Nixon - începutul sfîrşitului. Salvatorul peronist. Au ars prea repede

Interdicţii la tutun  Războiul fotbalului  Şi record la Wimbledon jpeg

Mai 1973. În Statele Unite, începeau audierile Comisiei senatoriale pentru anchetarea cazului Watergate. Presa relatase cum un grup de persoane angajate de Partidul Republican intraseră în sediul de campanie democrat din Washington DC, în iunie anterior. Audierile au durat pînă în luna august şi au fost transmise în direct de cele trei mari posturi TV naţionale. Anul următor, Richard Nixon îşi prezenta demisia din funcţia de preşedinte al Statelor Unite.

În Argentina, Hector Campora acţiona asemeni unui tampon, între cei şapte ani de dictatură militară şi revenirea la putere a lui Juan Peron. Apropiat al acestuia, generalul în vîrstă de 64 de ani fusese ales în mod democratic şi depunea jurămîntul la Buenos Aires, în prezenţa preşedinţilor din Chile – Salvador Allende şi Cuba – Osvaldo Dorticos. După aproape 20 de ani de exil în Spania, Peron se întorcea în ţară, luna următoare. În iulie, Campora şi-a prezentat demisia. Noile alegeri prezidenţiale au avut loc în septembrie, la mai puţin de două săptămîni după lovitura de stat din Chile. În octombrie, Peron era din nou preşedintele Argentinei…

În mai 1973, Clive Davis era demis din funcţia de preşedinte al casei de discuri Columbia. Asta deoarece “împrumutase” 100.000 de dolari din fondurile companiei, pentru a finanţa serbarea de 13 ani a fiului său. Cel care mărise de trei ori veniturile CBS, în cei şase ani cît se aflase la conducere, şi-a luat doi ani de vacanţă, răstimp în care şi-a scris memoriile. După care a purces la înfiinţarea unei noi case de discuri – Arista. Pe care a condus-o pînă în 2000 şi unde a avut-o drept super divă pe Whitney Houston. Cînd a pus bazele unei noi companii muzicale – J Records. În octombrie 2011, Arista şi J Records au fost desfiinţate, odată cu restructurarea RCA Records, compania aflată în proprietatea Sony Music Entertainment. Adică urmaşa directă a Columbia Records. Complicate şi întortocheate sînt căile finanţelor în muzică .

Stadionul Maracana din Belgrad era gazda finalei Cupei Campionilor Europeni. Golul înscris în poarta lui Juventus, încă din minutul 4, de Johnny Rep, a fost suficient pentru a aduce lui Ajax al treilea trofeu continental consecutiv. Asta însemna că echipa antrenată de Ştefan Covaci avea dreptul să păstreze cupa din argint în vitrina cu trofee. De notat că învingătoarea, cu Johan Cruijff purtînd banderola de căpitan, a avut în acest meci un singur “stranier” în primul 11, pe fundaşul german Horst Blankenburg.

George Harrison lansa Give Me Love (Give Me Peace on Earth), primul single de pe albumul Living in the Material World. Compoziţia fostului Beatle avea să ajungă nr. 1 în Statele Unite, pentru o săptămînă, în iunie, cînd detrona de pe prima poziţie My Love, al lui Paul McCartney.

simeon stalpnicul png

În încheiere, la fel ca în emisiune, cîteva cuvinte despre Frankie Lymon şi Billy Fury. Doi pionieri ai rock and roll-ului, dispăruţi prematur. Primul, un puşti-minune din Harlem, New York. Se lansa în 1956 cu un clasic – Why Do Fools Fall in Love şi avea să paveze drumul pentru alţi solişti vocali precoce. Aşa cum au fost Stevie Wonder sau Michael Jackson. Frankie a murit în februarie 1968, din cauza unei supradoze. Avea doar 25 de ani.

Billy Fury era originar din Liverpool. A avut acelaşi număr de hit-uri în topul britanic ca The Beatles, însă niciuna din melodiile interpretate de el nu a ajuns pe locul întîi. Văzut de mulţi drept un epigon al lui Elvis Presley, Billy a avut statut de vedetă la începutul anilor ‘60, pentru ca ulterior cariera sa să apuce pe o pantă descendentă. S-a retras din showbiz, în deceniul următor, din cauza bolii cardiace induse de febra reumatică netratată corespunzător în copilărie. A murit asemeni lui Elvis, la 42 de ani, de inimă, în ianuarie 1983.

O dată în plus, vă invit să ascultaţi de îndemnul lui Jimi, din debutul Radio Grafiilor: “Remember”. Prin urmare, faceţi click pe butonul play!

Alexandru Gheorghiaş a fost realizator-prezentator timp de zece ani la Radio Contact, în perioada 1990-1999, răstimp în care a girat cele peste 270 de ediţii ale "Topului nostalgic" şi emisiunea "Contact Gold". Din primăvara lui 2011, a reluat seria "bătrîneştilor", prin Radio Grafii - o emisiune de oldies şi nu numai. Arhiva Radio Grafiilor poate fi ascultată aici.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

Smiley, foto Facebook jpg
O casetă uitată din 1999 i-a dat peste cap planurile lui Smiley! Artistul a făcut un anunț neașteptat
Smiley a găsit un casetofon la piața de vechituri și a ascultat un demo din 1999. Piesa „Melancolie” va fi lansată săptămâna viitoare.
proteste bruxelles jpg
Proteste violente și în Belgia faţă de problemele din educație. Confruntări ale manifestanților cu forțele de ordine
Câteva sute de persoane, majoritatea tineri, au participat sâmbătă la o manifestaţie în centrul Bruxellesului, care a degenerat în confruntări cu forţele de ordine, pe fondul nemulţumirilor legate de creşterea costurilor educaţiei şi de reformele universitare.
pompieri smurd jpg
Incendiu la CET Iași, după ce un transformator electric a luat foc. Mobilizare de amploare a pompierilor
Un incendiu a izbucnit sâmbtă, 17 octombrie, la un transformator electric din incinta CET Iași. Pompierii au mobilizat șapte mijloace de intervenție, iar operațiunea de stingere este în desfășurare.
anisia gafton si serghei jpg
Cum îl cheamă pe băiețelul Anisiei Gafton. Serghei a dezvăluit numele complet al micuțului
Anisia Gafton a devenit mamă în urmă cu trei zile, iar acum s-a aflat cum îl cheamă pe băiețel
Proteste în Albania
Proteste violente în Albania. Sute de manifestanți au ajuns în arest, iar tinerii cer demisia premierului Edi Rama
Mii de tineri albanezi au manifestat sâmbătă în centrul capitalei Tirana, cerând demisia premierului Edi Rama, în a cincea zi a unui val de proteste antiguvernamentale care s-a extins în întreaga ţară, pe fondul nemulţumirilor legate de corupţie şi lipsa locurilor de muncă.
Captură de ecran 2026 10 17 150509 png
Momentul emoționant în care un tânăr salvează un delfin eșuat pe plajă la Eforie. Imaginile au stârnit un val de reacții
Un delfin ajuns pe plajă a fost salvat în ultimul moment de un tânăr, care l-a ajutat să se întoarcă în mare. Imaginile cu momentul intervenției au fost publicate pe Facebook și au stârnit numeroase reacții emoționante.
andreea popescu (2) jpg
Cum arată noua casă a Andreei Popescu. Vedeta a dezvăluit ce schimbări va face și ce le pregătește copiilor
Andreea Popescu își amenajează noua locuință. Vedeta a început amenajările și a dezvăluit planurile pentru copii
cristina siscanu
Cristina Șișcanu, despre lupta cu oboseala psihică: „E mai greu să odihnești mintea”
Cristina Șișcanu a lăsat deoparte activitățile profesionale pentru a face curățenie și a explicat de ce avea nevoie de o pauză mentală.
Audieri miniștri Oana Gheorghiu 2
„Și eu sunt revoltată!”. Oana Gheorghiu, mesaj tranșant după alegerea între două rele: „PSD să aducă laptele și mierea pe care le-a promis”
Oana Gheorghiu, vicepreședinte PNL, a transmis un mesaj tranșant după decizia liberalilor de a susține învestirea unui guvern dominat de PSD. „PSD va trebui să își asume guvernarea și să aducă laptele și mierea pe care le-a promis”, a afirmat aceasta.