Leii albi, filmul despre iaurt
Filmul Leii albi (Beli Iavovi) este un film despre iaurt. N-aţi mai văzut de multă vreme aşa ceva: nouăzeci şi trei de minute despre iaurt. Toată lumea ştie ce e ăla iaurt, dar iaurtul din Leii albi e un pic mai special. Iar ceea ce îl face atît de special este capacul bidonului cu iaurt - mai precis ceea ce scrie sub capac. Căci premiul de un milion de euro promis norocosului care găseşte capacul-minune reprezintă, probabil, esenţa a ceea ce au înţeles muritorii din Sud-Estul Europei că înseamnă capitalismul.
Să recunoaştem: prin filmul lui Lazar Ristovski (regizor, producător, actor principal) circulă, de exemplu, şi o dubiţă dotată cu un megafon prin care oamenii sînt îndemnaţi să trimită SMS-uri ca să cîştige alte premii fabuloase, dar actorul principal îşi dă seama de şmecherie şi încearcă să-i lumineze şi pe alţii, fără multă convingere. E drept, şi fără folos.
Ei bine, schemei cu iaurtul nu-i poate rezista nici măcar el, bărbatul de 55-60 de ani, şomer neplătit de şase ani, timp în care a dezvoltat o filosofie de viaţă aparte, izvorîtă dintr-o sărăcie balcanică, profundă. O filosofie de viaţă care-l face să treacă de la ideea populară că îl mai ţine în viaţă doar faptul că nu are bani de înmormîntare, la concluzia că de vină pentru tot e capitalismul, şi că, totuşi, undeva, în Lumea de Apoi, vor fi egali şi bogaţii şi săracii. Şi totuşi un om atît de profund ajunge să fie, pînă şi el, copleşit de povara capacului-minune. Lucrul ăsta se întîmplă spre finalul filmului, cînd încă nu se va fi terminat povestea iaurtului, aşa că vă las plăcerea suspansului.
Dar povestea iaurtului n-ar fi nimic fără coloana sonoră a filmului, care ne poartă prin arii celebre de operă, muzică sîrbească şi rap. Iar mai presus de toate e atmosfera inconfundabilă: greve, bătăi cu haidamacii patronului care a închis fabrica, reclame (la iaurt!) filmate pe acoperişul de tablă al unei clădiri, un regizor care, în lipsă de altă slujbă, face striptease la petreceri, filmează nunţi, organizează sexy-tombole la petreceri pentru copii. Apoi, o cîntăreaţă de operă care cîntă în reclame (pentru iaurt), cîntă pentru bătrîni care nu mai pot ieşi din casă pentru a merge la concerte. Şi iar: bătăi cu haidamacii unui mafiot local, două tentative de tîlhărie soldate cu eşecuri previzibile şi, desigur, o nuntă organizată într-o hală a fabricii părăsite unde, ar urma să fie înfiinţat, cîndva, un Muzeu al Tranziţiei.
Tot acest balamuc colorat are un rost, descrie o societate şi o perioadă istorică prin care a trecut şi spectatorul român. Toate elementele care fac din Leii albi un film pitoresc sînt ca şi ale noastre, ale românilor. Nu ştiu cum e primit filmul în Statele Unite, dar aici, la doi paşi geografici, culturali şi istorici, „filmul despre iaurt” are înţeles, iar rîsul care se iscă din cînd în cînd are o sonoritate aparte. De văzut!
Filmul “Leii albi” al regizorului Lazar Ristovski va fi prezentat duminică, 6 mai, ora 17:00, la Cinemateca Eforie, în cadrul Festivalului Filmului European. Cea de-a XVI-a ediție a Festivalului se desfășoară în București (3 - 13 mai), Brașov (10 - 13 mai), Timișoara (17 - 20 mai), Tîrgu-Mureș (17 - 20 mai) și Iași (24 - 27 mai)
