Prin ultimul act semnat şi dat publicităţii de Consiliul Regal, întrunit în două sesiuni la Morges, în Elveţia, Majestăţii Sale Regele Mihai i s-a luat dreptul, susţin unii, de reprezentare în acţiunile publice ale Casei Regale,  invocîndu-se starea precară de sănătate şi suferinţa în urma unei intervenţii chirurgicale. Nu poate participa la toate manifestările dedicate sărbătoririi Coroanei Române, în ziua de 10 mai, la Castelul Peleş, cu prilejul celor 150 de ani de la venirea Principelui Carol, devenit ulterior Regele Carol l.

Andrew Popper, şeful Casei Regale, a comunicat prin intermediul presei un diagnostic dur: „carcinom epidermoid metastazant” şi „leucemie cronică”. Diagnosticul nu a fost confirmat de vreo autoritate oncologică, fapt care a dat prilej la interpretări. Regele are o vîrstă. Nu este nemuritor.

Prin documentul de la Morges, Principesa Margareta a devenit Custode al Coroanei. Şef al Casei Regale rămîne Majestatea Sa Regele Mihai pînă la plecarea la cele veşnice. Cuvîntul „custode” (lat.: arhivar, păstrător de sigilii, bibliotecar) nu este sinonim Reginei. Ultimele modificări de siglă şi de logo din documentele emise de Casa Regală nu înseamnă că Suveranului i s-a luat atributul de Şef al Casei Regale. Mai mult, el rămîne Rege pînă la moarte. Va fi reprezentat public de Principesa Margareta, devenită prin actul din 2 martie 2016, Custode al Coroanei, funcţie ce o va păstra şi după dispariţia Suveranului. Pentru a deveni Regină este necesară însă convocarea Parlamentului în Adunare Constituantă. Actuala Constituţie, prin art. 152, blochează posibilitatea de revizuire a normei fundamentale. Pentru a se putea discuta o eventuală schimbare a formei de guvernămînt a statului român este necesară o primă sesiune a Adunării Constituante, spun constituţionaliştii, prin care să fie abrogat acest articol, urmînd ca ulterior să se discute forma de guvernămînt. Pentru acest lucru ar trebui să existe voinţă politică şi 2/3 dintre parlamentari să fie favorabili reinstaurării monarhiei. Acest lucru este imposibil în actuala conjunctură parlamentară. Poate, în viitor.

Din august 2015, cînd Principelui Nicolae i s-a luat dreptul de a mai purta titulatura de Principe, printr-o şedinţă a Consiliului Regal de atunci, fără a i se da dreptul la apărare, comunicarea Casei Regale a fost dezastruoasă. În ultimele luni ale anului trecut, mai mulţi apropiaţi ai M.S. Regelui, vechi militanţi ai cauzei monarhice, au pus la îndoială că mesajele transmise public sînt scrise de Majestatea Sa, apărînd expresii şi metafore din alt registru lexical, decît cel îndeobşte folosit de-a lungul anilor de Suveran. Majestatea Sa nu a mulţumit niciodată „patronatelor”. De aceea, textele au fost contestate. Mulţi dintre cei din vechea gardă regală, chiar membri ai fostului Consiliu Regal, au susţinut public că Regele ar fi ţinut captiv  de reprezentanţii unor servicii secrete şi de anturajul apărut în ultima vreme. Vechii consilieri regali nu l-au mai văzut pe Rege de mai bine de un an. Şi de aici toată deruta.

Promotorii cauzei monarhice s-au divizat în cel puţin două grupări: una a monarhiştilor şi alta a regaliştilor. Primii luptă pentru reinstaurarea monarhiei constituţionale, indiferent de Casa regală, fie cea actuală, românească, fie britanică sau de Hohenzollern-Sigmaringen sau chiar spaniolă, iar cea de-a doua pitită sub sintagma „nu comentăm deciziile Regelui” e maliţioasă la adresa celeilalte, mult mai vocale.

Un regalist susține un monarh anume, ca șef al statului pentru un anumit regat, sau drepturile unei anume dinastii. În abstract, face parte din curentul regalist. Regalismul este diferit de monarhism. Cel din urmă pledează pentru un sistem monarhic de guvernare, dar nu neapărat pentru un anumit monarh, conform literaturii de specialitate. Cel mai adesea, regalismul este termenul aplicat unui susținător al unui regim răsturnat de curînd, care luptă într-o republică pentru revenirea la vechea formă de stat. În Marea Britanie astăzi, termenul „regalist” este aproape imposibil de distins de „monarhist", pentru că Regina Elisabeta nu are niciun rival semnificativ care să aibă pretenţia la tron. Pe de altă parte, în Franţa secolului al XlX-lea 19- lea, regalistul era considerat legitimistul, bonapartistul sau  orleanistul, în fond ei fiind monarhişti. În România de azi, monarhiştii sînt mai vocali, iar regaliştii mai tăcuţi. Dacă cei din prima categorie îşi exprimă public ideile şi luptă pentru convingerea majorităţii de supremaţia Monarhiei constituţionale, ca formă de stat, regaliştii nu ies din cuvîntul Casei Regale, chiar dacă mesajele apar prin diferiţi reprezentanţi mai legitimi sau mai puţin recunoscuţi ca voci dezinteresate. Regaliştii se ascund sub umbrela „no comment”. Ei se mulţumesc să participe la garden-party-uri,  se bucură de Ordinele date în numele Majestăţii Sale Regelui, sînt încîntaţi cînd primesc vreo invitaţie la cină din partea Margaretei, Custodele Coroanei sau a Principelui Radu, bucurîndu-se de selfie-uri cu tacîmurile de argint şi vasele de porţelan cu însemnele dinastice. Însuşi şeful Casei Regale, Andrew Popper, un român care şi-a schimbat numele cînd a ajuns în Occident, i-a întrebat pe unii militanţi pro-causa de ce sînt nemulţumiţi de actuala situaţie. „Niciodată Casa Regală a României nu a fost atît de respectată şi preţuită. De ce vreţi să se schimbe lucrurile?” Ulterior, Principesa Margareta a declarat unui ziar spaniol şi reporterului TVR că este pregătită oricînd pentru a prelua conducerea ţării. Monarhiştii sînt mai vocali. Ei luptă pentru Monarhie, indiferent pe cine susţin. Unii sînt filo-britanici, alţii, filo-germani şi nu puţini filo-spanioli. Ce-i leagă pe toţi este istoria. Ambele curente respectă şi promovează tradiţia, însemnele regale şi membrii Dinastiei Române.

Dezbaterea în societate se va adînci după plecarea la Domnul a Majestăţii Sale Regele Mihai.  Unii o vor pe Margareta, alţii pe Principele Nicolae. Într-o societate democratică şi cu o familie dinastică orientată spre viitor orice discuţie poate fi susţinută cu argumente.

Viitorul va rezolva toate dilemele.

Marius Ghilezan este publicist şi scriitor.   

Foto: E. Stoica, wikimedia commons