Molecula morală

26 septembrie 2014
Molecula morală jpeg

Dilema veche vă prezintă în premieră un fragment din Molecula morală. Sursa iubirii şi a prosperităţii de Paul J. Zak, care a apărut în traducerea Ancăi Bărbulescu, în „Colecţia de Ştiinţă“, coordonată de Vlad Zografi, Editura Humanitas. Volumul va fi lansat duminică, 28 septembrie, la ora 17, în cadrul Bucharest Science Festival, la dezbaterea despre neuroeconomie, noua teorie pe care o propune Paul J. Zak. Vor participa Octavian Jora (redactor-șef Economistul) și Dragoș Cîrneci (doctor în psihologie, specialist în neuroștiințe).

Avînd o formaţie de economist, dar şi studii de neurologie, Paul Zak este acela care a descoperit legătura dintre eliberarea unei molecule – oxitocina – şi comportamentul empatic, pe care se bazează încrederea între oameni şi, în ultimă instanţă, prosperitatea unei societăţi. Poate că sună simplist, dar aceasta e concluzia unui spectaculos şir de experimente în care Zak a testat pornirea subiecţilor de a se încrede în semeni. Molecula morală e povestea pasionantă a descoperirilor lui Zak şi, în acelaşi timp, o construcţie teoretică seducătoare, în care se întîlnesc biochimia şi ştiinţele despre om, societate şi economie.

Cum funcţionează jocul încrederii

Jocul încrederii e un instrument de cercetare clasic în economia experimentală şi, cum ne vom ocupa de el destul de mult, hai să vedem cum funcţionează. Dacă eşti student şi îţi trebuie nişte bani, vei accepta să participi la ceva ce ţi se prezintă drept un studiu asupra deciziilor pecuniare. Intri într-o încăpere mare, ca aceea pe care o închiriasem eu la UCLA, împreună cu cincisprezece-şaisprezece străini, şi te aşezi la un computer într-unul dintre separeuri. Citeşti instrucţiunile online, care îţi confirmă că, pentru simplul fapt că ai venit, deja 10 dolari ţi-au intrat în cont, deci sînt ai tăi. Dar că în curînd ai şanse să primeşti mai mulţi. Asta deoarece computerul îi va propune unui jucător anonim, ales la întîmplare – să-i zicem Fred – să-i transfere o parte din cei 10 dolari ai lui, sau toată suma, altui jucător anonim, în cazul de faţă, tu.

Dar de ce ar face-o? Pentru că, în conformitate cu regulile pe care tu şi Fred le parcurgeţi de cîteva minute, orice sumă îţi dă se va tripla la intrarea în contul tău. Însă îngrăşarea portofelului tău n-ar fi un act complet altruist din partea lui Fred. Regulile mai spun că, dacă-ţi transferă bani, ţi se va propune ca, la rîndul tău, să-i remiţi o parte din bonusul tău triplu. Întrebarea e: o vei face? Poate avea încredere că-i vei răspunde la gest?

Frumuseţea testului constă în faptul că nu există nici urmă de presiune socială ca participanţii să aibă o conduită impecabilă: computerele nu dezvăluie cine şi ce face. Nici măcar operatorii experimentului nu recunosc indivizii decît pe baza unor coduri. Aşadar, depinde numai şi numai de tine dacă modelul moral pe baza căruia alegi să dai (sau nu) ceva înapoi e Stăpînul Universului sau Maica Tereza. Nici măcar la sfîrşit, cînd eşti plătit, nimeni altcineva nu va şti cîţi bani ai strîns, dacă nu spui tu.

Să zic că Fred ia 2 dolari din cei 10 pe care i-a primit pentru prezenţă şi ţi-i transferă ţie. Cei 2 dolari livraţi de el se transformă în 6 dolari odată ce ajung în contul tău, ceea ce înseamnă că acum ai 16 (10 + 6) dolari, iar lui Fred i-au mai rămas 8 (10–2) dolari. Aşadar, de partea ta lucrurile stau binişor. Nu ştii exact cui trebuie să-i mulţumeşti, dar ştii că te-ai pomenit cu încă 6 dolari, graţie unui binefăcător anonim de la unul dintre celelalte computere din încăpere. Mai ştii şi că binefăcătorul tău a decis să facă asta în speranţa că ai să te comporţi cum se cuvine, împărţind cu el măcar o parte din sumă. În fond, nu-ţi e prea greu să laşi acolo cîţiva dolari. Pare ceva de bun-simţ – ca şi cum i-ai lăsa bacşiş chelneriţei care-ţi aduce cafeaua. Asta face orice om de treabă, nu?

Să presupunem că te hotărăşti să-i dai înapoi lui Fred 3 dolari. Ţie îţi rămîn 13 dolari, iar Fred ajunge la 11 – un progres de 3 dolari pentru tine şi 1 pentru el, ceea ce nu e mare lucru, dar tot reprezintă o sumă mai mare decît cea iniţială a fiecăruia. Însă, la o adică, ai tot dreptul să alegi să pleci cu cei 10 dolari ai tăi de la început, plus bonusul de 6 dolari generat de Fred, fără să-i spui măcar: Mersi, fraiere.

Pe măsură ce suma transferată creşte, cîştigul potenţial devine tot mai atrăgător. Dacă Fred e foarte, foarte încrezător (sau imprudent) şi decide să pună totul la bătaie, dîndu-ţi toţi cei 10 dolari ai lui de la început, suma se va tripla, generînd un bonus de 30 de dolari, ceea ce transformă cei 10 dolari iniţiali în 40. Iar dacă eşti de o corectitudine scrupuloasă, vei împărţi noul total cu partenerul tău anonim şi amîndoi veţi pleca cu cîte 20 de dolari, adică de două ori mai mult decît aţi fi cîştigat dacă el nu s-ar fi încrezut în tine, iar tu nu i-ai fi răspuns la încredere.

Dar acum vine marea întrebare cu jackpot-ul: de vreme ce nimic nu te obligă să te dovedeşti demn de încrederea acordată şi nimeni nu ştie dacă te-ai ridicat sau nu la înălţimea aşteptărilor, de ce ai recompensa încrederea unui străin printr-un gest de reciprocitate care-ţi scoate bani adevăraţi din buzunarul tău? Dacă n-o să afle nimeni, niciodată, ce contează că te porţi ca un nemernic lacom şi-i tragi clapa celuilalt? Ei bine, conform teoriei economice care a dominat mare parte din secolul XX, exact aşa ar trebui să faci.

Economiştii se îndrăgostiseră de un concept numit „egoism raţional“, care presupune că fiecare individ ia decizii în virtutea avantajului personal şi pe baza unui calcul raţional, care îi spune unde anume se găseşte avantajul respectiv.

Teoreticienii domeniului economic se inspiraseră din ideile fizicii teoretice, mai ales din domeniul termodinamicii, cu sistemele ei de intrări şi ieşiri care evoluează spre echilibru. Frumuseţea egoismului raţional ca principiu de organizare stătea în faptul că le permitea economiştilor să simplifice enorm calculele matematice implicate în modelele lor. Dacă întotdeauna oamenii iau decizii: a) raţional şi b) pe baza interesului propriu, la construirea modelului nu mai e nevoie să se ia în considerare emoţiile, ciudăţeniile personale sau accesele bruşte de ţicneală. Fiecare individ – sau, în orice caz, persoana teoretică, aceea din lumea modelelor – îşi cîntăreşte de fiecare dată opţiunile şi alege în mod logic, în funcţie de ce e mai bine pentru sine.

Un individ pe nume John Nash, subiectul filmului lui Ron Howard O minte sclipitoare, chiar a cîştigat în 1994 Nobelul pentru economie pentru lucrările lui în care a rafinat egoismul raţional într-o formulă mai elegantă şi cu infinit mai multă greutate, numită echilibrul Nash. Conform teoremei lui Nash, în jocul încrederii reacţia corectă ar fi să păstrezi pur şi simplu ceea ce primeşti, deşi ştii că altcineva ţi-a sporit suma în speranţa că vei răspunde la fel. În aceeaşi logică, Echilibrul Nash spune că şi cealaltă persoană ar trebui să aibă suficientă judecată cît să se aştepte din partea ta la un comportament egoist şi să nu aibă încredere în tine nici preţ de un cent. În fond, nici măcar nu v-aţi salutat. Fireşte, consecinţa neintenţionată a unui astfel de comportament „raţional“ – adică a avea grijă de persoana proprie – e că amîndoi rataţi ocazia de a cîştiga, plămădind o pîine mai mare şi împărţind-o apoi.

Timp de peste un secol, ideea că bazele comportamentului uman sînt în acelaşi timp raţionale şi egoiste a fost prezentată drept adevăr imuabil în faţa a milioane şi milioane de studenţi, dintre care mulţi au ajuns, mai apoi, în fruntea celor mai puternice companii şi instituţii de stat. Aceştia sînt oamenii care stabilesc adesea standardul de comportament pe Wall Street, în guvern şi în şedinţele conducerii corporaţiilor multinaţionale. Dar, cu tot respectul faţă de John Nash şi de premiul Nobel obţinut, jocul încrederii arată că egoismul raţional nu face nici cît o ceapă degerată atunci cînd vine vorba de oameni reali.

În SUA, miza jocului a ajuns şi la 1.000 de dolari, iar în ţările în curs de dezvoltare a atins valoarea salariului mediu pe trei luni. Fie că e vorba de sume mari sau mici, de dolari sau dinari, participanţii manifestă aproape întotdeauna un comportament mai încrezător şi mai demn de încredere decît prognozează teoriile în vigoare. În experimentele derulate de mine pe baza jocului, 90% din cei aflaţi în poziţia A (cei care manifestă încredere, ca Fred) trimit bani jucătorului B (primitorului, „tu“ de mai înainte) şi circa 95 la sută din jucătorii B trimit înapoi bani – pe baza a… ce? Recunoştinţă? Un simţ înnăscut al binelui şi al răului?

Sau poate comportamentul acesta are ceva de-a face cu un anume hormon de reproducere cu însuşiri curioase, printre care se numără încrederea şi calitatea de a inspira reciproc încredere?

anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.
Eutanasie
Cum ne-ai învățat să fim atenți

Parteneri

masina de pompieri   FOTO Isu Facebook jpeg
Incendiu violent în Capitală. Două familii, inclusiv doi copii, au sărit pe geam pentru a se salva de flăcări
Un incendiu puterrnic a izbucnit la o clădire din zona centrală a Capitalei, iar de mai bine de o oră pompierii încearcă să stingă flăcările. Două familii au reușit să iasă din imobil, adulți dar și copii în vârstă de 9 și 11 ani.
FOTO Maxar / X
Rusia își retrage trupele de pe fronturile din Siria, dar nu renunță la cele două baze militare pe care le are în țară
Rusia își retrage trupele militare de pe liniile de front din nordul Siriei și din posturile din Munții Alawiți, însă nu intenționează să renunțe la cele două baze principale din țară, în ciuda căderii președintelui Bashar al-Assad, au declarat pentru Reuters patru oficiali sirieni.
soldați nord coreeni angajați într o luptă cu ucrainenii Foto   X jpg
Primele imagini cu soldați nord-coreeni angajați într-o luptă cu ucrainenii, în regiunea Kursk
Pe rețelele de socializare a fost publicat un videoclip care ar fi surprins prima bătălie dintre soldații nord-coreeni și forțele armate ucrainene, în regiunea Kursk.
mircea diaconu jpg
Legătura neștitută dintre Mircea Diaconu și Corina Chiriac: „Am fost printre primii”
Actorul Mircea Diaconu, care s-a stins din viață sâmbătă, la vârsta de 74 de ani, a fost nu doar o personalitate remarcabilă a teatrului, filmului și politicii românești, ci și un povestitor care știa să reînvie farmecul clipelor din trecut.
banner andreea marin violeta banica png
Fiica Andreei Marin nu-și mai ascunde dragostea! Violeta s-a sărutat cu patos cu iubitul ei și a făcut publică imaginea. FOTO
În vârstă de 17 ani, Violeta Bănică, fiica Andreei Marin și a lui Ștefan Bănică Jr., simte primii fiori ai dragostei. Tânăra trăiește o frumoasă poveste de iubire cu un tânăr cu care recent a împlinit 1 an de relație și a postat pe social media o fotografie care i-a luat prin surprindere pe mulți.
Donald Trump  primeşte salutul  militar la Baza  militară Andrews,  la ora 8 00   jpeg
„Este nepractică şi foarte costisitoare”. Lui Donald Trump nu-i place ora de vară. Când va fi eliminată
Donald Trump, președintele ales al Statelor Unite, a precizat vineri că, atunci când va reveni la putere, pe 20 ianuarie, partidul său va lucra pentru „eliminarea orei de vară” pentru că este „nepractică” şi „foarte costisitoare” pentru americani.
alimente nesanatoase shutterstock 2195235627 jpg
Pericolul din farfurie. Alimentele care favorizează cancerul de colon, boala de care suferea actorul Mircea Diaconu
Alimentele ultraprocesate ar putea alimenta creșterea cazurilor de cancer de colon, însă alimentele sănătoase ar putea deschide noi căi pentru prevenirea sau tratarea bolii, sugerează un nou studiu.
horoscop financiar 1 webp
Horoscop duminică, 15 decembrie. Doi nativi se confruntă cu ghinioane în dragoste și în planul sănătății!
Lorina, astrologul Click!, vine cu predicțiile complete pentru toate cele 12 semne zodiacale, pentru ziua de duminică, 15 decembrie.
Liviu Dragnea Foto Captură Video Facebook jpg
Fanii lui Liviu Dragnea „dezertează” spre Călin Georgescu. Transformarea unui grup de sprijin al fostului lider PSD
Un grup de Facebook, care era asociat cu fostul lider PSD Liviu Dragnea, s-a transformat într-unul care îl susține pe Călin Georgescu, candidatul care a obținut cele mai multe voturi în primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024.