prea cald, totuşi era mijlocul lui iulie, iar pe mal mă dureau oasele de la bolovăniş. Am decis să rămîn în maşină, m-am tolănit, am deschis uşile şi am fumat trei ţigări. Apoi m-a luat somnul şi următorul lucru pe care mi-l amintesc a fost unchi-miu mișcîndu-mă ușor, prin întuneric. 

„Ce zi e azi, mhm?“. N-am ştiut ce să-i răspund, mi-au trebuit cîteva secunde să-mi dau seama unde mă aflam. Dormisem strîmb şi acum mă durea îngrozitor spatele. A repetat: „Ce zi e azi?“. I-am zis să urce în maşină şi m-am holbat la el cînd s-a îndreptat spre cealaltă uşă. Parcă îmbătrînise brusc, mergea gîrbovit şi îşi tîra un picior. Mi-am aprins ţigară şi am pornit motorul. „Ce a durat atîta, nea Pandele?“, l-am întrebat. A dat din mînă a lehamite, ca şi cum oricum nu ar fi avut sens să-mi povestească. L-am întrebat din nou, în timp ce întorceam maşina, ce s-a întîmplat de a durat atît de mult. A ridicat din umeri. „Habar n-am. E o învălmăşeală la mine-n creier. Ce zi e azi?“. „Joi“, am mîrîit eu şi i-am întins pachetul de țigări, de parcă mi l-ar fi cerut, apoi m-am concentrat să găsesc drumul prin hîrtoape, spre şoseaua principală.

Nu era mult de mers, dar gropile ne zgîlţîiau şi ne întorceau stomacurile pe dos. „Încă puţin, încă puţin“, i-am şoptit şi i-am dat şi bricheta. „Nu mai fumez“, a răspuns, şi a pus o ţigară înapoi în pachet, după ce se uitase la ea ca la ceva de pe altă lume. Am pufnit în rîs. Cum să nu mai fumeze? Cum, cum? Deci aşa se întîmplă? Mori ca tot omul şi apoi, cînd te întorci, descoperi că te-ai schimbat, că acum eşti altfel, mai bun, mai nu-ştiu-cum? Adevărul e că eram și nervos, de la lipsa de somn. „Poate nici la buci nu mai dai“, am îndrăznit, prefăcîndu-mă că sînt atent la drum, deşi nu era nici măcar o singură maşină la ora aia tîrzie din noapte. Nu degeaba îl întrebasem așa ceva, pentru că fusese mare crai prin cartier toată viaţa lui. Nu iertase pe nimeni. M-am uitat la el cu coada ochiului: nu se supărase. De fapt, nici măcar nu-i păsa. Stătea şi se holba pe geam, parcă n-ar mai fi văzut în viaţa lui rahatul ăla de drum şi luminile slabe ale oraşului din depărtare. 

„Deci? Cum a fost?“, am insistat eu. „Totuşi asta e a doua noapte pe care o pierd pe aici. Tre’ să-mi spui cum a fost“. A dat din umeri şi a continuat să se uite pe geam. „Nu mai ştiu nici io exact. Am înotat foarte mult, aveam picioarele aşa uşoare, ca să-ţi spun drept nici măcar nu cred că mă mişcam fizic. Adică înotam, dar cu mintea. Nu ştiu. Apoi am ieşit pe un mal şi am călcat pe o piatră ascuţită, m-am înţepat foarte tare şi am început să şchiopătez. În rest, nu mai ştiu“. „Cum rahat nu mai ştii?“, am zis şi eu într-o doară. În fond, dacă nu avea chef să-mi povestească, era pur şi simplu treaba lui. Eu îmi făcusem datoria ca singura rudă a lui, ba chiar îl aşteptasem două nopţi, nu una, cum se întîmplă de obicei. Voiam doar să ajungem acasă, să fac un duş şi să mă bag în pat, unde să rămîn pentru trei zile şi trei nopţi, atît de obosit mă simţeam. Cît despre unchi-miu, era treaba lui de-acum ce făcea. Avea 60 de ani, era major și vaccinat, putea să aibă grijă singur de el. 

„Unde mergem acum?“, m-a întrebat. „Păi unde să mergem?“, am mîrîit eu, „Mergem la noi acasă, să facem şi noi nani“. „Da“, mi-a șoptit, „mergem, dar ce, noi locuim împreună?“. Atunci m-am înecat puțin cu fumul din ţigară şi am pufnit în mintea mea: „Fir-ar să fie, nea Pandele, te-ai dilit de tot, ai plecat om normal și te-ai întors cu creierii pilaf în pălărie“, apoi cu voce tare: „Da, normal, dar cu cine să locuim? Eu locuiesc cu matale şi matale cu mine. Păi nu e aşa? Ce, ai uitat aşa repede? Eu stau la parter şi matale la mansardă, că îţi place tavanul înclinat“, şi am ținut-o tot aşa, încercînd să-i amintesc cum mama a murit şi am rămas noi doi, eu şi cu el, de atîţia ani împreună, cîţi să fie?, vreo zece-doişpe, cam aşa ceva, şi cum am învăţat noi doi să gătim, unul de la celălalt, şi apoi, ce mai tura-vura, apoi, a trecut timpul şi, zilele trecute, iaca, l-am găsit jos, lîngă canapeaua din sufragerie, făcuse infarct şi murise. „Nu-ţi mai aminteşti ziua aia?“, l-am întrebat. În fond, fusese prima lui moarte și toată lumea își amintește, de obicei, prima moarte. „Habar n-am. Îmi amintesc o farfurie plină cu plăcinte. Îmi amintesc un cîine care lătra afară şi nişte voci de oameni. Cam atît“. Mi-am mai aprins o ţigară. „Şi nimic altceva, după aceea? Nimic, nimic, nimic?“. „Nimic! Doar că înotam şi că m-am tăiat într-o piatră, pe un mal“. Ce ciudat, mi-am zis, dar în fond nu mă interesa prea tare, aşa că, de plictiseală, m-am apucat să-i spun cum ajuns eu acasă, l-am găsit acolo şi am sunat la Salvare. Medicul a apărut după vreo douăj’ de minute şi m-a prevenit, din prima, că, cel mai probabil, e mort. Apoi eu l-am apucat de picioare, şoferul Salvării l-a luat de mîini, l-am urcat pe targă și l-am dus în ambulanţă. N-a fost mare lucru, am procedat ca de obicei: l-am dus pe malul lacului, l-am aruncat, apele l-au luat imediat, nu a fost nevoie să legăm greutăţi de el sau alte prostii. Apoi medicul mi-a completat nişte hîrtii, eu am semnat şi aia a fost. Nu mi-a venit să cred că nu mi-a cerut niciun ban, ba chiar am zis Doamne ajută!, păi asta mai lipsea să mă pună şi să plătesc. „Ştii cum zic, nea Pandele? Acum hai că ajungem imediat! Aşa, şi după ce am semnat m-am întors înapoi cu Salvarea în oraş şi m-am dus acasă. Am luat cîteva chestii, ţigări, patru sandvişuri şi am tulit-o înapoi înspre lac, deşi medicul mi-a zis că o să apari după cel puţin o zi. A, şi în faţa casei m-a oprit vaca aia de peste drum şi m-a întrebat dacă s-a întîmplat ceva cu tine, că am văzut Salvarea, iar io i-am zis că nu, nu s-a întîmplat nimic, ai făcut o criză de rinichi şi eşti la spital acum. Cred că m-a crezut, vaca, ar fi vrut ea să ştie exact ce s-a întîmplat acolo! Adică puteam să-i spun, dar pur şi simplu n-am avut chef! Ce, era treaba ei? Ştii cum zic? Apoi m-ar fi întrebat a cîta moarte este și tot felul de lucruri și nu aveam chef de povești“. „Îhî“, a replicat unchi-miu printre dinţi. „Cînd ajungem?“. „Cum cînd ajungem? Uite-acu! Ce, nu mai recunoşti strada? Sîntem la noi în cartier! Aici în dreapta e casa lu’ Mile, ăla cu un singur picior, iar mai în spate, tocmai am trecut, acolo era brutăria aia care s-a închis anul trecut după ce au găsit viermi în pîine. Ce rahat, lasă că o să-ţi aminteşti! Mergi să faci o baie, poţi să faci înaintea mea, sigur ai mai mare nevoie“, am pufnit în rîs, apoi mi-a fost ruşine că rîdeam ca bou’, în fond nu era vina omului că murise. Nici măcar nu puţea. 

Am parcat perfect, ca un profesionist, apoi am coborît şi m-am dus să-l ajut şi pe el. N-avea nevoie, se dăduse jos singur, dar stătea şi se uita derutat în jur. Era încă întuneric şi pe stradă luminau doar două becuri amărîte. Toţi vecinii dormeau. „Să vezi că nu ştie care e casa“, mi-am zis, „am sfeclit-o, acum o să am un amnezic pe cap“. Dar, după ce s-a chiorît cîteva secunde, s-a îndreptat hotărît spre casa noastră amărîtă, de pe care picau tencuiala şi acoperişul şi tot. Aha, mi-am zis, te-ai prins, nea Pandele! Aleluia! A nimerit din prima zăvorul, a intrat în curte şi a luat cheia de sub a patra sacsie. Bun aşa! A întrat în sufragerie şi s-a trîntit pe canapea. Eu, după el, abia m-am tîrît, habar n-aveam cum trecuseră zilele astea două. Ce căcat făcusem acolo, pe malul lacului? Mă holbasem, zăcusem, halisem sandvişurile şi mai ce? Timpul trecuse mai greu ca niciodată şi eu mă gîndisem numai la Silvia, la cracii ei lungi cît stîlpii de telegraf şi la curul ăla cît casa în care aş fi intrat zi şi noapte. Mai veniseră şi alţii la lac să-și scufunde morții în alea două zile? Abia acum îmi puneam problema asta. Nu, nu mai văzusem pe nimeni altcineva şi ar fi fost bine ca nimeni să nu mă fi văzut pe mine, mai ales că, de plictiseală, mi-o luasem şi la labă de cîteva ori.

Am scos două beri din frigider și m-am așezat lîngă nea Pandele pe canapea. „Te pomenești că nu mai bei nici bere! Vezi că asta e una din regulile din casa asta, mai știi că tu mi-ai zis? Un bărbat adevărat nu are voie să-l lase pe alt bărbat să bea singur“. Am dat drumul la teve și i-am întins telecomanda. Mi-am lăsat capul pe spate și mi-am zis că o să stau zece, doar zece minute cu ochii închiși, cu sticla de bere în mîna stîngă, în urechi cu vocile prezentatorilor unui canal de știri. În curînd, avea să răsară soarele. Foarte curînd. Urma să mă duc în camera mea, în doar zece minute, să mă trîntesc pe pat, să bag un somn și apoi să merg să i-o trag Silviei. După care voiam să mă duc să mă tund. Îmi cam crescuse părul. 

Cînd m-am trezit, soarele îmi bătea în ochi. Sticla de bere imi alunecase și se vărsase pe canapea. Două fete jucau tenis în televizorul dat pe mut. M-am frecat la ochi încercînd să înțeleg ce zi era și ce aveam de făcut. „Joi? Oare era joi?“. Unchi-miu nu se mai afla pe canapea lîngă mine. M-am ridicat și am simțit cum mi se strînge stomacul: nea Pandele era întins pe jos, în dreapta canapelei, în aceeași poziție în care îl găsisem cu două zile în urmă, atunci cînd făcuse infarct. „N-are cum!“, am strigat, cu ochii cît cepele și țîșnit să-l întorc, să văd dacă mai respiră. Mă îngrozea să mai petrec alte nopți pe malul lacului dar, mai ales, nu înțelegeam cum fusese posibil să o pățească în același loc și în aceeași poziție. Cînd l-am întors, însă, am observat că unchi-miu stătea liniștit, cu ochii deschiși, viu și tăcut ca un cîine sătul. „Bun, m-ai speriat, gata, ai reușit să mă sperii! Dacă asta ai vrut, ți-a ieșit! 1-0 pentru tine, sînt cel mai fraier din parcare. Mi-ai făcut-o, nea Pandele, recunosc! Acum hai să mergem sus, la culcare. Două-trei ore de somn acolo o să facă minuni“, i-am spus și am încercat să-l ridic, dar era greu ca lemnul și nu se lăsa mutat. „Păi ce facem, nea Pandele, nu mergem în cameră? Că aici am stat destul“. Nimic. M-am mai forțat o dată, din răsputeri, dar n-am reușit să-l mișc un centimetru. I-am zis: „Dacă așa stau lucrurile, apoi eu te las să zaci liniștit aici și mă duc la mine să dorm, mă ustură ochii. Poți să stai cît vrei pe covor!“, am înjurat printre dinți că-mi pierdeam vremea cu el și am dat să ies din cameră. Atunci l-am auzit șoptind, nemișcat, cu spatele la mine: „Eu mă duc înapoi la lac“. „Cum să te duci la lac, ai înnebunit? Nu ai ce să faci la lac!“. „Uite că trebuie să mă duc la lac“. „Nu te duci nicăieri“. „Ce zi e azi?“. „Joi, ți-am mai spus, joi! Azi e joi! Luna iulie! Joi!“. „O să mă duc la lac, să știi“. „Dar nu ai ce să cauți acolo, nu înțelegi? Oamenii nu merg acolo decît dacă trebuie, altfel nimeni nu merge acolo, amîndoi știm asta, toată lumea știe asta!“, aproape am răcnit, exasperat. „Bine, dar de ce nu merge nimeni? De ce nu pot să merg la lac?“, a răspuns pe o tonalitate la fel de egală, de liniștită, de enervantă, de acolo, de jos, de pe covor, fără ca măcar să întoarcă privirea spre mine. Mi-am strîns pumnii și am încercat să respir normal. „Știi ceva?“, i-am zis, „ia du-te matale singur pe jos pînă la lac! Du-te sănătos, drum bun, într-o oră și ceva ești acolo, în pas de plimbare. Eu ți-am spus că nimeni nu merge la lac fără motiv, mata n-ai vrut să mă asculți, mi-am făcut datoria. Mai departe scrie-n carte“. Unchi-miu s-a răsucit atunci spre mine, cu încetinitorul, de parcă ar fi fost amorțit. „Marine“, mi-a zis privindu-mă în ochi, „Marine. Mi-am amintit ce am făcut acolo alea două nopți. Trebuie să mă duc înapoi la lac. Nu ai ce face, Marine. Nu avem ce face. Vii cu mine“.

Lavinia Bălulescu este scriitoare și jurnalistă.

chirilov cover jpg
Mihai Chirilov: „Un festival, dacă nu e construit în jurul comunității, e degeaba”
„Filmul de artă te forțează să devii inventiv în a găsi metode de expunere pentru a ajunge la cît mai mulți oameni.”
ILC jpg
Posteritatea Graziellei
În toți acești (mulți) ani în care l-am recitit, periodic, pe Caragiale, m-am întrebat nu o dată cum se face că opera sa a părut să accepte tot felul de interpretări, unele de-a dreptul stupide, reductive și, în fond, absurde.
jocuri noroc populare jpg
Care sînt cele mai populare jocuri de noroc din străinătate?
Oamenii din diferite țări de pe glob au preferințe specifice în materie de jocuri de noroc, modelate de culturi distincte.
boluri diversificare little prints jpg
Diversificarea, acum o joacă de copii – ce am învățat de la generațiile mai vechi de părinți
Din drag pentru copii, din nevoia de a oferi celor mici tot ce mai bun din tot ce mai bun, au apărut și branduri de lux, cu produse premium.
drujba jpg
Există modele de drujbă care să poată fi manevrate cu o singură mînă? Răspunsul specialiștilor!
Un model eficient de drujbă garantează o tăiere rapidă a elementelor de vegetație nedorite, precum și un confort sporit în utilizare.
pantaloni eleganti pentru femei stilizari pentru birou jpg
Pantaloni eleganți pentru femei – stilizări pentru birou
Datorită sfaturilor de mai jos, vei învăța cum să creezi o ținută excepțional de stilată în cîțiva pași simpli, în care te vei simți ca o femeie de succes.
Afis Sala Radio 3 iunie 2022 jpg
Cîștigătorul uneia dintre cele mai prestigioase competiții muzicale din Europa: dirijorul Dmitri Matvienko, invitat la Sala Radio
Cîștigătorul uneia dintre cele mai prestigioase competiții muzicale din Europa – Concursul Malko pentru tineri dirijori (organizat la Copenhaga de Orchestra Simfonică Radio Daneză) este invitat special pe scena Sălii Radio.
interviu job jpg
5 sfaturi de urmat pentru a-ți mări șansele pentru interviul de angajare
Este important să știi cum să te prezinți mai bine în fața oricărui recrutor, cum să-ți pui în valoare calitățile și cum să fii candidatul cu cele mai mari șanse pentru a fi ales.
00 cover event facebook (1) jpg
Viața la 18 ani
„Am 18 ani” este un proiect, produs de Asociația Art No More și cofinanțat de AFCN, la care au participat șapte scriitori români contemporani: Dan Coman, Augustin Cupșa, Andreea Cătălina Drăghici, Andrei Doșa, Jean-Lorin Sterian, Cristina Ștefan, Mara Wagner.
serileRRM25 landscape 1920x1080 jpg
Serile Radio România Muzical – 25. Recital susținut de violonistul Răzvan Stoica și pianista Andreea Stoica
Îndrăgitul violonist Răzvan Stoica, alături de sora sa, pianista Andreea Stoica, vor urca pe scena Sălii Radio joi, 2 iunie, ora 19:00.
Stailer, inspirație pentru cei care merg la saloanele de hair and beauty jpeg
Stailer, inspirație pentru cei care merg la saloanele de hair and beauty
Toți cei care au nevoie de serviciile din saloanele de beauty se pot programa online, la doar cîteva click-uri distanță, la orice salon își doresc.
4 legende pe care merită să le știi jpeg
4 legende pe care merită să le știi
Anumite legende au intrat deja în folclorul popular și, chiar dacă istoricii nu au reușit să le demonstreze veridicitatea în totalitate și unele par simple fabule, ele au un farmec aparte și sînt foarte interesante.
POLIȚIA ROMÂNĂ LANSEAZĂ CAMPANIA DE EDUCAȚIE RUTIERĂ PENTRU PIETONI, CONDUCĂTORI DE BICICLETE ȘI TROTINETE jpeg
POLIȚIA ROMÂNĂ LANSEAZĂ CAMPANIA DE EDUCAȚIE RUTIERĂ PENTRU PIETONI, CONDUCĂTORI DE BICICLETE ȘI TROTINETE
Scopul general al proiectului este ca România să devină o țară cu un trafic rutier mai sigur, prin reducerea progresivă a numărului victimelor accidentelor rutiere.
Fundația Superbet continuă să fie alături de cel mai cunoscut brand cultural românesc prin susținerea seriei „Conferințele Dilema veche” jpeg
Fundația Superbet continuă să fie alături de cel mai cunoscut brand cultural românesc prin susținerea seriei „Conferințele Dilema veche”
În 2022, Fundația Superbet este din nou alături de revista culturală, susținînd organizarea seriei „Conferințele Dilema veche”.
Cum să compari jocurile de masă la cazino? jpeg
Cum să compari jocurile de masă la cazino?
Sînt foarte multe jocuri, foarte multe posibilități, iar dacă ești începător, există riscul să te simți puțin stînjenit, să nu știi exact ce să te joci și să închei sesiunea cu un gust amar.
Modul în care porți geanta poate indica trăsături de personalitate pe care le ai  Zevo te inspiră jpeg
Modul în care porți geanta poate indica trăsături de personalitate pe care le ai. Zevo te inspiră
Iubitoarele și iubitorii de fashion vor găsi la magazinul online Zevo acele accesorii nelipsite din fiecare zi, realizate cu atenție la detalii și cu designuri inedite - GENȚILE!
Unde sa iti cumperi uniforme de calitate pentru bucatari jpeg
Unde sa iti cumperi uniforme de calitate pentru bucatari
Îmbrăcămintea de protecție și echipamentul personal de protecție (EIP) reprezintă o caracteristică de siguranță esențială în orice loc de muncă, iar industria alimentară nu face excepție.
Iată o dilemă nouă: să achiziționezi un dulap metalic clasic sau cu uși glisante? jpeg
Iată o dilemă nouă: să achiziționezi un dulap metalic clasic sau cu uși glisante?
Dulapurile produse din metal sînt structuri solide, foarte sigure și eficiente atunci cînd vine vorba despre depozitarea documentelor, obiectelor vestimentare, dar și a altor obiecte sau accesorii.
Leggings, blugi sau pantaloni de jogging? Ce pantaloni să alegi cu cizmele de damă? jpeg
Leggings, blugi sau pantaloni de jogging? Ce pantaloni să alegi cu cizmele de damă?
Pentru ca ținutele tale să arate perfect, merită să înveți arta purtării botinelor și cizmelor.
Moda de vară   Ce costume de baie vor fi un succes în acest sezon? jpeg
Moda de vară - Ce costume de baie vor fi un succes în acest sezon?
Noile tendinţe în materie de ţinute estivale sînt extrem de ofertante, dîndu-ţi posibilitatea de a jongla cu creativitatea şi de a-ţi dezvolta ideile vestimentare.
Cum a schimbat inteligența artificială joburile din lumea cazinourilor jpeg
Cum a schimbat inteligența artificială joburile din lumea cazinourilor
În ultimii cinci ani, tot mai mulți pasionați de jocuri de noroc au mutat distracția în online, beneficiind de avantajele oferite de acest mediu.
„Viața după Auschwitz” de Eva Schloss și Karen Bartlett – Cînd suferința are chip de femeie jpeg
„Viața după Auschwitz” de Eva Schloss și Karen Bartlett – Cînd suferința are chip de femeie
Sînt cărți care îți schimbă total viziunea despre lume, iar „Viața după Auschwitz” este una dintre ele.
Produsele Olaplex: ce reprezintă și de ce ar trebui să le folosești jpeg
Produsele Olaplex: ce reprezintă și de ce ar trebui să le folosești
Unul dintre principalele obiective ale producătorilor a fost să creeze produse cît mai naturale și au reușit.
Iată o dilemă nouă: cum să nu cheltui o avere pe accesorii de motocoasă? jpeg
Iată o dilemă nouă: cum să nu cheltui o avere pe accesorii de motocoasă?
Pentru a-ți ușura munca, ai nevoie de instrumente specializate, care să te ajute să toaletezi elementele de vegetație în siguranță și fără eforturi fizice prea mari.

Adevarul.ro

image
Muşcătura de viperă: ce nu ai voie să faci dacă eşti muşcat de acest şarpe veninos
Muşcătura de viperă poate fi gravă, ajungându-se la deces în lipsa intervenţiei prompte. Specialiştii explică ce trebuie făcut şi, mai ales, ce nu trebuie făcut într-o astfel de situaţie. Sunt, de asemenea, măsuri de prevenţie şi informaţii pe care orice amator de drumeţii ar trebui să le cunoască.
image
Un bărbat care şi-a înşelat soţia a fost obligat de judecători să-i achite despăgubiri de 20.000 euro
Un bărbat care şi-a înşelat soţia şi a lăsat-o fără avere a fost obligat de instanţă să-i plătească daune morale şi compensatorii în valoare totală de 20.000 euro.
image
Păţania neaşteptată a unei românce în Grecia. „Asta cu seriozitatea şi amabilitatea grecilor e doar un mit”
O româncă spera să petreacă un concediu de vis în Grecia, iar pentru asta şi-a rezervat din timp camere la un hotel de patru stele. Ajunsă acolo, turista a avut o surpriză neplăcută.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.