Mendelssohn, discul anului 2013

- interviuri cu Laura BURUIANĂ şi Ferenc VIZI -

Pe 20 ianuarie 2014, a fost anunţat oficial Discul de muzică clasică al anului 2013, conform voturilor ascultătorilor Radio România Muzical din campania „Votează discul de muzică clasică al anului 2013” despre care aţi putut găsi informaţii periodice şi în Dilema veche. Discul care a strîns cele mai multe voturi este semnat de violoncelista Laura Buruiană şi de pianistul Ferenc Vizi şi conţine integrala lucrărilor pentru violoncel şi pian de Felix Mendelssohn, o muzică romantică plină de prospeţime, însă rar prezentă atît pe afişele de concert, cît şi pe discuri. Albumul a fost difuzat în 6 ianuarie la Radio România Muzical şi poate fi reascultat oricînd aici. Campania “Votează discul de muzică clasică al anului 2014” continuă şi se desfăşoară aici.

Laura Buruiană este, la 34 ani, una dintre cele mai importante muziciene române din diaspora. Locuieşte din 2009 la Paris şi desfăşoară o intensă activitate concertistică şi solistică. Ferenc Vizi, de asemenea stabilit la Paris, a părăsit România în 1992, după ce a fost remarcat la Concursul Internaţional „George Enescu” din 1991.

Care credeţi că a fost atuul discului, ce l-a impus în faţa celorlalte? Pentru că, într-adevăr, a fost surprinzător ca ultimul disc intrat în proiect să fie şi cel cîştigător.

Laura Buruiană: Poate repertoriul, în primul rînd. Sonatele şi variaţiunile concertante de Mendelssohn nu prea au fost înregistrate, după cunoştinţa mea sînt doar cinci sau şase discuri cu acest repertoriu, pentru că este foarte, foarte greu pentru pian. Am avut ocazia de a cînta cu Ferenc Vizi, care e un mare virtuoz. Mă gîndesc că şi acest lucru a putut impulsiona publicul să ne voteze.

Cum aţi ajuns să lucraţi cu casa de discuri Coviello Classics care a editat albumul cîştigător?

L.B.: Am lucrat pentru primul meu CD din 2008 (sonate de Enescu la casa Naxos) cu un inginer de sunet care este şi şef de producţie la Coviello Classics. Ne-am înţeles foarte bine, a fost o colaborare foarte bună şi ne-a propus să înregistrez pentru Coviello Classics mai multe CD-uri, printre care şi cel cu lucrări de Brahms apărut în 2012, realizat împreună cu Matei Varga. De asemenea, un nou disc care trebuie să apară anul acesta cu suitele pentru violoncel solo de Bach în cele două versiuni – originală şi modernă.

Discul Mendelssohn poate fi cumpărat şi în România?

L.B.: Am înţeles că la Librăriile Cărtureşti deja există.

De ce această alegere repertorială?

L.B.: A fost dorinţa şi a mea şi a lui Ferenc, care iubeşte foarte mult muzica lui Mendelssohn şi, fiind un virtuoz, i se potriveşte acest tip de muzică. Iar eu, încă de pe băncile Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti am tot studiat şi am cîntat aceste lucrări şi mi le-am dorit. Sînt nişte bijuterii muzicale de o puritate şi de o frumuseţe aparte şi m-am bucurat foarte mult cînd Ferenc a venit cu această propunere de repertoriu.

Care este lucrarea preferată de pe acest disc?

L.B.: Pentru mine, sonata a doua, dar pentru Ferenc, sonata întîi. Lui i se pare că este mai ingenuă, are o naivitate pe care celelalte lucrări nu o au. Dar mie îmi place foarte mult a doua sonată, mai ales că am avut foarte multe concerte cu această lucrare şi o simt mult mai aproape de mine. Eu cred că toată muzica lui Mendelssohn merită să fie ascultată cu mare plăcere.

Despre acest disc au apărut mai multe cronici în reviste prestigioase din străinătate.

L.B.: Da, într-adevăr, au apărut mai multe cronici şi toate sînt pozitive; sîntem foarte fericiţi. Am luat chiar şi un premiu în Olanda, al revistei Luister, care este cea mai importantă de acolo. În revista Gramophone făceau o comparaţie între discul nostru şi cele care au apărut pînă acum, o comparaţie favorabilă pentru noi şi de aceea ne-am şi bucurat că am fost atît de bine apreciaţi. Gramophone este o revistă foarte severă şi nu lasă loc de compromisuri.

Poate că promovarea de pe Facebook pentru posibilitatea de votare este una dintre raţiunile pentru care discul a ieşit cîştigător. Da sau nu?

L.B.: Eu cred că da, pentru că am mulţi prieteni şi chiar am postat pentru că mi s-a părut o idee foarte bună să arăt că se poate face acest lucru şi presupun că prietenii mei au ascultat, oricum, mulţi dintre ei cunoaşteau deja CD-ul, deci presupun că m-au ajutat în acest demers.

Reţelele sociale au deci un rol important astăzi, inclusiv sau mai ales pentru artişti.

L.B.: Eu cred că sînt foarte importante, mai ales că am văzut că multe proiecte, chiar şi discografice, sînt postate în reţeaua Facebook; se solicită şi se reuşeşte atragerea de fonduri. Aş putea spune că reţelele sociale au devenit chiar mai importante decît multe reţele media.

Mi-aş dori să refacem parcursul artistic după momentul 2004, cînd eraţi susţinută de Radio România Muzical la concursul „New Talent” de la Bratislava, desfăşurat sub egida Uniunii Europene de Radio. Care sînt momentele importante din devenirea artistică a ultimilor 10 ani?

L.B.:  Într-adevăr, 2004 a fost anul Bratislava, cînd am reprezentat România la acel concurs. Prezenţa la concurs m-a ajutat foarte mult. Chiar anul acesta voi avea un concert cu dirijorul cu care am colaborat în acea seară de acum 10 ani, Oliver von Dohnanyi. Vom cînta la Praga Concertul în Do major, dar am mai colaborat şi înainte. A contat deci, în primul rînd, colaborarea cu acest dirijor, dar nu numai; fiind transmis la radio, oamenii m-au ascultat şi m-au plăcut. Apoi, pot să menţionez masteratul din Germania pe care l-am făcut cu Frans Helmerson la Köln. Am intrat după aceea la doctorat la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti şi l-am finalizat în 2013. Apoi am plecat la Paris în 2009.

De ce v-aţi stabilit tocmai la Paris?

L.B.: Am avut o bursă în 2008, Bursa "Enescu" acordată de ICR pentru trei luni. Am făcut un proiect Bach cu pianistul Andrei Vieru. După care am cunoscut-o pe Mara Dobrescu, am vorbit despre anumite colaborări şi ne-am gîndit să facem un trio care acum se numeşte Trio Brâncuşi. Am început să avem diverse proiecte şi la un moment dat mi-am dat seama că ar trebui să mă mut la Paris pentru a continua mai intens decît era posibil pînă atunci, cînd făceam mereu naveta din România. Aici am început deci colaborările cu Trio Brâncuşi, cu Ferenc Vizi, cu Matei Varga care este în America, dar vine foarte des la Paris (şi CD-ul cu lucrările de Brahms a fost înregistrat la Paris). Am început să şi predau, am obţinut şi o licenţă de profesor de violoncel pentru că nu era suficientă diploma mea de doctorat, era necesar şi un examen specializat, inclusiv cu teme din administraţia publică. Am obţinut deci şi această licenţă şi cred că voi avea în curînd un post în învăţămîntul superior. Aşa că pot spune că toate drumurile au dus spre Franţa, în acel moment.

Să menţionăm şi cîteva concerte mai importante…

L.B.: Anul trecut am cîntat cu Trio Brâncuşi la Concertgebouw din Amsterdam, în noiembrie; tot anul trecut au fost şi concertele din America. Iar anul acesta, pe 15 februarie vom avea un concert la Veneţia, cu susţinerea ICR, apoi concertele mele cu Oliver von Dohnanyi la Praga. Va fi şi un turneu în Olanda cu Ferenc Vizi. Şi să nu uităm şi cele două sesiuni de înregistrări de anul acesta: între 22 şi 29 aprilie, trio-urile de César Franck, cu Trio Brâncuşi şi apoi în iunie, sonatele de Bach – viola da gamba şi clavecin.

„Muzica lui Enescu este primită extraordinar peste tot”

Să vorbim şi despre CD-urile precedente. Mai întîi, despre CD-ul cu sonatele de George Enescu, apărut în 2008 la casa Naxos înregistrat alături de pianistul Martin Tchiba.

L.B.:  Este primul meu disc. Cînt cu Martin Tchiba din 2002 – este o colaborare de lungă durată. Am înregistrat acest CD la Philips Hall din Olanda, iar inginer de sunet a fost cel cu care am lucrat ulterior şi la Coviello Classics. Pentru mine este foarte importantă muzica lui Enescu şi de altfel trei dintre cele cinci discuri la care am lucrat pînă acum conţin muzică enesciană – sonatele pentru violoncel şi pian, trio-urile, Simfonia concertantă. Pentru mine este foarte important să cînt această muzică pe care o iubesc şi pe care încerc să o înregistrez şi să o cînt în recitaluri cît mai des posibil.

Cum primeşte publicul muzica lui Enescu?

L.B.: Extraordinar. Peste tot unde am fost şi am cîntat era punctul de interes al recitalului. Lumea venea şi ne spunea: „Ne-a plăcut foarte mult recitalul, dar lucrarea de Enescu a fost cea mai frumoasă din toate”.

Al doilea CD Enescu a apărut în 2012 la Zig Zag Territoires. A fost înregistrat de Trio Brâncuşi.

L.B.: Acesta este un proiect mai amplu. Încă de cînd înregistram în 2008 sonatele enesciene pentru violoncel şi pian cu Martin Tchiba mă gîndeam la el. Primul trio de pe disc, cel în sol minor, a fost cîntat doar de Enescu, în anul cînd l-a compus (1897). Manuscrisul există în arhiva Muzeului Enescu, iar Vasile Ţugui l-a luat şi l-a transcris de mînă, iar noi am lucrat după această partitură. Înţeleg că acest trio va fi, în fine, editat anul acesta şi aşteptăm acest lucru cu mult drag pentru că practic nu există nicăieri, nu se poate cumpăra. Nu există decît un manuscris. În toate cronicile care au apărut despre acest disc, tocmai acest trio în sol minor era considerat cel mai frumos şi mai interesant.

Iar ultimul disc Enescu a apărut în decembrie 2013, este un proiec cu Orchestra de Cameră a Republicii Moldova, dirijor Cristian Florea.

L.B.: Este un proiect care a fost susţinut de ICR, căruia îi mulţumesc, pentru că a fost un proiect foarte important şi foarte dificil de dus pînă la capăt, totodată. Lucrările de pe disc sînt foarte dificile şi pentru orchestră, şi pentru solist. Este un proiect care mi-e foarte drag din mai multe motive, printre care şi faptul că este primul disc apărut la casa mea de discuri, Olle Cello Classics, pe care am fondat-o la Paris.

Şi ,în fine, în 2012 apărea primul disc la Coviello Classics, sonatele de Brahms cu Matei Varga.

L.B.:  Pentru mine, Matei Varga este un mare artist şi prieten, poate cel mai bun prieten al meu, artistul cu care am cîntat cel mai mult. De cînd eram foarte tineri, aveam 18-19 ani, am cîntat împreună Brahms şi mereu ne-am dorit ca la un moment dat să înregistrăm aceste sonate. În 2011, cînd directorul Coviello Classics mi-a propus să facem un prim proiect, i-am zis: „Vreau asta în primul rînd. Să înregistrez sonatele de Brahms cu Matei”. L-am sunat pe Matei cu trei luni înainte de prima sesiune de înregistrări şi l-am întrebat dacă vrea. Sigur, şi el a fost foarte, foarte fericit, şi-a luat bilet de avion şi a venit să repetăm la Paris. Apoi am înregistrat la Sala Colonne atît de specială.

Ceea ce mi se pare mie foarte frumos este că reuşitele dvs. sînt în principal alături de artişti români, care trăiesc în dispora, dar totuşi, artişti români.

L.B.:  Da, e şi normal, pentru că ne-am cunoscut de cînd eram mici şi totdeauna mi-am dorit să lucrez cu ei. La fiecare proiect pe care îl am, apelez la artiştii pe care îi cunosc şi îi apreciez şi care sînt români. E o coincidenţă, dar mă bucur că aşa s-a întîmplat.

Lista înregistrărilor realizate pentru Radio România este una lungă. Care crezi că sînt mai reprezentative?

L.B.: Înregistrările cu pianistul Viniciu Moroianu îmi sînt foarte dragi, a fost o perioadă cînd cîntam mult îmrepună şi mi-e dor de acele momente. Am avut mult de învăţat de la dînsul, el a avut încredere în mine. Am cîntat prima dată împreună cînd eu aveam 19 ani şi el a vrut să facă acest lucru, nu a spus „nu o să cînt cu un copil”. Şi astfel am învăţat multe despre muzica de cameră, despre cum se face un duo adevărat. Am înregistrat de asemenea Variaţiunile rococo de Ceaikovski cu Orchestra de Cameră Radio şi dirijorul Cristian Brîncuşi, de asemenea Concertul în Do major de Haydn la care ţin foarte mult.

„Eu vin dintr-un orăşel mai modest, Reghin”

Cum aţi primit vestea despre faptul că albumul pe care-l semnaţi este discul de muzică clasică al anului 2013 în România?

Ferenc Vizi: Bineînţeles că ne bucurăm mult; sînt sigur că sînt mai multe discuri ale colegilor care aduc ceva de valoare în actualitatea muzicală şi sîntem foarte fericiţi că discul acesta a putut să fie remarcat. Pe acest disc, am ales un program pur şi simplu din plăcere şi nu putem decît să fim mulţumiţi de ecourile pe care le auzim în ultimul timp.

Aţi spus că aţi ales acest program „pur şi simplu din plăcere”. Adică?

F.V.: Adică fără să ne fie impus. Ştiţi, se poate întîmpla ca cineva să încerce să influenţeze, să impună o tematică sau o linie de program. Nu a fost cazul pentru noi; am avut şansa să facem ce am vrut, am ales liniştiţi, am citit mai multe lucruri, am vorbit între noi şi într-o după-amiază, cum am citit sonatele acestea de Mendelssohn, ne-au căzut „cu tronc”.

Laura Buruiană spunea că vă consideră un virtuoz. Dvs. cum o vedeţi? Practic de cînd cîntaţi împreună?

F.V.: Laura Buruiană este o muziciană care are contact instinctual cu muzica, ceea ce-mi place foarte mult. Acum doi ani am început să citim partituri împreună şi pînă la urmă am ajuns la programul acesta din Mendelssohn.

Care este lucrarea dvs. preferată de pe discul Mendelssohn?

F.V.:  Este greu pentru că îmi place totul, cu motive diferite. Bineînţeles, sonata a doua, care este cea mai cunoscută dintre lucrările de pe disc; am încercat să aducem ceva convingător şi pentru prima sonată care e mai puţin cîntată – aici mi-a plăcut mai mult că interpretul trebuie să aducă ceva nou, întrucît lucrarea se reprezintă mai puţin pe ea însăşi. Îmi plac foarte mult şi Variaţiunile pe care Mendelssohn le-a scris la o vîrstă foarte fragedă: aici avem un dialog între pian şi violoncel şi fiecare instrument încearcă să demonstreze calităţi tehnice, muzicale – un foc de artificii. Iar în finalul discului, avem cantilena destul de cunoscută a cîntecului fără cuvinte op.109.

Unde şi cînd a fost înregistrat discul?

F.V.: În toamna anului 2012, la sala Colonne, o sală foarte cunoscută la Paris unde s-au făcut înregistrări istorice şi au cîntat Barenboim, Isaac Stern, o sală de prestigiu care păstrează nişte rezonanţe speciale. Acustica este una foarte bună şi asta te ajută foarte mult în momentul cînd înregistrezi.

Aţi părăsit România după concursul Enescu din 1991…

F.V.: Da, după ce mi-am susţinut bacalaureatul în 1992 şi în toamna acelui an am venit la Paris. Eu vin dintr-un orăşel mai modest, Reghin…

Care este oraşul viorilor româneşti, nu?

F.V.: Da, e oraşul viorilor şi eu m-am pomenit la pian. Am absolvit Liceul din Tîrgu Mureş. Am avut şansa ca la Concursul Enescu să-l întîlnesc pe Gerard Fremy, membru al juriului, care mi-a propus să încerc să intru la Conservatorul din Paris. Aşa am venit, la întîmplare, la Paris. Am ajuns să trăiesc aici; primii ani au fost mai grei, a trebuit să mă obişnuiesc cu o societate şi un mod de a fi care mi-au pus probleme la început. În funcţie de temperament, poţi să fii mai mult sau mai puţin afectat şi de înstrăinare. După anii aceştia mai grei de demaraj, am terminat studiile la Conservator, inclusiv masteratul în 2000. A venit şi timpul să mă simt relativ bine cu felul în care trăiesc aici. Am participat la cîteva concursuri care mi-au creat oportunităţi de concerte în Franţa: concursul Rubinstein, concursul de la München, alt concurs în Japonia. Aşa am început să fiu cunoscut pe scenele Franţei.

Bineînţeles, mă întorc de cîteva ori pe an în România cu drag, colaborez cu Orchestra Filarmonicii din Tîrgu Mureş. Mă bucur mult că discul premiat îmi dă ocazia să mă fac cunosc şi în alte zone ale României. Sper să am cît mai multe oportunităţi de a veni şi de a cînta în ţară, pentru că oricum rămîne valabil „a veni să cînţi acasă” – dincolo de consideraţii materiale de tipul onorariile din Vest care nu sînt la fel cu cele din Est – plăcerea de a veni să cînţi acasă.

Cele două interviuri, dar şi înregistrări semnate de Laura Buruiană şi Ferenc Vizi pot fi ascultate la Radio România Muzical marţi, 21 ianuarie, între orele 19.30-21.00, în cadrul emisiunii „Interviurile Radio România Muzical”. Arhiva audio poate fi accesată la www.romania-muzical.ro. Laura Buruiană va fi de asemenea invitata „Interviurilor Radio România Muzical”  - emisiune transmisă în direct în FM, dar şi audio-video pe site-ul Radio România Muzical – vineri, 4 aprilie, de la ora 19.

Campania “Votează discul de muzică clasică al anului 2014” continuă şi se desfăşoară aici.

a consemnat Cristina Comandaşu