Maeștrii și lumea lor colorată
Pe 18 octombrie a împlinit 75 ani: este unul dintre marii pianiști ai timpului nostru, pe care l-am putut admira și la festivalul Enescu de anul acesta. De ziua sa, Nelson Freire și-a făcut cadou un nou album, lansat la casa Decca: Piano encores, o colecție de 30 piese pe care le-a interpretat ca bis de-a lungul îndelungatei sale cariere.
Piano Encores cu Nelson Freire
Cum recunoști un mare pianist? Ce face diferența între un pianist bun și un mare pianist? Putem găsi răspunsuri ascultînd cel mai nou album semnat de Nelson Freire, acest muzician brazilian cu o carieră fabuloasă, invitat pe toate marile scene ale lumii, partener în concerte cu orchestrele cele mai importante. Un mare pianist știe să aleagă un repertoriu care să-l reprezinte și care exprimă, în sine, un univers. Piano encores înseamnă o colecție de 30 piese avînd drept liant tema oniricului și a nostalgiei, nu neapărat prin denumirile pieselor, ci prin sentimentul pe care-l exprimă muzica. De la barocul interiorizat al sonatelor de Scarlatti, la aerul modern al unor piese de Șostakovici – un alt numitor comun: punerea în lumină a unor pagini, paradoxal, mai rar cîntate. Nelson Freire nu a simțit nevoia să alăture nu numai hit-uri ale muzicii clasice, ci și mici bijuterii pe care le descoperi, fericit că, iată, poate fi și ceva nou în acest repertoriu mai vechi de 100 de ani.
Albumul se deschide cu eterica Melodie din opera Orfeu și Euridice de Christoph Willibald Gluck, parcurge apoi, printre altele, două sonate de Domenico Scarlatti, un Hornpipe de Henry Purcell, transcripții după lieduri de Richard Strauss, 12 piese lirice de Edvard Grieg, o cunoscută Melodie de Anton Rubinstein, două preludii de Rahmaninov, încheindu-se, într-un ton optimist, cu binecunoscuta Navarra de Isaac Albeniz.
Este un repertoriu divers, care solicită diferitele calități ale unui pianist. Un mare pianist, cum este Nelson Freire, reușește să te țină cu sufletul, parcă, suspendat, atunci cînd propune un piano desprinsă parcă din altă lume, creionînd o lume de basm. Un mare pianist, cum este Nelson Freire, știe că simplitatea este cel mai greu de obținut în muzică, mai ales cînd cînți o piesă simplă. Să fii convingător prin simplitate: iată marea artă, cu atît mai mult de apreciat, într-o lume care pare mai curînd să prețuiască aglomerarea, kitschul, dezordinea.
Nelson Freire și-a început cariera în 1959; odată cu 75 ani de viață, sărbătorește și 60 ani de carieră, din care ultimii 18 ani, petrecuți alături de casa Decca, pentru care a înregistrat exclusiv. S-a bucurat și se bucură de mare succes – eu am ascultat la radio, de exemplu, evoluția din festivalul Enescu de anul acesta, cînd a interpretat Concertul nr. 4 de Beethoven alături de Orchestra Filarmonicii din Sankt Petersburg, dirijor Vassily Sinaiski – a fost, în opinia mea, unul dintre cele mai bune concerte din festival. Alții poate își amintesc de evoluțiile lui Nelson Freire alături de Martha Argerich, buna sa prietenă.
În orice caz, dacă vreți să (re)descoperiți un mare pianist – ascultați Piano encores cu Nelson Freire: un repertoriu frumos, chiar dacă mai rar cîntat, foarte potrivit pentru serile la gura sobei din iarna aceasta și o interpretare care strălucește discret, ca un diamant. Printre atîtea pietre false printre care trăim, un diamant autentic trebuie cu atît mai mult prețuit….
Sol y vida cu mezzosoprana Elina Garanca
Ultimele două piese de pe discul lui Nelson Freire se intitulează „Spania” și „Navarra” – tot de lumea Spaniei ne amintește albumul mezzosopranei letone Elina Garanca, una dintre cele mai de succes voci de operă ale timpurilor noastre.
Este blondă cu ochi albaștri și iremediabil îndrăgostită de Spania, unde, de altfel, și locuiește alături de soțul ei, Karel Marc Chichon, cu care a înregistrat albumul Sol y vida. Elina Garanca mărturisește că are sentimentul că s-a născut într-o țară greșită din punct de vedere geografic, aproape de nordul Europei, cînd pe ea sudul frenetic al Spaniei o atrage atît de mult.
După 25 de albume cu arii de operă și opere integrale, ajunsă la 42 ani, într-un vîrf incontestabil al carierei, Elina Garanca alege să se joace, într-un mod profesionist, propunînd un repertoriu în care regăsim cîntece spaniole, canzonete italiene, dar și piese latino de dincolo de ocean. Toate, înregistrate în orchestrații luxuriante alături de Filarmonica din Gran Canaria, o insulă de lîngă Tenerife; Karel Marc Chichon, soțul Elinei Garanca, este din 2017 directorul muzical al orchestrei din Gran Canaria. În paranteză fie spus, și Karel Marc Chichon este unul dintre co-fondatorii Filarmonicii din Gibraltar și a locuit întreaga-i viață în sudul Spaniei.
Discul Sol y vida a fost lansat în 10 mai 2019 de casa Deutsche Grammophon, special pentru anotimpul estival; însă nu doar vara este potrivit să te bucuri de această muzică plină de viață, de care este imposibil să nu te lași mișcat. În zilele noastre, divertismentul poate cădea ușor în kitsch, însă Elina Garanca și Karel Marc Chichon sînt, fără îndoială, niște profesioniști cu un gust impecabil, atît în selecția muzicală, cît și în interpretare. Ea, cu vocea ei care a dobîndit odată cu trecerea anilor o nuanță încă mai întunecată: a fost foarte firesc să treacă de la Carmen la repertoriul acesta cu nuanță mediteraneană.
Mai avem pînă la Anul Nou mai puțin de două luni și pînă la viitoarea vacanță de vară, încă cîteva luni bune în față: dacă vi se face dor de vară și de soare, de o petrecere cu bună dispoziție, dar puțină băutură, încercați Sol y vida cu Elina Garanca.
Ambele discuri au fost difuzate la Radio România Muzical și pot fi ascultate pe site-ul proiectului Discurile anului 2019.
Cristina Comandașu este critic muzical.
