Moartea lui Caragiale

2012 a fost declarat „Anul Caragiale”. Se împlinesc 100 de ani de la dispariţia dramaturgului şi 160 de ani de la naşterea sa. Prin urmare, toată lumea montează, mai de nevoie, mai la cererea teatrelor, Caragiale. Veşnic actual, nenea Iancu este întors pe toate feţele, în toate esteticile. Alexandru Dabija a conturat lumea dereglată a Scrisorii pierdute la Teatrul de Comedie, unde miticismele şi zeflemeaua se pierd, iar textul devine abraziv şi povestea delirantă la propriu. În Noaptea furtunoasă de la Teatrul Naţional din Iaşi, Dabija face o analiză a mitocăniei made în România, răscoleşte false pudori şi dovedeşte că prostul gust şi proasta creştere reprezintă o sinteză a spiritului mioritic. Cu recenta premieră de la Odeon, Dabija schimbă complet instrumentele de lucru.

CFR, Cometa, Copilul şi căţelul este un scenariu bazat pe cîteva dintre schiţele lui Caragiale: Despre cometă - prelegere populară, Justiţia română. Secţia corecţională, D-l Goe..., Bubico şi Atmosferă încărcată. Rama poveştii este o călătorie cu trenul accelerat Berlin – București Nord via Teatrul Odeon, în care personajele lui Nenea Iancu pierd din umanitate şi cîştigă în caricatură. Dabija imaginează un univers colorat, cu eroi de commedia dell' arte, schematici ca într-un desen animat. La Dabija, comicul are o tuşă groasă, voit caricaturizantă, iar personajele înşiruite în vagoane sînt avataruri simplificate ale Miticilor şi Miţelor, fără tipologii cu iz de critică socială, fără miros de mici şi gramatică accidentată. În spectacolul de la Odeon, florile cresc brusc, nevricosul caraghios devine cinicul Ucigaş al lui Bubico, Tanti Mița este un hibrid între Olive (prietena lui Popeye Marinarul) şi Colombina etc. Umorul se dezbracă de haina caracterizării şi rămîne ca atare, provocator de simplu amuzament. Caragiale aşa cum îl ştim nu există în acest spectacol. Cadavrul lui Nenea Iancu este, de altfel, purtat prin scenă. Trenul l-a adus de la Berlin (anunţul este făcut de Andreea Berecleanu la Observatorul Antenei 1). Dabija oferă spectacolul unei morţi literare a lui Caragiale, nu din punctul de vedere al actualităţii sale, ci al tiparelor de interpretare pe care le vehiculăm de o sută de ani (şi pe care le-a constat şi Lucian Pintilie în al său De ce trag clopotele, Mitică?)

Spectacolul are însă unele probleme. Una ar fi un comic nezbutit per ansamblu. Sigur că şi ochiul privitorului are o privire standardizată asupra lumii caragialiene, că şi publicul se aşteaptă la tipurile clasice de comic de limbaj / situaţie şi percepe cu uimire mutarea accentului de la comedie la gaguri de cartoons. Dar spectacolul încă nu s-a aşezat bine în comic şi asta excede noutăţii de interpretare.

Ar mai fi dubioasă apariţia unui personaj al cărui sens scapă, interpretat de sufleoara Teatrului Odeon şi numit chiar aşa (Sufleoara). Nici plimbarea sicriului lui Caragiale, deşi important pentru conceptul spectacolului, nu a reprezentat tocmai o scenă bună. Un pic sinistră, un pic neintegrată în spectacol, cu alte cuvinte, discutabilă.

Dincolo de aceste imprecizii care arată că spectacolul este cumva neterminat sau ar mai fi avut nevoie de cîteva repetiţii ca să îşi găsească forma concretă, CFR... se apropie ca atmosferă de spectacolul sibian al lui Silviu Purcărete, D'ale carnavalului. Aceeaşi mahala crepusculară, dar fără melancolie, căci spre deosebire de Purcărete, la Dabija personajele joacă pe cartea cinismului.

Spectacolul mai are un atu, caietul de sală (editor Cristina Tudor, grafica Sabina Spătariu): un bilet de tren cartonat, perforat care conţine texte teoretice despre teatru ale lui Caragiale. Biletul către o nouă viziune asupra operei lui Nenea Iancu. Parol doner (sic!).

Teatrul Odeon
C.F.R. - Cometa, Copilul și Cățelul
după texte de I.L. Caragiale, regia Alexandru Dabija
(Despre cometă – prelegere populară, Justiţia română. Secţia corecţională, D-l Goe..., Bubico, Atmosferă încărcată)
Distribuţia: Dorina Lazăr, Rodica Mandache, Oana Ştefănescu, Paula Niculiţă,  Nicoleta Lefter, Constantin Cojocaru / Marius Damian, Ionel Mihăilescu, Pavel Bartoş, Veronica Gherasim și cățelul PUCK
Regia: Alexandru Dabija
Scenografia: Cristina Milea
Muzica: Ada Milea
Video: Cinty Ionescu
Ilustrația muzicală: Vasile Manta
Foto: Octavian Tibăr

Oana Stoica este jurnalist și critic de teatru.