Încrezător ca praful ce pluteşte în iunie

Acum, cînd sînt din nou un copil în preajma

celor mari, nu mai ştiu să spun ce îmi doresc

cu adevărat, pentru că deja mă învinovăţesc

de prea multe eşecuri. Îmi aşez mîna

pe scaunul dintre mine şi tine, iar cerul

nu e mai departe decît mîna mea de a ta

dar cine ştie mai bine cîtă realitate

e-n imaginea apropierii noastre decît mama ta

lipăind prin casă cu o farfurie de prăjituri.

Şi ce ar putea creşte atît de miraculous decît

umbra mîinilor noastre cînd se întîlnesc

deasupra farfuriei. Cîtă vreme păsările serii

dau năvală în coroana teiului, ca păduchii în

barba lui Whitman, fereastra nu-şi mai vede

partea ei de lumină. Undeva, mă gîndesc,

trebuie să fie o viaţă în care cineva îmi pune

în mînă un pistol şi mă trimite, în mijlocul

nopţii, să-mi aştept victima sau criminalul.

Îşi deschide toate ferestrele, se aşază pe pat

şi aşteaptă s-audă o împuşcătură, numai să

se întoarcă un om victorios ori înfrînt.

Nouăzeci şi unu,