Mînăstirea Snagov
Deși Snagov a fost, mult timp (și încă mai este) unul dintre locurile „lumii bune” de petrecere a timpului liber, eu, una, am ajuns acolo tîrziu. Nefiind o familiară a locului, am găsit greu Mînăstirea Snagov, celebră pentru mormîntul lui Vlad Țepeș (care se pare că a dispus, acolo, pe la 1485, construirea unui zid de apărare, a unui pod, a unei închisori pentru trădători și tîlhari și a unui tunel pe sub apă).
A trebuit să întrebăm din gură-n gură ca să găsim mînăstirea, care, din indicațiile topografice, devenise deja mitologică: ca să ajungem la ea trebuia să trecem lacul, dacă îl găseam pe părintele cu barca...
În realitate, totul s-a dovedit extrem de simplu: pe lac era un pod, pe care l-am trecut cu ușurință (nu fără a admira cerul oglindit dramatic în el). După pod am ajuns pe niște pămînturi îngrijite, străjuite de un mic cîine alb cu maro (real) și unul mare negru cu maro (de ghips). Precum și de unul din deja celebrele ouă de Paște încondeiate, uriașe, care marchează teritoriile bisericești neaoșe în perioada Înviere-Înălțare.
La intrarea în mînăstire, un popă (călugăr?) ne-a cerut un preț tare piperat (15 lei de persoană), care era (s-a dovedit ulterior...) negociabil. Intrînd în cele din urmă în mînăstire, am descoperit portretul lui Neagoe Basarab (ctitorul actualei biserici, construită în stil bizantin în anii 1517- 1521). Tot în interior sînt fresce din secolul al XV-lea, portretul lui Mircea Ciobanul cu familia sa și, desigur, piatra de mormînt a lui Vlad Țepeș. În tipografia de aici, înființată de eruditul Antim Ivireanul (1650-1716), devenit mai tîrziu mitropolit al Țării Românești, s-au tipărit cărți bisericești în limbile greacă, slavonă, și arabă.
