Jurnal imaginar din statul paralel (I)

12 iunie 2018
Jurnal imaginar din statul paralel (I) jpeg

Îți scriu direct din mașină, sînt în drum spre birou. Aș vrea să sar peste relatarea detaliată a dimineții, nu s-a întîmplat nimic spectaculos: m-am trezit, mi-am citit mesajele să văd cine mă mai urăște din oamenii care mă cunosc, iar apoi am trecut la știri – să văd, la fel, cine mă urăște din oamenii care nu mă cunosc. E important să-mi rezerv un timp, în fiecare dimineață, în care să mă enervez cît pentru toată ziua.

După cum bine ai intuit, mă îndrept spre corporația răului, la un job pe care bunică-mea și alți oameni de vîrsta ei nu-l înțeleg. La radio – în tot acest timp, se spun bancuri despre corporatiști și, cînd nu se spun, intră o melodie ritmată, aleasă parcă special pentru a susține cadrul batjocoritor de maximă audiență. Ori de cîte ori încerc să spun ceva, cum ar fi „puteți, vă rog, să schimbați postul de radio?”, îmi păstrez respirația în piept, o împing înapoi, înecînd-o – nu am dreptul să ripostez, iar apoi scot un oftat greoi, cînd fix atunci, șoferul Uber îmi aruncă, vigilent, o privire suspicioasă în acord cu ritmurile melodiilor în care ți-ai mișca mai degrabă șoldurile decît sprîncenele. Mă gîndesc că știe unde mă duce, mă duce spre corporația răului, și nu pare prea mulțumit de asta. Nu pare, de fapt, mulțumit de nimic: se enervează, depășește cu furie mașinile care se mișcă prea încet pentru lumea lui și, chiar și atunci cînd e primul la semafor, bagă un claxon de control cînd se face verde.

Ajung în sfîrșit la birou după 30 de minute petrecute în trafic, cu un om necunoscut care nu a spus nimic în timpul cursei. Pentru că nu a deschis gura, cum nici măcar nu mi-a răspuns la „bună dimineața” așa cum se cuvine, i-am dat, desigur, un rating maxim: cinci steluțe pentru că nu l-am auzit plîngîndu-se de orice. I-aș fi lăsat și bacșiș dacă mașina s-ar fi condus singură. Intru grăbit în clădire, mă strecor printre oamenii la fel de grăbiți ca mine, poate și pe ei îi strîng pantofii – mă gîndesc, și intru în lift zicînd „bună dimineața”. Din păcate, oamenii îmi și răspund la salut, acum doar nu se-așteaptă să purtăm și o conversație de lift, să ne comportăm ca și cînd avem un minimum de bune maniere. Ies din lift, bineînțeles că ies din lift, și nici n-apuc să-mi iau la revedere de la necunoscuții cu care am petrecut un moment scurt de intimitate, că-mi și răspund în cor. Ușile liftului se închid și tot se mai aude, din spate, un salut pierdut, cineva care poate nu a fost pe fază cînd mi-am luat la revedere și îmi răspunde cu întîrziere.

Urmează deja binecunoscuta dispută cu un coleg din corporația răului: cine intră primul pe ușă. „Te rog”, zic eu, ținîndu-i ușa. „Te rog”, zice și el în același timp. Dar nu, nu, mă gîndesc eu, așteptînd ca el să intre primul pe ușă. Poate la același lucru se gîndește și el cînd, iată, disputa atinge punctul culminant: dăm să intrăm amîndoi pe ușă în același timp. Ca, într-un final, să intre a treia persoană, care oricum își aștepta rîndul. Reușim să intrăm pe ușă cu toții, fără să ne împingem ca într-o coadă de la supermarket, ne urăm o zi frumoasă, cum altfel, și cînd ajung la birou, ce să vezi, găsesc o ciocolată cu alune pe birou, alături de care stă un bilețel în care o colegă își exprima recunoștința că am ajutat-o. Sînt convins că ciocolata e otrăvită sau poate speră că sînt alergic la alune, o să mi se umfle nasul, limba, o să mi se umfle fața și o să cad lat în corporația răului. Sînt sigur că cineva mi-a pus gînd rău, dacă nu aici, cu siguranță în statul paralel din care scriu însemnarea asta de jurnal.

Depășesc momentul și îmi încep rutina zilnică: deschid laptopul și verific dacă, într-adevăr, camera video mă filmează fără ca eu să știu, verific dacă microfoanele ascunse sînt la locul lor și funcționează corespunzător, iar apoi o sun pe mama să stau cu ea în telefon preț de cîteva minute, fără ca vreunul dintre noi să zică ceva, pentru a verifica dacă și azi ne sînt ascultate telefoanele. Acasă, trebuie să-ți mărturisesc, toate erau la locul lor, vecinul meu securist încă nu murise, iar mașina cu geamuri fumurii încă își făcea veacul prin fața blocului meu.

(va urma)

Laurențiu Ion este specialist în comunicare și scriitor.

Foto: flickr

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

rasinari   foto fb primaria comunei rasinari jpg
De ce a spus Rășinariul „NU” mineritului. De ce nu au convins promisiunile investitorului și ce ar fi trebuit să primească localnicii în schimb
La referendumul de duminică, 8 noiembrie, aproape toți cei care au votat s-au pronunțat împotriva exploatărilor miniere în comuna Rășinari. Primarul spune că oamenii nu au primit suficiente informații despre zăcământ, economistul Radu Nechita oferă și o perspectivă economică a rezultatului.
atacator cracovia png
De la Cracovia la Bistrița: cum ajung tinerii să transforme extremismul online în violență
Atacul armat din Cracovia și cel dejucat la o școală din Bistrița au readus în atenție asemănările dintre comportamentele unor tineri atrași de violență și simbolistica extremistă. Analistul Cătălin Buciumeanu explică pentru „Adevărul” cum se propagă aceste modele peste granițe.
influencer  foto   Shutterstock jpg
Lovitură pentru influenceri: UE pregătește noi interdicții pentru cei care își manipulează urmăritorii. Reclamele mascate, în vizor
Comisia Europeană pregătește un nou pachet legislativ prin care urmărește să combată practicile înșelătoare folosite pe rețelele sociale, în comerțul online și în industria jocurilor video. Proiectul, denumit Digital Fairness Act (DFA), urmează să fie prezentat miercuri și are ca obiectiv consolidar
fructe si legume jpg
Ce fructe și legume să consumi în noiembrie pentru o imunitate mai puternică. Cum te protejezi de răceli și gripă
Pe măsură ce înaintăm tot mai mult în luna noiembrie, vremea din țara noastră va deveni tot mai rece, iar acest lucru înseamnă că vom risca să ne confruntăm cu tot mai multe probleme de sănătate.
felix alexa jpg
Încă un actor rupe legăturile cu Teatrul Național București din cauza felului în care TNB gestionează scandalul angajării lui Felix Alexa, regizorul acuzat de hărțuire sexuală
Scandalul declanșat de angajarea regizorului Felix Alexa la Teatrul Național București (TNB) continuă să producă efecte în lumea teatrală. Actorul Tudor Cucu-Dumitrescu a anunțat că oprește colaborarea cu instituția și se retrage din distribuția spectacolului „Mary Stuart”.
femeie abuzata batuta maltratata FOTO Shutterstock
De ce devine despărțirea cel mai periculos moment pentru o femeie abuzată. Explicațiile unui psihoterapeut, după atacul din Caracal
De ce își retrag victimele violenței domestice plângerile și de ce despărțirea poate deveni momentul cel mai periculos? Psihoterapeuta Roxana Burdușel explică, pornind de la cazul femeii înjunghiate de soț la Caracal, mecanismele psihologice ale abuzului.
torje si alexuc
Momente de panică pentru Gabi Torje și Alin Alexuc la Asia Express. Mașina în care se aflau a luat foc în timpul cursei
Ultimele provocări dinaintea finalei „Asia Express” au venit la pachet cu multă tensiune pentru concurenți. În ediția de luni, 9 noiembrie, Gabi Torje și Alin Alexuc au trecut prin clipe de panică după ce mașina în care se aflau, în drum spre următoarea destinație, a început să scoată fum.
Kos Moldova jpg
Republica Moldova, tot mai aproape de următoarea etapă a aderării la UE. Ce obstacole ar putea întârzia negocierile și de ce alegerile din 2027 sunt decisive
Republica Moldova a accelerat pregătirile pentru aderarea la Uniunea Europeană, dar următorii doi ani vor fi decisivi pentru continuarea reformelor. Alegerile locale din 2027 și cele prezidențiale din 2028 vor testa capacitatea Chișinăului de a rezista ingerințelor Moscovei.
mars la moscova adrian bazavan protest calin georgescu jpg
„Democrația are anticorpi”. Lupii Tricolori cheamă la o manifestație tăcută împotriva extremismului în ziua mitingului AUR pentru susținerea lui Călin Georgescu
Grupul civic „Lupii Tricolori” a lansat un apel la mobilizare pentru sâmbătă, în Parcul Izvor, în paralel cu manifestația anunțată de AUR. Participanții sunt îndemnați să poarte tricouri albe și să adopte o formă de protest tăcut, pe care o descriu drept un mesaj civic împotriva extremismului și în