Nimicul de temut - fragment

23 iulie 2015
Nimicul de temut   fragment jpeg

Dilema veche vă prezintă un fragment din volumul Nimicul de temut, de Julian Barnes, apărut la Editura Nemira. Special pentru cititorii noştri – dacă vă faceţi acum abonament la Dilema veche – ediția tipărită – pe minim şase luni, primiţi gratuit această carte. 

Nimicul de temut a fost selectată una dintre cele mai bune 10 cărţi ale anului 2008 de către New York Times şi The Times.

„Biblia desăvîrşită a disperării aristrocrate [...] Cel mai puternic manual de «self-help»: cel pe care trebuie să-l citeşti înainte să mori.” – Tim Adams, Men's Vogue

„Am putea crede că Nimicul de temut – în esenţă, o demolare socrato-freudiană a tuturor consolărilor tradiţionale în privinţa morţii […] şi o recunoaştere făţişă a angoaselor personale – îl va arunca pe cititor în ghearele disperării sau ale spaimei. Dar asta nu se întîmplă din două motive. Primul este acela că este atît de bună – o realizare literară de excepţie şi, paradoxal, cu umor de bună calitate din abundenţă – încît cititorul ajunge să nu-i pese, chiar dacă doar temporar, de Doamna cu Coasa care ne aşteaptă pe toţi. Nimicul de temut este o otravă care se transformă, cel puţin pentru o vreme, în propriu-şi antidot. Al doilea motiv este că sîntem extraordinar de norocoşi să ne aflăm aici, putînd să citim cărti ca acestea. Dacă moartea este costul vieţii, desi pretul e cam piperat, merită fiecare bănuţ." – Dan Menaker, Barnes & Noble Review

„O combinaţie delicioasă de amintiri intime, istorie familială, critica literară şi speculaţie filozofică.” – Frank Wilson, The Philadelphia Inquirer

* * *

Nu cred în Dumnezeu, dar îi simt lipsa. Aşa răspund cînd mi se pune întrebarea. L-am întrebat pe fratele meu, care a predat filozofie la Oxford, Geneva şi Sorbona, ce crede despre o asemenea afirmaţie, fără să-i dezvălui că îmi aparţine. Mi-a răspuns printr-un singur cuvînt: "Siropos."
Persoana de la care trebuie să încep este bunica din partea mamei, Nellie Louisa Scoltock, născută Machin. A fost profesoară în Shropshire pînă s-a măritat cu bunicul, Bert Scoltock. Nu Bertram, nu Albert, Bert şi nimic în plus: aşa a fost botezat, aşa i s-a zis în timpul vieţii, aşa a fost incinerat. Director de şcoală cu o anumită înclinaţie pentru activităţile mecanice: mai întîi a avut motocicletă cu ataş, apoi un Lanchester, iar, la pensie, a condus un Triumph Roadster, puţin prea provocator-sportiv, cu banchetă pentru trei persoane în faţă şi două locuri mici în spate, utilizabile doar cu capota ridicată. Cînd i-am cunoscut eu, bunicii mei se mutaseră în sud, ca să fie aproape de singurul lor copil.

Bunica mergea la Women's Institute (cluburi pentru femei, instituţie specifică pentru Marea Britanie), punea murături şi conserve la sticlă, jumulea şi frigea găinile şi gîştele crescute de bunicul. Era minionă, aparent ferită de păreri dogmatice şi avea încheieturi umflate, de om bătrîn; oricum îi trebuia săpun ca să-şi scoată verigheta.

Garderoba lor era plină de haine tricotate în casă, bunicul preferînd modelele cu opturi, mai masculine. Aveau întîlniri regulate la pedichiurist şi făceau parte din acea generaţie sfătuită de dentişti să-şi extragă toţi dinţii, deodată. Un ritual normal de trecere, pe atunci: dintr-un singur salt, de la o dentiţie şubredă şi ruinată la o garnitură de porţelan, la clămpănit şi nesiguranţă, la situaţiile jenante în societate şi la paharul cu spumă de pe noptieră.

Trecerea de la dinţi la proteză ni s-a părut, fratelui meu şi mie, un eveniment nu numai grav, dar şi obscen. Însă viaţa bunicii mele cunoscuse o altă schimbare enormă, la care nimeni nu făcea aluzie în prezenţa ei. Nellie Louisa Machin, fiică a unui muncitor într-o uzină chimică, fusese crescută în spiritul Bisericii Metodiste, în vreme ce familia Scoltock ţinea de Biserica Anglicană.

La un moment dat, la sfîrşitul adolescenţei, bunica îşi pierduse deodată credinţa şi, în stilul temperat al istoriilor de familie, îşi găsise un substitut: socialismul. Nu am idee cît de puternică fusese credinţa ei religioasă sau care erau opiniile politice din familia ei; tot ce ştiu este că a candidat odată la un loc în consiliul local, ca socialistă, şi a fost înfrîntă. Pînă să o cunosc eu, în anii cincizeci, progresase, devenise comunistă. Se număra probabil printre puţinii pensionari abonaţi la Daily Worker ai suburbiilor din Buckinghamshire şi - după cum ne convingeam reciproc, frate-meu şi cu mine - redirecţiona fondurile domestice făcînd donaţii Fondului de luptă al ziarului.

La sfîrşitul anilor cincizeci, s-a produs schisma chino-sovietică, iar comuniştii din lumea întreagă au fost nevoiţi să aleagă între Moscova şi Beijing. Pentru majoritatea credincioşilor europeni, decizia nu a fost dificilă; nici pentru Daily Worker, care primea atît fonduri, cît şi directive de la Moscova. Bunica mea, care nu călătorise în viaţa ei în străinătate şi trăia într-un distins cartier de bungalouri, a hotărît, din motive rămase nemărturisite, să-şi lege soarta de cea a chinezilor. Am întîmpinat misterioasa decizie cu satisfacţia profitului personal, de vreme ce, pe lîngă Worker, primea acum şi China Reconstructs, o revistă eretică, sosită cu poşta direct din îndepărtatul continent. Bunica îmi păstra timbrele de pe plicurile de culoarea biscuiţilor. Majoritatea păreau să omagieze realizările industriale - poduri, baraje de hidrocentrale, camioane ieşind de pe liniile de asamblare - sau, altfel, reprezentau diverse rase de porumbei zburînd paşnic.

Fratele meu nu intra în competiţie pentru aceste ofrande, deoarece cu cîţiva ani în urmă se petrecuse în casa noastră o schismă a colecţiilor de timbre. Luase hotărîrea să se specializeze în Imperiul Britanic. Ca să-mi afirm personalitatea, am anunţat că mă voi ocupa, prin urmare, de o categorie pe care am intitulat-o, logic, după cum mi se părea mie, Restul lumii. Criteriul unic fiind exact ceea ce nu colecţiona fratele meu. Nu-mi mai aduc aminte dacă pasul respectiv fusese agresiv, defensiv sau pur şi simplu pragmatic. Tot ceea ce ştiu este că în clubul filateliştilor din şcoală, abia trecuţi de vîrsta pantalonilor scurţi, au avut loc uneori schimburi de replici surprinzătoare. "Aşa, Barnesy, tu ce colecţionezi?" "Restul lumii."

Bunicul era utilizator de briantină Brylcreem, iar covoraşul de pe fotoliul său Parker Knoll - un model cu spătar înalt şi aripi de care se putea rezema cînd îl fura somnul - nu avea doar funcţie decorativă. Părul său încărunţise înainte de al bunicii; purta mustaţă tăiată scurt, milităreşte, pipă cu tub metalic şi o pungă de tutun care-i umfla buzunarul puloverului. Şi o proteză auditivă butucănoasă, o altă caracteristică a lumii adulţilor - ori, mai degrabă, a celuilalt capăt al lumii adulţilor - de care fratelui meu şi mie ne plăcea să ne amuzăm. "Ce-ai zis?" ne strigam unul altuia, în registru satiric, cu mîinile pîlnie la ureche. Aşteptam amîndoi cu bucurie momentul nepreţuit cînd stomacul bunicii ghiorăia suficient de puternic ca bunicul să fie trezit din surzenie şi să se intereseze: "Sună telefonul, Ma?" După un mormăit stînjenit, reveneau la ziarele lor. Bunicul, în fotoliul său semeţ, cu aparatul auditiv fluierînd cînd şi cînd şi pipa fornăind nervos, clătinînd din cap cu Daily Express în mînă, citind despre o lume în care adevărul şi justiţia sînt mereu puse în primejdie de Ameninţarea Comunistă.

În fotoliul ei ceva mai comod, de damă - din colţul roşu - bunica bolborosea supărată cu Daily Worker în mînă, citind despre o lume în care adevărul şi justiţia, în versiunile lor actualizate, sînt mereu puse în primejdie de capitalism şi imperialism.

Bunicul îşi limitase ritualul religios la urmărirea emisiunii Songs of Praise (Cîntece de laudă, una dintre cele mai populare emisiuni ale postului BBC). Se ocupa de tîmplărie şi de grădinărit; îşi cultiva tutunul pentru consumul propriu şi îl usca în podul garajului, unde mai depozita şi tuberculi de dalie şi exemplare vechi de Daily Express legate cu sfoară păroasă. Îl favoriza întotdeauna pe fratele meu, l-a învăţat chiar şi cum se ascute o daltă şi, oricum, tot lui i-a lăsat moştenire lada cu scule. Nu-mi aduc aminte să mă fi învăţat şi pe mine (sau să-mi fi lăsat moştenire) ceva, deşi odată mi-a permis să urmăresc cum taie un pui în magazia lui din grădină. Ţinea pasărea strîns sub braţ, o mîngîia pînă ce îşi recăpăta liniştea, apoi îi punea gîtul pe o maşinărie infernală din metal vopsit verde, prinsă în şuruburi de glaful uşii. Iar cînd manevra pîrghia, strîngea şi mai tare corpul păsării, ca să-i înăbuşe ultimele convulsii.

Fratele meu avea voie nu numai să privească, ci şi să participe. De mai multe ori a tras chiar el de mîner, în vreme ce bunicul ţinea găina. Dar amintirile noastre despre măcelul din magazie diverg aici pînă la incompatibilitate. Din punctul meu de vedere, maşinăria doar sucea gîtul păsării; dar el susţine că era o ghilotină de dimensiuni reduse. "Am imaginea limpede a unui coş mic, sub lamă. Am imaginea (mai puţin limpede) a capului care cade, apoi ceva sînge (nu mult), bunicul lăsînd pasărea fără viaţă pe pămînt şi salturile ei vreme de cîteva momente..." Să fie oare memoria mea sterilizată, ori memoria lui infestată de filmele despre Revoluţia Franceză?

În oricare din cazuri, bunicul i-a făcut fratelui meu cunoştinţă cu moartea - şi cu dezordinea ei - mai bine decît mie. "Îţi aminteşti cum sacrifica bunicul gîştele, înainte de Crăciun?" (Nu-mi amintesc.) "Fugărea gîsca sortită în jurul ţarcului, lovind cu o bîtă. Şi cînd, în sfîrşit, punea mîna pe ea, o culca la pămînt şi, pentru orice eventualitate, îi punea bîta peste gît şi o smucea de cap." Fratele meu îşi aminteşte de un ritual - la care nu am fost niciodată martor - pe care îl numeşte Cititul jurnalelor.

Bunica şi bunicul ţineau fiecare propriul său jurnal şi, uneori, seara, se distrau citindu-şi cu voce tare ce anume consemnaseră în aceeaşi săptămînă, cu ani în urmă.

Aparent, notele erau cît se poate de banale, în schimb se contraziceau frecvent. Bunicul: "Vineri. Am lucrat în grădină. Am plantat cartofi." Bunica: "Prostii. A plouat toată ziua. Prea umed, nu se poate lucra în grădină."

Fratele meu îşi mai aminteşte că odată, cînd era foarte mic, s-a dus în grădină şi a smuls toate cepele. Bunicul l-a bătut pînă a început să urle, apoi, brusc, s-a albit la faţă şi i-a mărturisit totul mamei, jurînd că nu va mai ridica niciodată mîna asupra vreunui copil. În realitate, fratele meu nu-şi aminteşte nimic din toate astea - nici cepele, nici bătaia. Pur şi simplu mama i-a spus povestea de nenumărate ori. Şi chiar dacă şi-ar aminti cu adevărat, ar trebui să fie prudent. Ca filozof, crede că amintirile sînt adeseori false, "în asemenea măsură, încît, în virtutea principiului cartezian al mărului putred, nici una nu este de crezut, dacă nu are un suport extern oarecare". Eu sînt însă ceva mai credul, ori poate prefer să mă amăgesc, prin urmare merg mai departe ca şi cum toate amintirile mele ar fi adevărate.

Mama a fost botezată Kathleen Mabel. Ura numele Mabel şi îi reproşa şi bunicului; explicaţia lui era că "a cunoscut pe vremuri o fată frumoasă, pe care o chema Mabel". Nu am habar de avîntul ori de regresul convingerilor ei religioase, deşi îi păstrez cartea de rugăciuni, legată împreună cu Hymns Ancient and Modern (Carte de imnuri a Bisericii Anglicane) în coperte maro din piele de căprioară, fiecare volum iscălit şi datat - "Dec.: 25.th 1932" - cu cerneală verde, frapantă.

Îi admir punctuaţia: abundenţă de semne grafice, punctul de sub "th" plasat exact între cele două litere. În zilele noastre nu mai vezi aşa ceva. În copilăria mea, subiectele tabu erau cele trei tradiţionale: religie, politică şi sex. Cînd a sosit vremea ca noi doi să discutăm despre aceste chestiuni - despre primele două, adică, a treia rămînînd mereu în afara agendei - în politică, ea era o true blue (albastru-veritabil, fidel, credincios; de la prezbiterienii scoţieni din secolul al XV-lea, opuşi monarhiştilor "roşii"), aşa cum consideram că fusese mereu. Cît despre religie, mi-a declarat ferm că nu-şi doreşte "nimic din gogoriţele acelea" la propria-i înmormîntare. Prin urmare, cînd antreprenorul de pompe funebre a întrebat dacă prefer ca "simbolurile religioase" să fie scoase de pe peretele crematoriului, i-am răspuns că, după părerea mea, ar fi fost exact ceea ce ar fi preferat şi ea.

Condiţionalul, fiindcă a venit vorba, este un mod care îi trezeşte fratelui meu cele mai mari suspiciuni. În aşteptarea începutului ceremoniei funebre, am avut nu o ceartă - ceea ce ar fi fost împotriva tuturor tradiţiilor de familie -, ci un schimb de păreri care a demonstrat că, dacă eu sînt un raţionalist după propriile mele standarde, după ale sale nu sînt decît un raţionalist subţire. După ce a suferit cel dintîi atac cerebral şi nu a mai putut conduce, a acceptat cu bucurie ca nepoata ei C. să-i folosească maşina: cel din urmă dintr-o lungă serie de Renault-uri, marca faţă de care a păstrat o loialitate francofilă vreme de patru decenii. Stînd împreună cu fratele meu în parcarea crematoriului, căutam din priviri silueta familiară a maşinii franţuzeşti, dar nepoata a sosit la volanul maşinii prietenului ei, R. Am remarcat - cu blîndeţe, sînt convins: "Cred că mama ar fi preferat ca, totuşi, C. să vină cu maşina ei." Cu aceeaşi blîndeţe, fratele meu a introdus o excepţie logică, susţinînd că există dorinţe ale celor morţi, adică lucruri pe care şi le-au dorit odinioară oamenii care acum sînt morţi; şi există dorinţe ipotetice, adică lucruri pe care oamenii şi le-ar fi dorit ori ar fi putut să şi le dorească. "Ceea ce şi-ar fi dorit mama" era o combinaţie a celor două situaţii: o dorinţă ipotetică a unui răposat, prin urmare de două ori mai discutabilă. "Nu putem face decît ceea ce ne dorim noi", mi-a explicat; să ne lăsăm purtaţi de ipotetice preferinţe materne ar fi tot atît de iraţional pe cît hotărîrea de a ne concentra atenţia asupra unor trecute aspiraţii de-ale sale. În replică, eu am propus să ne străduim să împlinim ceea ce şi-ar fi dorit ea, a) deoarece trebuie să facem ceva, iar ceva (dacă nu i-am lăsa pur şi simplu trupul să putrezească în grădina din spate) presupune opţiuni; şi b) deoarece sperăm ca alţii să procedeze aşa cum ne-am fi dorit noi, după ce murim.

"Şi, apropo, ce-i toată chestia asta cu moartea?" a continuat ea. I-am explicat că nu-mi place ideea de moarte. "Eşti exact ca tatăl tău", mi-a replicat. "Poate din cauza vîrstei. Cînd vei ajunge la anii mei, nu îţi va mai păsa aşa de tare. Eu am cunoscut, oricum, partea bună a vieţii. Şi gîndeşte-te la Evul Mediu - speranţa lor de viaţă era cu adevărat scăzută. Acum trăim şaptezeci, optzeci, nouăzeci de ani... Oamenii cred în religie doar pentru că le este frică de moarte." Iată genul tipic de declaraţie a mamei: lucidă, dogmatică, explicit intolerantă faţă de părerile opuse. Dominaţia exercitată asupra familiei şi convingerile despre lume au fost utile în copilărie, limpezind lucrurile, au umplut de restricţii adolescenţa şi au devenit repetitiv-abrazive la maturitate.

anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.
Eutanasie
Cum ne-ai învățat să fim atenți

Adevarul.ro

image
Cum este terorizată de vecini o familie din Timișoara: „Coșmarul durează durează de 20 de ani, defilează cu topoare și cu un pistol prin curte” VIDEO
Imagini șocante surprinse de o cameră de supraveghere, în ele se observă cum mai mulţi cetăţeni de etnie romă terorizează o familie din Timişoara. Primarul Dominic Fritz a publicat imaginile și a făcut apel la instituţiile statului pentru a stopa acest fenomen.
image
Medicamentele care vor fi retrase din farmaciile din România, de săptămâna viitoare
Șapte medicamente de pe piață vor fi retrase pentru că nu respectă standardele de conformitate.
image
Perla Coroanei industriei auto din România. Cum a ajuns Uzina Aro în vizorul negustorilor de automobile din întreaga lume
Automobilul Românesc Original, ARO, supranumită „Florea de colţ” a munţilor, a cunoscut gloria în anii ’70 şi ’80. În Italia, în 1972, presa vremii vorbea elogios despre un câştigător al unui mare raliu automobilistic internaţional, cel de la Prato.

HIstoria.ro

image
Cine au fost „indezirabilii”?
Fondul „Bruxelles” al Arhivei Ministerului Afacerilor Externe păstrează în dosarele secțiunii consulare a Legației României la Bruxelles câteva istorii ale unor personaje de rang secund, aventurieri, delincvenți, propagandiști – așa-numiții „indezirabili”.
image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.