Jazz in Church, ep. 1: Arhitecturi sonore

Construindu-şi numele şi tradiţia cu răbdare, în ritm de cîte o ediţie pe an în Biserica Luterană din Bucureşti, festivalul Jazz In Church ajunge în aprilie 2015 la a treia manifestare. Specificul acestui demers nu este atît jazzul propriu-zis, cît mai degrabă cel alternativ, altfel spus toată muzica valoroasă, modernă şi aparte creată în jurul noţiunii abstracte de jazz, compusă, rodată, narată şi imaginată prolific de către cei mai grozavi artişti europeni ai timpului nostru.

Noutatea, element propriu jazz-ului, nu lipseşte nici Jazz In Church-ului: festivalul se lărgeşte anul acesta, deschizînd o „sucursală” în Biserica Unitariană din Sfîntu Gheorghe - cel din Covasna, subiect ce merită abordat separat. 

În parcursul din Bucureşti, lung de patru seri - 16, 17, 18 şi 19 aprilie  -  (seri ce, din defilarea de personalităţi care le vor decora sonor, se anunţă fulminante), Jazz In Church ne invită, într-o cadenţă de 2 sau 3 concerte pe seară, la un voiaj cultural unic, jalonat de artişti din 10 ţări, oferindu-ne o experienţă complexă, în care muzica nu este singurul ingredient. 

În luna martie, vă vom prezenta într-un serial de patru episoade programul serilor de Jazz In Church 2015, un eveniment marca JAZZ.RO.

Ziua 1: Joi, 16 aprilie 1015 

Rainer Brüninghaus: arhitect al structurilor de rezistenţă

Nu pentru întîia oară prezent în faţa publicului românesc de jazz, dar în premieră pe cont propriu, pianistului Rainer  Brüninghaus  îi revine onoarea de a deschide ediţia de anul acesta a Jazz In Church.  Artist german a cărui carieră este strîns legată de casa de discuri ECM şi de ceilalţi muzicieni care au imprimat aici, născut în noiembrie 1949,  instrumentistul şi compozitorul  Brüninghaus  a activat în multe formule de jazz şi jazz rock, la început doar cu alţi nemți, iar apoi alături de Charlie Mariano, de George Adams sau Archie Shepp, ca să menţionăm doar cîteva dintre numele sonore cu care a împărţit scena în cei aproape 50 de ani de carieră.

Este şi nu este un autodidact, fiind un copil precoce, devotat pianului încă de foarte mic, dar mai apoi absolvent al facultăţii de sociologie. Cu toate acestea, ulterior se înscrie şi la Conservator, în paralel cu activitatea de muzician profesionist.

În anii ’80, dă viaţă propriilor proiecte muzicale, cu Markus Stockhausen, Kenny Wheeler sau alături de Manfred Schoof, continuînd totodată să activeze ca pianist în grupul marelui basist Eberhard Weber. Albumele semnate R.B. sînt dovada geniului componistic, a unei inspiraţii inegalabile şi a măiestriei artistice care au marcat întreaga să carieră. Pornind de la aceste premise, în 1988 a fost cooptat de Jan Garbarek, atît pentru albume, cît şi pentru turnee, rămînînd pînă azi alături de starul norvegian – în vreme ce atîţia alţi muzicieni s-au perindat, de-a lungul anilor, în formulele Jan Garbarek Group. Parte a sunetului inconfundabil şi a atmosferei din muzica lui Garbarek i se datorează lui  Brüninghaus , arhitect al fundalului pe care saxofoanele nordice îşi ţes meticuloasa broderie.

Rainer Brüninghaus a compus muzică simfonică, lucrări pentru Big band-uri, cît şi pentru ansambluri mai restrînse, de asemenea pentru film şi televiziune. În nenumărate ocazii a fost ambasador muzical al ţării sale şi a străbătut absolut toate continentele cu diferite proiecte.

Recitalurile sale de pian solo sînt rare şi extrem de căutate, el reuşind să îmbine multe elemente specifice jazzului cu muzica clasică, împletind compoziţii existente cu improvizaţie spontană, totul condimentat cu o virtuozitate proprie şi cu un tuşeu ce defineşte nota distinctivă a creaţiei sale.  

Ulrich Drechsler, Christoph Cech: Jazz-urile Dunării

Vechiul prieten al scenei româneşti de jazz, saxofonistul şi clarinetistul Ulrich Drechsler (n. 1969), revine, în premieră la Jazz In Church. Uli, cum îl alintă cunoscuţii, e un german pur sînge,  strămutat din pasiune pentru jazz de ceva vreme în capitala muzicii, Viena, de unde îşi coordonează cu dibăcie feluritele şi atît de diferitele formule scenice sau de studio. Muzică elaborată, de camera sau improvizată, ritmată pînă la funk sau, din contra, liberă de vreo constrîngere a formei – iată doar cîteva dintre faţetele artistului. 

Cel mai romantic şi, poate, mai introspectiv dintre proiectele sale este duo-ul cu un pianist, idee iniţiată alături de Tord Gustavsen, continuată cu Stefano Battaglia şi fixată extraordinar cu ajutorul unuia dintre cei mai titraţi şi experimentaţi muzicieni austrieci, profesorul, compozitorul, managerul cultural Christoph Cech. Oarecum neconvenţional, acest tip de a prezenta publicului clarinetul bas, precum un tenor care interpretează lied-uri, acompaniat de pian, este mult mai mult de atît, datorită compoziţiilor inspirat meşteşugite pentru micuţul ansamblu, dar şi pasiunii celor doi protagonişti pentru fiece notă sau idee comunicată.

Christoph Cech  (n. 1960) este notoriu nu doar pentru toate abilităţile enumerate mai sus, dar şi pentru apetitul său pentru mult, mai mare, mai răsunător, mai memorabil.  Cine altcineva mai compune astăzi opere – deja trei la număr ? –, o missa, tot soiul de lucrări camerale, dirijează un big band şi, uneori, cîntă şi la tobe? Asta pe lîngă multele trupe în care îşi joacă cu devotament rolul de pianist.  Să nu trecem cu vederea nici faptul că se află la conducerea catedrei de Jazz a Universităţii din Linz şi coordonează multe proiecte culturale.

Programul propus de cei doi dunăreni, Drechsler şi Cech, procesează influenţe din cultura mediteraneeană, orientală, scandinavă şi din cea Sufi, mixîndu-le în mod meşteşugit cu elemente de clasică contemporană, care filtrează pasiunea artiştilor pentru o poezie fără cuvinte, pentru o călătorie fără final, un parcurs al emoţiilor.