Marin Mălaicu-Hondrari. Laurenţiu Ion.

Bogdan ODĂGESCU
23 august 2011
Nicolae Avram  Cosmin Perţa  jpeg

La puțin timp după ce am ajuns student la Facultatea de Litere (nu demult, sînt încă un „preatînăr”, cu siguranță), am auzit două sintagme care se leagă într-un mod cinic una de cealaltă. Acestea fiind intrate deja în zona folclorului și mitologiei instituțiilor de gen, nu am fost curios să le aflu originea. Este vorba de „metrul de cărți” și „lama de ras”. Un scriitor este într-adevăr Scriitor abia atunci cînd are un metru de raft la activ, spuneau Tablele Legii. Adică este un prozator prolific, sau un dramaturg, acel Lope de Vega care îl surclasează pe Shakespeare (dacă scrii măcar 500 de piese de teatru, ți se trec cu vederea 3000 de sonete). Poetul, acest apendice al cetății, face parte dintr-o clasă aparte. Chiar am auzit de cîteva ori, la prezentări de carte sau alte sindrofii culturale, sintagma „scriitor și poet”, unde scriitor = prozator sau dramaturg. Poeții, cum spuneam, adunați în această căprărie firavă, se îndeletnicesc cu scrierea și, eventual, publicarea „lamelor de ras”, volumașe subțirele și ciudate, de multe ori subversive și întotdeauna avînd, într-un mod sau altul, ceva neserios la bază. Poate chiar o seriozitate neserioasă. Să spui că ești scriitor e una, dar să susții că ești poet, în orice alt context decît cenaclul liceului, e mult mai grav.

Am citit, în ultimii patru ani, destule volume de poezie contemporană românească bună. Poezie tînără, puternică, altfel (decît cea dinainte și altfel de fiecare dată). La cald, nici măcar nu contează încă dacă avem o generație douămiistă sau nu. Avem, cu siguranță, cîțiva autori care au coagulat un nucleu în ultimii zece ani. Nu văd niciun motiv pentru care lista să se închidă, mai ales pentru critica de receptare, capricioasă de felul ei.

Aşadar, o rubrică de receptare a poeziei contemporane româneşti, a celei tinere în special. Două sau trei volume, o dată la două săptămîni, pe scurt. Din fericire, avem de unde alege.

„o clipă dacă m-aş opri din scris/ totul s-ar surpa:/ e o modalitate înnebunitoare de a mîna norii pe cer”

După două volume de proză (Cartea tuturor intenţiilor – 2008 şi Apropierea – 2010), Marin Mălaicu-Hondrari publică la două zile distanţă (Charmides, 2011). Cu o treime dintre poeme reluate din volumul de debut, Zborul femeii pe deasupra bărbatului (Eikon, 2004), această carte duce mai departe lirismul seducător al romanelor, punîndu-ne în faţa unui poet care, deşi puţin prolific, şi-a dovedit fără îndoială maturitatea. Versuri tăiate cu siguranţă, gesturi precise, ritm intern de invidiat, elocvenţă a vocii, nici un cuvînt în plus (cel puţin în paginile inedite) – poezia lui M.M.-H. dovedeşte o tehnică şi o compoziţie impecabilă. Cîteva texte extrem de puternice – "Immigrant song", "Animalul Ocult", "Camera 117." sau "Borges pe înţelesul tuturor" relevă nu numai un poet remarcabil, ci şi un volum rezistent.

„şi nu-i nimeni să ne scoată din cumplita zidire numită/ ACOLO UNDE ÎNSUŞI POETUL STĂ DE VORBĂ CU SINE ÎNSUŞI/ vieţuim la limită/ cu disperarea pe disperare călcînd” – nu numai un lirism al nevrozei, al disperării (de cele mai multe ori) temperate, ci al unei anumite nevroze, al unei anumite disperări, al unui anumit erotism sublim(at) şi, nu în ultimul rînd, o poezie a unei anumite poezii – Marin Mălaicu scrie unele dintre cele mai delicate şi subtile meta-versuri pe care le-a dat literatura tînără în ultimul timp, iar asta fără cea mai mică umbră de ezitare.

„În apă trebuie să mă comport ca o apă,/ echilibrat,/ cu un sex anume,/ statură şi religie”


Primul volum al lui Laurenţiu Ion, Destulă pace pentru un război (Humanitas, 2010), cîştigător al concursului de debut Unicredit, a trecut relativ neobservat de la lansarea din cadrul Gaudeamus-ului şi pînă acum.

Un ochi hipervigilent, asemeni lentilei unui aparat foto de rezoluţie mare, transformă o bună parte din poeziile volumului într-o înlănţuire de snapshot-uri, şir de cele mai multe ori reuşit. Totuşi, tehnica nu este una a acumulării în descriere, de baroc al detaliilor, ci de focus, de zoom-in. „Un obturator nikon se deschide/ - click, click -/ încet în lumina vişinie a draperiilor./ Buricul ei e un motor ce se încălzeşte după îngheţ./ Sub tălpi, o cămaşă albă şi o eşarfă. Blitzul o priveşte şi/ o apasă./ Scaunele se înghesuie în pereţi/ Aluniţele sînt tot acolo,/ împrăştiate pe burtă”. Cam aşa arată o bună parte a cărţii, iar verbul central este a observa. Deşi nu pare să meargă undeva anume, iar volumul e, per total, inegal, poezia lui Laurenţiu Ion nu este gratuită sau slabă – nu supralicitează şi nici nu ratează, păstrîndu-se într-o zonă relativ neutră, mai mult stîrnind curiozitatea decît livrînd poezie. În snooker, o astfel de mişcare se numeşte lovitură de siguranţă – executată, totuşi, după toate regulile jocului.

Bogdan Odăgescu este student al Facultăţii de Litere, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, redactor-şef al revistei Echinox şi proprietar de poduri.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

Jennifer Esposito  sursa foto   Profimedia jpg
Ce actriță a fost diagnosticată greșit cu depresie și a fost internată într-o clinică psihiatrică. „Voiau să-mi facă tratament cu șocuri!”
O vedetă hollywoodiană a povestit cum o boală gravă, rămasă ani la rând nediagnosticată, i-a afectat atât sănătatea fizică, cât și pe cea mintală.
Cele mai frumoase pisici  FOTO boredpanda
Locuiești gratis pe o insulă din Grecia dacă ai grijă de pisici. Când se deschid înscrierile și ce condiții trebuie să îndeplinești
O insulă din Grecia oferă iubitorilor de animale șansa de a locui gratuit într-un colț de paradis, în schimbul îngrijirii pisicilor abandonate. Programul este derulat de organizația Syros Cats, care pune la dispoziția voluntarilor cazare și mic dejun, în schimbul a cinci ore de muncă pe zi.
accident a1 jpg
Trafic blocat pe autostrada București Pitești. Un camion cu carne de pui a intrat într-un picior de pod
Traficul rutier este blocat la această oră pe autostrada A1 Pitești–București, în zona Popasul Iancului, la kilometrul 56, după un accident în care a fost implicat un autocamion.
FotoJet (38) jpg
Scandal în poliția din Croația: doi agenți, surprinși în ipostaze intime într-o mașină de serviciu
Un scandal de proporții zguduie Inspectoratul de Poliție din orașul croat Požega. Trei agenți sunt cercetați după ce au avut relații intime cu o femeie chiar în mașina oficială de patrulare, în timpul programului de lucru.
banner farfuze noi png
Donald Trump FOTO AFP
O instanță americană blochează din nou încercarea lui Trump de a restricționa votul prin poștă înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului
O nouă decizie judecătorească blochează un element esențial al efortului președintelui Donald Trump de a reforma sistemul de vot prin corespondență la nivelul întregii țări.
hamsii prajite jpeg
Hamsii prăjite la mare: cât de sănătoase sunt, de fapt, și la ce trebuie să fii atent când comanzi
Deși hamsiile sunt considerate, în general, un aliment nutritiv, felul în care sunt preparate, calitatea uleiului și modul în care peștele este păstrat pot face diferența dintre o alegere bună și un preparat mult mai greu pentru organism.
codruta jpg
Tatăl Codruței Filip, probleme de sănătate după divorțul fiicei de Valentin Sanfira. Acesta se află internat în spital
Codruța Filip le este alături părinților săi într-o perioadă deloc ușoară, mai ales că tatăl artistei se confruntă cu probleme de sănătate și urmează să fie internat pentru investigații. Fosta soție a lui Valentin Sanfira a vorbit recent despre starea acestuia și despre problemele medicale cu care s
Politist jpg
Polițist acuzat că a bătut un bărbat care a murit ulterior la spital. Procurorii au preluat ancheta
Un polițist din comuna Boțești, județul Vaslui, este acuzat de localnici că ar fi agresat un bărbat care a murit câteva zile mai târziu la spital. Cazul a ajuns la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui după ce, inițial, victima depusese o plângere pentru purtare abuzivă împotriva agentului.