Muzica barocă – pentru genii în devenire. Sau pentru oameni normali

„Dacă ascultăm muzică barocă, neuronii capătă un ritm de activitate ciclică între 8 şi 12 cicli pe secundă, ceea ce se întîmplă numai în cazul geniilor! Numai că geniile îl au permanent, în vreme ce omul care ascultă muzică îl are doar cît ascultă muzica, dar este suficient, pentru că îmbunătăţeşte memoria”, spune prof. univ. dr. Ioan Bradu Iamandescu într-un interviu pentru Adevărul. 

...Și trei discuri cu muzică barocă ce trebuie, deci, explorate: Tesori d’Italia cu oboistul Albrecht Mayer, Dolce duello cu Cecilia Bartoli și Sol Gabetta, Arta fugii de Bach cu Accademia Bizantina.

Tesori d’Italia

Iată un disc pe care să-l asculți cînd plouă afară, ești trist și ți-e dor de o vacanță în Italia; și cu primăvara aceasta capricioasă, probabil că vor fi multe asemenea zile. E ca o rază de soare blîndă care-ți aduce alinare și confort; nimic strident, bun gust desăvîrșit, interpretare ieșită din comun.

Protagonistul este oboistul german Albrecht Mayer, unul dintre foarte puținii oboiști care și-au construit o carieră solistică de top la nivel internațional, oboiul nefiind o vedetă a scenelor de concert. Albrecht Mayer este în același timp și membru al Orchestrei Filarmonicii din Berlin, considerată una dintre cele mai bune (dacă nu cea mai bună) din lume.

Repertoriul dedicat oboiului nu e foarte extins, așa că e de înțeles interesul lui Albrecht Mayer de a căuta partituri prin vechi arhive uitate. Lost and found s-a intitulat primul disc pe care a înregistrat asemenea lucrări redescoperite; Tesori d’Italia este cel de al doilea, apărut în 3 noiembrie 2017. Pe acest din urmă disc, parteneri îi sînt membrii ansamblului I musici din Roma, specializați în interpretarea muzicii vechi.

Ce putem asculta pe acest disc? Concertul RV 450 de Antonio Vivaldi, un concert de Domenico Elmi, trei concerte de Giuseppe Sammartini și un concert de Giovanni Alberto Ristori.

În mod evident, doar numele lui Vivaldi este mai cunoscut dintre toate cele de mai sus. Un punct comun pentru ceilalți trei: toți sînt italieni au activat în perioada secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea, cu precădere, în afara Italiei. Domenico Elmi și Giovanni Alberto Ristori au fost maeștri de capelă la Dresda; Albrecht Mayer a descoperit partiturile lor de pe acest disc în colecția lui Johann Georg Pisendel (alt compozitor care a activat la Dresda). De fapt, ce a mai rămas din această colecție, pentru că majoritatea lucrărilor lui Ristori au fost distruse în timpul bombardamentelor din cel de al doilea război mondial de la Dresda. Și Elmi, și Ristori erau originari din Veneția, iar influența stilului venețian baroc este foarte vizibilă în lucrările lor.

Concertul lui Domenico Elmi a fost înregistrat în premieră mondială pe acest disc; asemenea, unul dintre cele trei concerte de Giuseppe Sammartini, op. 8 nr. 4. Giuseppe Sammartini este originar din Milano și a devenit cunoscut datorită activității sale de la Londra. Pare puțin bizar că Albrecht Mayer a găsit partitura Concertului în Do major pentru oboi și orchestră, înregistrat pe acest disc, tocmai la Stockholm, la Biblioteca Națională. Însă e un noroc pentru cei care iubesc muzica secolului al XVIII-lea.

Albumul Tesori d’Italia a fost difuzat în premieră la Radio România Muzical și poate fi reascultat oricînd aici. 

Dolce duello

Un disc pe care apare numele Ceciliei Bartoli, una dintre cele mai cunoscute și apreciate cîntărețe ale timpurilor noastre, este deja garanție pentru succes. Iar dacă titlul albumului este Dolce duello și pe copertă apare și numele violoncelistei Sol Gabetta, interesul este cu atît mai mare.

Sigur, este incitant să te gîndești la un duel între o voce și un violoncel, iar pentru lumea conflictuală în care trăim, probabil că este un titlu potrivit. De fapt, însă, nu avem niciun duel, nici  măcar dulce, pe acest disc, ci o perfectă dovadă a unei minunate colaborări artistice, între două mari muziciene care se aseamănă foarte mult ca tipologie: aceeași personalitate caldă și vivace, inteligente, strălucind în repertorii pe care doar ele le abordează.

Dolce duello înseamnă 8 arii și un concert pentru violoncel și orchestră – toate din perioada barocă sau a clasicismului timpuriu, ale unor compozitori italieni  – Antonio Caldara, Tomaso Albinoni, Domenico Gabrielli, Antonio Vivaldi, Luigi Boccherini – sau care au scris în stil italian, cum e Haendel. Cecilia Bartoli și-a obișnuit publicul ca pe discurile sale să prezinte lucrări înregistrate în premieră mondială – și pe acest disc, avem trei asemenea arii, două arii din operele Nitocri și Gianguir de Antonio Caldara și una din opera Gli orti esperidi de Nicola Porpora.

Ansamblul care le acompaniază pe cele două protagoniste, Cecilia Bartoli și Sol Gabetta, este Capella Gabetta, condus de fratele lui Sol, Andres Gabetta, un ansamblu special în interpretarea muzicii vechi.

Trebuie spus că există o lungă tradiție a muzicii în care vocea este însoțită de violoncel: partiturile din perioada barocă, în cazul cînd o voce este solistă, propun un acompaniament cu un ansamblu basso continuo din care, de regulă, face parte și violoncelul.

Pe albumul Dolce duello găsim lucrări în care violoncelul completează discursul vocii, de multe ori, cu o virtuozitate egală cu cea a vocii; iar barocul era recunoscut drept furnizor al unor arii, prin excelență, de virtuozitate. De aceea, o colaborare artistică atît de reușită cum este cea dintre Cecilia Bartoli și Sol Gabetta este cu atît mai importantă în contextul acestui repertoriu; nu, nu avem un duel, ci dialog între o voce de o expresivitate aparte și un violoncel care impresionează prin căldura sa.

Minunat!

Iar bonus este o versiune strălucitoare a Concertului op. 34 pentru violoncel și orchestră de Luigi Boccherini, cu o Sol Gabetta care este în mod evident, la 36 ani, una dintre vedetele contemporane ale instrumentului său.

Discul Dolce duello poate fi ascultat oricînd aici. 

Arta fugii

Nu puteam să nu menționez apariția și a unui disc care cuprinde Arta fugii de Johann Sebastian Bach, în versiunea neterminată lăsată de compozitor, care s-a stins din viață înainte să o finalizeze. Este unul dintre opusurile fundamentale din istoria muzicii, cred, și audiția lui are capacitatea de a te transpune într-o lume foarte îndepărtată de ceea ce înseamnă cotidianul nostru contemporan. De aceea și consider că este o audiție foarte potrivită pentru perioada premergătoare unei sărbători religioase creștine, cum este cea a Paștelui, spre care ne îndreptăm.

Pe 10 noiembrie 2017, apărea la casa Decca o nouă versiune a Artei fugii, în interpretarea semnată de membri ai Accademiei Bizantina, ansamblu rezident la Ravenna, în Italia, specializat în interpretarea muzicii vechi. Pe acest disc, apar Alessandro Tampieri și Ana Liz Ojeda- viori, Diego Mecca- violă, Mauro Valli – violoncel, Stefano Demicheli – orgă și Ottavio Dantone – la clavecin. Toți, cîntînd la instrumente de epocă, ceea ce și conferă un parfum aparte acestui disc. Nu neapărat că sîntem transportați în secolul al XVIII-lea în care a trăit Bach, ci sîntem ajutați să înțelegem mai bine un context muzical care rămîne la fel de valabil și astăzi.

Emisiunea în cadrul cărei a fost difuzat la Radio România Muzical acest disc  poate fi ascultată oricînd aici. 

Toate discurile prezentate sînt disponibile în magazinele din România; iar pentru cei care au cont, sînt pot fi ascultate pe platforma Spotify.

Cristina Comandașu este critic muzical.