Mai există Curtea Veche? Sau de ce era mai bun Ion Iliescu
Faptele sînt, cred, cunoscute: de ceva timp, o firmă de pază a pus lacăt pe sediul Editurii Curtea Veche şi împiedică accesul angajaţilor. Bunurile editurii au rămas înăuntru, activitatea e suspendată. Acţiunea ar fi avut loc în numele proprietarului clădirii (care a cîştigat imobilul în instanţă). Primăria Generală a Capitalei a emis o dispoziţie care pune în aplicare decizia instanţei, dar a făcut şi recurs extraordinar, cu termen pe 10 decembrie 2010 – scrie Adevărul din 31 iulie aici.
Nu discut aspectele juridice ale problemei – nu am date şi nu sînt competent în materie. Dreptul la proprietate trebuie, desigur, respectat, iar legile şi hotărîrile instanţei trebuie aplicate. Dar felul în care, de aproape două săptămîni, se păstrează confuzia în acest caz ne scoate pe toţi în afara civilizaţiei. Nu e clar ce s-a întîmplat cu bunurile aflate în sediu, Poliţia face un pas înainte şi doi înapoi, purtătorul său de cuvînt, dl Christian Ciocan – altminteri neobosit în faţa camerelor TV cînd e vorba de accidente auto ori de vreun caft între vecini beţi – a dat nişte explicaţii aproximative şi apoi a tăcut, plîngerile acţionarilor editurii sînt, pare-se amînate. Nici măcar susţinerea d-lui Kelemen Hunor, ministrul Culturii, nu e luată în seamă: domnia-sa a declarat că „a vorbit de mai multe ori” cu ministrul de Interne şi cu ministrul Justiţiei pentru a „urgenta lucrurile”. Mai e dl Kelemen Hunor în Guvern? Mai contează cuvîntul unui membru al Guvernului măcar în faţa celorlalţi miniştri?
Dincolo de orice chestiune juridică, de orice revendicare legitimă şi de orice restituire a proprietăţii, deocamdată una dintre cele mai importante edituri româneşti este împiedicată să lucreze. E un fapt. Poate conta doar pe susţinerea – firavă, chiar dacă binevenită – a unor scriitori, colaboratori sau cititori. Sînt surprins că alţi editori nu-şi manifestă solidaritatea măcar simbolic (deşi există mai multe asociaţii profesionale ale editorilor din România): în definitiv, nişte colegi de breaslă nu sînt lăsaţi să-şi facă meseria. Dar cu totul lamentabilă este lipsa de reacţie a autorităţilor. Ascunderea după principiul „sfintei proprietăţi” sau invocarea procedurilor juridice nu e, în acest caz, decît ipocrizie: o editură – chiar dacă e privată – are un rol public prin activitatea ei, pentru că se adresează cîtorva mii de cititori şi participă la construcţia culturală a societăţii. Faţă de ce se întîmplă la sediul editurii, ar fi fost nevoie de reacţii rapide ale autorităţilor – chiar şi la „nivel înalt”, dat fiind că instituţiile competente se bîlbîie.
Îmi amintesc că, pe cînd se construia blocul-turn de lîngă Biserica Armenească, a avut loc un incident: din cauza săpăturilor pentru fundaţie, un perete al clădirii care adăpostea biblioteca şi şcoala armenească a crăpat. Era vorba tot de entităţi private, iar cazul era de competenţa Inspectoratului în Construcţii, primăriei, autorităţilor locale etc. Deşi nu avea nici o competenţă în rezolvarea situaţiei, pentru că era vorba de o instituţie culturală, preşedintele Ion Iliescu – pe atunci în funcţie – s-a deplasat la Biserica Armenească pentru a vedea ce s-a întîmplat. În asemenea împrejurări, dl Iliescu era mai bun...
UPDATE, 31 iulie: O scrisoare către premierul Emil Boc, semnată de scriitori, profesori universitari şi alţi colaboratori. O puteţi citi aici http://curteaveche.wordpress.com/.
