începutul
e acum începutul. locuim la bistritz, deasupra mării,
la doi ani lumină de ceva foarte, foarte fragil.
am crescut mari şi-acum că suntem oameni mari
îngrijim şi iubim o fetiţă.
la oamenii mari dimineaţa e altfel: doar
din reflex mai ducem acum ceaşca la gură
şi doar un caimac prăfuit mai suflăm înainte
de-a ne preface că bem
iar fumul iese din ţigară numai dacă învîrtim de cheiţă,
fumul acesta de pluş în care fetiţa nu se poate lovi.
da, am crescut mari şi ca la toţi oamenii mari
şi la noi corpurile folosesc doar ca să ne recunoască fetiţa
şi folosesc doar pentru a înainta cît de repede-nspre ea
nişte mecanisme sigure de cocoloşit mara
mara care tocmai a împlinit doi ani
aşa e începutul şi la început dragostea e cînd faci
ceai laricol, cînd n-are febră fetiţa, cînd zice tlinda
stai liniştit că-i dau eu laptele şi-o învelesc şi-o plimb eu
căci la oamenii mari e cu totul altfel
după doi ani capul lor e mereu
învelit într-o faşă de lemn
iar sub burţi nu mai găseşti decît
un foarte mic loc pentru baterii
şi oamenii mari doar cu baterii dintr-astea
mai pot trăi unul lîngă altul
şi doar dacă e măcar un copil distanţă între ei
acesta e începutul şi pentru început
să lăsăm cîteva clipe capul în jos
