Instituţii britanice de cultură (1): Live Art Development Agency

Live Art Development Agency este un exemplu de instituţie fondată pentru a recunoaşte public valoarea unei noi forme de expresie artistică şi a-i oferi sprijin pentru a se dezvolta.  Într-un interviu recent, Lois Keidan, directoarea agenţiei, îmi mărturisea că ideea a aparţinut Arts Council England (o structură publică ce oferă subvenţii şi finanţări în domeniul artistic). Anul era 1999, Tony Blair era de trei ani în fruntea guvernului laburist care, pe parcursul următorilor ani, urma să dezvolte din nou serviciile publice, inclusiv cele dedicate patrimoniului şi artelor. Veniseră la putere pe fondul secetei ce a caracterizat perioada conservatoare a anilor 80 şi 90, cînd „doamna de fie”r tăiase drastic subvenţiile pentru activităţile considerate ne-profitabile şi deschisese brutal piaţa ofertei culturale către întreprinzătorii privaţi. Laburiştii sub Tony Blair nu au preluat politicile anilor 60, considerate perdante, ci au pedalat înainte pe urmele privatizărilor şi au decomprimat uşor sectorul public britanic, profitînd de pe urma bugetului public consistent susţinut de eficienţa privaţilor şi a dezvoltării principiilor New Public Management în instituţii. Directoarea, Lois Keidan, era în 1999 „officer”, adică funcţionar al Arts Council la momentul în care agenţia a fost fondată. A rămas acolo timp de mai bine de 10 ani.
   
Plină de energie şi curioasă apropo de România, mi-a spus din capul locului ce a fost esenţial în munca instituţiei pe care a condus-o. În primul rînd, convingerea că artiştilor nu are nimeni voie să le interzică absolut nimic, chiar dacă aceştia primesc bani publici pentru ce realizează. În al doilea rînd, că artiştii, atunci cînd primesc sprijin financiar public, este absolut normal să fie „accountable” de acei bani, firesc să dea anumite justificări despre felul în care au cheltuit acei bani. Este o responsabilitate faţă de public, în primul rînd. S-a uitat la mine cu o privire hotărîtă şi mi-a zis răspicat: oricărui artist care îmi spune că el nu pune nimic pe hîrtie îi spun că nu arată respect pentru publicul, pentru spectatorii lui.

A reuşit să impună recunoaşterea public-instituţională a unei zone artistice relativ vag definite şi esenţial periferice.

Din abordarea managerială şi felul în care Live Art Development Agency şi-a înţeles misiunea instituţională, cel mai puternic m-a impresionat felul în care a reuşit să se impună recunoaşterea public-instituţională a acestei forme-atitudine artistică - „live art” (atenţie, nu „live arts”). Pe pagina instituţiei apare aşa:  „Live Art nu este descrierea unei forme artistice sau a unei discipline, ci o strategie culturală care include procese experimentale şi practici experienţiale care altfel ar fi excluse din cadrele curatoriale, culturale sau critice obişnuite. Live Art este un instrument de încadrare a posibilităţilor de a fi prezent ale artiştilor care aleg să lucreze la marginea, între sau dincolo de formele artistice tradiţionale.” Instituţia a fost creată ca răspuns la prezenţa vibrantă a unor artişti care între timp au făcut deja istorie în artă. De altfel, Marina Abramović, Tim Etchells, Guillermo Gómez-Peña Raimund Hoghe, Tehching Hsieh, Isaac Julien, La Ribot sînt „patrons” ai acestei instituţii (la fel ca „accountability”, „patron” este un termen care are nevoie de o experienţă similară a guvernării democratice şi de relaţii funcţionale în mediul asociativ şi privat, pentru a găsi un echivalent potrivit în limba română. Pentru moment, o traducere relativă l-ar echivala cu binefăcător sau susţinător.).

La momentul cînd au fost gîndite primele sale activităţi, mica echipă de conducere a instituţiei a organizat discuţii cu artişti şi organizaţii care dezvoltau live art, investigînd care erau nevoile acestora şi ce putea realiza instituţia pentru ei. Aşa s-a ajuns ca primele programe să fie cele de dezvoltare profesională şi de cercetare. Au urmat mai apoi proiectele specifice, precum cel lansat recent, Performance Matters, care, deşi este în mod esenţial de cercetare, are o puternică componentă de construcţie discursivă a semnificaţiei live art şi de aşezare sub semnul întrebării a provocărilor ridicate de performance-ul contemporan asupra ideii de valoare culturală. Nu în ultimul rînd, Live Art realizează activităţi de advocacy şi lobby, fiind plătit de către DCMS (echivalentul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional de la noi) să realizeze studii şi propuneri de politici publice pe zona lor de expertiză.

Live Art Development Agency a suspendat practica neutralităţii publice, în favoarea interesului public şi a unei perspective asumate despre sensul performanţei artistice şi manageriale

Ceea ce a debutat reactiv, a devenit un actor important nu doar pentru birocraţia extenuantă a deciziilor publice şi pentru dezvoltarea profesională a artiştilor. O carte pe care mi-am cumpărat-o şi pe care o citesc cu interes şi plăcere este „Case studies for locating experimental theatre” (2007), în care sînt incluse interviuri cu directori ai unor teatre considerate mainstream pe scena culturală britanică, care au decis la un moment dat să colaboreze cu artişti, regizori şi companii care produceau teatru experimental. O abordare de pionierat chiar şi în context britanic,  publicaţia nu urmăreşte să răspundă unui fenomen bine format şi reprezentat, ci din contră, încearcă să impună şi să problematizeze o practică emergentă. Realizînd acestă publicaţie, Live Art Development Agency a ales să ia în piept o temă aparent marginală, şi pentru unii chiar uşor neconfortabilă, cea a concubinajului dintre mainstream şi experimental. Eu zic că de astfel de instituţii fără inhibiţii avem şi noi nevoie, instituţii care, din poziţia de organizaţii-suport, să suspende practica unei doar aparente acum neutralităţi, în favoarea interesului public şi a curajului unei perspective clare despre sensul inovaţiei şi valorii în performanţa artistică şi managerială în domeniul culturii.

Raluca Pop este iniţiatoarea banipentruarte şi membru în Coaliţia Sectorului Cultural Independent. În iulie 2011 s-a aflat pentru o lună la Londra, bursier prin programul Bursa Gabriela Tudor in management cultural în Marea Britanie, iniţiat de Fundaţia Gabriela Tudor în parteneriat cu Fundaţia Raţiu din Marea Britanie.