La Tulcea, nava cu aburi „Republica”

Lidia Vişan
23 august 2010
La Tulcea, nava cu aburi „Republica”  jpeg

Dacă vrei să bei o cafea sau un suc pe faleza Dunării din Tulcea, un loc mai cu fiţe găseşti la bordul navei - muzeu „Republica”. Te răcoreşti cu o băutură şi cu priveliştea Dunării, dar ai totodată onoarea de a te afla pe ultimul vas de război cu motor şi cu aburi din România.
 
Nava este construită în 1903 în şantierul naval din Linz, Austria şi preluată de statul român de la austrieci după Primul Război Mondial, în contul despăgubirilor de război. A fost implicată în luptele de pe Dunăre din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, ca navă de comandament a Marinei Militare, titulatură ce se păstrează şi azi. La bordul ei au urcat generalul Von Mackensen, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Nichita Hruşciov şi alţii.
 
"Republica" e în stare de funcţionare, ultimul ei marş fiind de Ziua Marinei din 15 august 2003, cînd ambarcaţiunea a defilat prin faţa falezei. De atunci, vaporul odihneşte în portul Tulcea şi îmbie tulcenii şi turiştii să-i păşească pe pasarelă şi să-i afle poveştile. Căpitanul ei, dl Avădanei, este întotdeauna la dispoziţia celor interesaţi.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

image png
A vrut să fugă din scandal, dar a intrat cu mașina în perete. Haos filmat într-o parcare din Tecuci
Un conflict violent izbucnit într-o parcare din Tecuci s-a încheiat cu o tamponare spectaculoasă, după ce un șofer a încercat să scape de agresori și a pierdut controlul volanului.
GettyImages 569189083 jpg
Drama ascunsă a lui Liv Tyler, cunoscută pentru rolul elfei Arwen din „Stăpânul inelelor‟. Și-a dat singură seama cine este tatăl ei
Liv Tyler a cucerit Hollywoodul cu frumusețea și talentul ei, dar în spatele succesului se ascunde o copilărie marcată de secrete, absențe și momente dificile.
669807726 1476830904091483 8382071002350254020 n jpg
Oana Țoiu anunță un pas major în relația cu SUA: delegații ale Congresului american vor veni în România
Ministra Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a avut o convorbire telefonică cu secretarul de Stat al Statelor Unite, Marco Rubio, în care au fost abordate principalele provocări de securitate la nivel internațional, precum și direcțiile de dezvoltare ale relației bilaterale România–SUA.
image png
Ion Ceban FOTO Facebook jpg
Partidul primarului Chișinăului părăsește Blocul Alternativa. Puterea reacționează: ,,Ambalaj nou, aceeași conservă politică”
Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a anunțat că partidul pe care îl conduce, Mișcarea Alternativa Națională (MAN), părăsește Blocul Alternativa, subliniind că deputații formațiunii vor rămâne parte a fracțiunii parlamentare Alternativa, dar își vor lua deciziile împreună cu conducerea MAN.
orban gif gif
Alegeri parlamentare decisive în Ungaria. Cum ar putea Viktor Orban să obțină un nou mandat de premier, în ciuda scorului slab din sondaje
Pe 12 aprilie, Ungaria organizează alegeri parlamentare considerate de unii analişti drept decisive asupra viitorului Uniunii Europene. Politologul Cristian Pîrvulescu explică pentru „Adevărul” cum Viktor Orban ar putea să câștige un nou mandat de premier, în ciuda dezavantajului din sondaje.
d8874dbb 067e 48ea 8552 1f1a3afca57c jpg
Tradiții din Săptămâna Luminată care încă se păstrează
Află ce semnificație are Săptămâna Luminată, ce tradiții se respectă după Paște și ce obiceiuri și interdicții există în această perioadă specială.
image png
Un bielorus care lupta de partea Rusiei, salvat de militarii ucraineni și cărat 10 km în spate. Rănit de o mină în timp ce voia să se predea
Un cetățean bielorus care lupta în armata Rusia a fost capturat de militarii Ucraina, după ce a încercat să se predea, însă a fost rănit grav de o mină în drum spre pozițiile ucrainene.
image png
Peste jumătate dintre cele mai difuzate piese de la radio în 2025 aparțin Global Records
Dacă ai pornit radioul în 2025, sunt șanse mari să fi dat peste una dintre piesele semnate de Global Records. Clasamentul anual Media Forest arată că 56 dintre cele mai difuzate 100 de melodii ale anului fac parte din portofoliul acestui label. Practic, mai mult de jumătate din „coloana sonoră” a an