Lucian Boia despre «România altfel»
La dezbaterea care a avut loc miercuri, 20 februarie 2013, la Colegiul "Noua Europă", despre cartea De ce este România altfel?, după intervenţiile lui Neagu Djuvara, Cristian Ghinea, Florentin Ţuca, Vintilă Mihăilescu, Zoltan Rostas, Bogdan Murgescu, Mircea Vasilescu, a luat cuvîntul autorul, profesorul Lucian Boia.
Publicăm cîteva pasaje din intervenţia d-lui Lucian Boia. Puteţi asculta un fragment cu ajutorul player-ului de mai jos. Dezbaterea apare integral în dosarul numărului 472 (28 februarie 2013) al Dilemei vechi.
● Sigur, s-a spus – şi România are iarăşi partea ei de dreptate – că n-are rost să ne comparăm cu Europa Occidentală. Asta ştiu şi eu prea bine, am scris o carte despre Occident. Credeţi-mă că ştiu prea bine ce înseamnă Occidentul, că ştiu ce a însemnat aculturaţia spaţiului Răsăritean în raport cu Occidentul. Bineînţeles că este o distanţă, că sînt deosebiri de structură, de mentalitate şi altele. Pe de altă parte, nu putem chiar să nu facem nici o comparaţie, pentru că totuşi am intrat în Uniunea Europeană: cu cine altcineva să ne comparăm? Ar fi cam ieftin să intrăm în Uniunea Europeană şi să ne comparăm cu Ucraina şi la fiecare comparaţie să bifăm pozitiv. Cînd România îşi alege ca model (era să spun plagiază, dar ăsta e un cuvînt delicat în România de astăzi), cînd copiază Constituţia belgiană în 1866, e permis sau nu, totuşi, să compari România cu Belgia? Ea însăşi se compară la 1866, cînd îşi spune chiar „Belgia Orientului”, o sintagmă de circulaţie în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea. Sau, cînd Bucureştiul îşi spune „Micul Paris”, este permis sau nu să te uiţi bine şi să vezi dacă seamănă sau nu prea seamănă sau nu seamănă deloc Micul Paris cu Parisul celălalt?
● Să dau cîteva exemple din comunismul românesc, fiindcă altminteri, dacă spun că România e altfel, e greu de demonstrat. Ar trebui să facem un punctaj, să dăm puncte fiecărei ţări şi să vedem ce rezultat avem. Dar, spun la repezeală doar cîteva consideraţii. România intră în comunism cu cei mai puţini comunişti. Iese din comunism cu cei mai mulţi. E ţara cel mai puţin pregătită să intre în comunism şi ţara care se detaşează cel mai greu de comunism, din zona asta a Europei. Ne gîndim aici la ce se întîmpla chiar în raport cu Uniunea Sovietică în anii ’80, cu Gorbaciov, şi ce se întîmpla atunci la noi. E ţara care practică cea mai anti-naţională politică în anii ’50 şi naţionalismul cel mai deşucheat spre sfîrşitul perioadei. Nicăieri nu cred c-o să găsim contrastul ăsta, aşa accentuat. Şi problema e că toate astea se adună. România e ţara unde la un moment dat regimul comunist începe să dărîme sate, oraşe, biserici. Nu ştiu, a mai fost pe undeva prin Europa o acţiune de asemenea amploare – şi încă în anii ’70-’80, nu pe vremea lui Stalin? Albania? Da, a făcut-o mai repede, că era mai puţin de făcut. Se dărîmă bisericile şi Biserica nu spune nimic – de ce ar spune? Să se dărîme! E ţara unde se instaurează comunismul dinastic. Mai e undeva aşa ceva în Europa?
