Jocurile grele din spatele apocalipsei modificărilor legislației penale. Apocalipsă care nu va veni

articol preluat de pe prisacariu.ro

Doar teoretic, dar improbabil practic, toate modificările legislative (legi și coduri) pot trece și de Senat anul acesta. Doar săptămîna aceasta mai este timp pentru ca blitzkrieg-ul PSD – ALDE – UDMR să fie definitivat parlamentar și, astfel, să plece spre Cotroceni pentru promulgare. 

Dar, chiar și dacă ar ajunge la Cotroceni înainte de finalul acestui an, abia din acel moment începe cu adevărat jocul. Să admitem, deci, că toate aberațiile votate pînă în acest moment vor fi votate nu doar în Camera Deputaților (cu unele legi, oricum, s-a întîmplat asta), ci și în Senat. Odată ajunse la președinție, însă, șeful statului are la îndemînă două căi să prelungească momentul pînă la care acestea intră în vigoare: cererea de reexaminare și sesizarea de constituționalitate adresată CCR. Dacă parlamentarii chiar votează masacrarea legilor de organizare a sistemului judiciar și a codurilor penale, cererea prezidențială de reexaminare va cîștiga doar timp, însă legile se vor întoarce la Cotroceni exact așa cum au plecat de prima oară din Parlament. Așadar, reexaminarea nu este, cu siguranță, un procedeu eficient de stopare a nebuniei.

Rămîne calea sesizării Curții Constituționale. Numai joi, trei comunicate de presă emise de procurori au arătat, mai mult sau mai puțin explicit, că modificările la codurile penale sînt neconstituționale:

– Parchetul General o spune destul de răspicat: „Amendamentele propuse în vederea transpunerii Directivei (UE) 2016/343 a Parlamentului European și a Consiliului din 09.03.2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale se abat grav de la sensul acesteia, avînd consecințe negative asupra procesului penal. Obligativitatea transpunerii Directivei este un pretext pentru a modifica arhitectura procesului penal, în sensul îngreunării pînă la lipsirea de eficiență a actului de urmărire penală. Doar astfel poate fi explicată introducerea unor texte care sînt în contradicție atît cu standardele europene în materie, cît și cu prevederile interne, validate de Curtea Constituțională”;

– și DNA este destul de clară în chestiunea: SIntroducerea art. 4 alin. 3, 4 Cod procedură penală realizează o evidentă discriminare între autorii unor infracțiuni și dreptul publicului de a avea acces la informații de interes public. Aceste reglementări contravin jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), Recomandării (2003) 13 a Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei, Rezoluției nr. 428/1970 adoptată de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei privind obligația statelor de a asigura accesul oricărei persoane interesate și mass-media la informații de interes public. Cercetările efectuate în cauze de corupție, spălare de bani, evaziune fiscală, cauze de violență etc reprezintă informații de interes public, așa încît, restricția echivalează cu încălcarea dreptului publicului de a avea acces la informații publice”;

– DIICOT a arătat că CCR a găsit găuri mari de constituționalitate și în vechile coduri, mult mai îndelungat cumpănite: „Ne exprimăm surprinderea și îngrijorarea cu privire la modalitatea în care se desfășoară acest proces, fără transparență și fără consultarea unor experimentați practicieni ai dreptului din domeniul justiției penale. Elaborarea și adoptarea Noului Cod Penal și a Noului Cod de Procedură Penală s-au desfășurat pe parcursul mai multor ani, în cadrul unui proces complex de consultare profesională și dezbateri la care au participat experți, practicieni, cadre universitare, asociații profesionale, etc. Chiar și în aceste condiții de laborioasă și îndelungată elaborare a modificărilor la cele două coduri cadru, esențiale  în activitatea de tragere la răspundere penală a persoanelor care au săvîrșit infracțiuni, rezultatele au fost imperfecte, cu consecințe semnificative atît pentru subiecții procesuali cît și pentru organele judiciare. Aceste erori au făcut obiectul numeroaselor critici a posteriori, au generat practică judiciară neunitară și impredictibilă și consecutiv, un număr important de decizii ale Curții Constituționale care au admis excepțiile de neconstituționalitate a normelor procesuale vizate.”

Experta în drept Laura Ștefan a amintit chiar de o decizie a CCR care a considerat neconstituțională pe de-a-ntregul o OUG care făcea modificări în codurile penale.

Pe scurt: cele mai multe dintre modificările legislative votate în draci de cîteva săptămîni de către troica PSD – ALDE – UDMR nu vor intra niciodată în vigoare, de fapt, pentru că vor fi stopate la Curtea Constituțională (indiferent de toate scenariile care circulă mai mult sau mai puțin public, CCR nu va lăsa să treacă acele aberații).

Și, atunci, vă veți întreba, de ce are loc tot acest circ odios în Parlament? Dragnea, Tăriceanu & co nu știu că modificările lor vor muri pe drum, înainte să ajungă în Monitorul oficial? Ba da, nemernicii care conduc azi Parlamentul și ceva din Guvern știu foarte bine asta. Cum, apropos, știe și președintele Iohannis. Deci, de ce e nevoie de acest circ parlamentar?

Dintr-un motiv simplu: dacă vrei să furi doar un portofel, înscenezi furtul aurului de la BNR și, în busculada creată, ai subtilizat portofelul. La final, toată lumea va răsufla ușurată că aurul de la BNR este în siguranță, poporul se va scutura de coșmaruri și cineva va avea un portofel în plus. Evident, altcineva va avea un portofel în minus, dar asta deja nu mai contează în fericirea generală.

Asistăm, practic, la o cacealma care este un spectacol de forță. Dragnea și ai lui își arată toți mușchii și demonstrează cît de departe pot merge. Pe drum, însă, se vor „înmuia”, vor deveni polițiștii buni și vor elibera victima (fata aia legată la ochi, cu o balanță la ea) și se vor mulțumi doar cu mașina de fugă, „împrumutată” de la autoritățile statului.

Cel mai probabil, miza e, sec, scăparea lui Dragnea și a altor cîtorva de probleme penale, plus un blat politic cu Iohannis, care să vorbească la fel de rar ca pînă acum. Evident, asta-i convine și lui Iohannis, care își joacă deja cărțile pentru al doilea mandat prezidențial.

P.S. Dacă Iohannis și Hellvig chiar ar fi vrut să rezolve problema, ar fi apelat la soluția cea mai eficientă: demisia premierului. În acest caz, s-ar declanșa o criză guvernamentală care poate duce la dizolvarea parlamentului de către Iohannis și, apoi, anticipate. Dar, cum asta nu se întîmplă, eu înțeleg că e mai avantajoasă pentru toată lumea situația asta „apocaliptică”.

articol preluat de pe prisacariu.ro