Început şi sfîrşit de dictaturi în Caraibe. Primul american în spaţiul cosmic. Şi campioana Europei

 Reagan înspre Casa Albă  Lovitura de stat a cocainei  Şi meciul deceniului la Wimbledon jpeg

Mai 1961. Liderul Cubei, Fidel Castro, anunţa că nu vor mai avea loc alegeri. Se întîmpla la doar jumătate de lună după respingerea cu succes a debarcării exilaţilor cubanezi, antrenaţi de CIA, în Golful Porcilor, din sudul ţării.

După înlăturarea de la putere a lui Fulgencio Batista, cel care condusese Cuba pînă în 1959, un alt dictator al unei ţări din Caraibe era deposedat de prerogativele puterii, într-un mod mult mai dur. Condusese cu mînă de fier Republica Dominicană, încă din 1930. Prin asasinarea lui Rafael Trujillo, 69 de ani, se încheiau mai bine de trei decenii de represalii sîngeroase (50.000 de victime) şi de cult exacerbat al personalităţii.

În Statele Unite, Alan Shepard devenea primul american care ajungea în spaţiul cosmic, la nici o lună după ce sovieticii îl lansaseră pe orbită pe Iuri Gagarin. Spre deosebire de rus, care rămăsese 108 minute, pe o traiectorie orbitală, americanul aflat la bordul misiunii Freedom 7 din programul Mercury a fost propulsat pe o traiectorie balistică, de 15 minute, răstimp în care a ajuns la o altitudine de 187 km.

Zece ani mai tîrziu, la 47 de ani, americanul devenea cea de-a cincea persoană care punea piciorul pe Lună, după ce pilotase vehiculul de aselenizare al misiunii Apollo 14. Atunci, Shepard a lovit două mingi de golf, pe solul selenar. A trecut în rezervă în 1974 şi a devenit om de afaceri de succes. A murit de leucemie, în iulie 1998, la 74 de ani. După ce pierduseră cursa cu Uniunea Sovietică pentru trimiterea primului om în spaţiul cosmic, americanii anunţau, prin vocea preşedintelui John Kennedy, intenţia de a duce un om pe Lună, pînă la sfîrşitul deceniului. Ceea ce avea să se întîmple, în vara lui 1969.

Aflat la volanul unui bolid Lotus, englezul Sterling Moss lua startul din pole position şi cîştiga cursa de la Monte Carlo, etapa de debut a sezonului în Campionatul Mondial al Formulei 1. Deşi britanicul avea să mai încheie o dată pe primul loc, în Grand Prix-ul de pe Nurburgring, în august, titlul de campion al lumii avea să fie cîştigat după cele opt etape de Phil Hill, americanul de la Ferrari. A fost un an care a aparţinut piloţilor de la echipa căluţului cabrat, americanul fiind secondat în clasamentul final de coechipierul Wolfgang von Trips. Germanul de viţă nobilă era creditat cu prima şansă la victoria finală înaintea penultimei curse a sezonului, la Monza, cînd s-a produs dezastrul. Aceea este însă altă poveste...

Cu o echipă compusă în totalitate din fotbalişti portughezi, Benfica îşi trecea în palmares primul din cele două titluri de campioană a Europei. Antrenată de un tehnician maghiar, Béla Guttmann, echipa din Lisabona învingea cu 3-2 pe Barcelona, în finala jucată pe stadionul Wankdorf din Berna. Catalanii pregătiţi de Enrique Orizaola au avut în primul 11 trei fotbalişti maghiari (Ladislau Kubala, Sandor Kocsis şi Zoltan Czibor – ultimii doi autori ai golurilor spaniole) şi un brazilian. Barça reuşise ceea ce nimeni nu făcuse pînă atunci, în precedentele cinci ediţii ale CCE. Catalanii eliminaseră încă din optimi de finală pe Real Madrid, echipa care dominase începutul competiţiei. În 1962, Benfica avea să-şi apere cu succes trofeul continental, după ce învingea pe Real, în finala de la Amsterdam. Meciul acela avea să fie finala lui Eusebio...

Dat fiind că melodiile din acea perioadă nu durau foarte mult, am închegat o emisiune cu primele 15 piese ale topului din Statele Unite, şi nu 10, ca pînă acum. Şi cum trebuia să compensez într-un fel, am gîndit finalul ca pe o paranteză închisă în timp, adusă pînă în zilele noastre. Am ales trei piese lansate luna aceasta, pe trei albume. David Letterman m-a ajutat să prezint una dintre melodii . Nu vi se pare că aduce uşor a Billy Idol şi a sa Eyes Without a Face? Ceilalţi doi interpreţi nu mai au nevoie de nicio prezentare, deoarece sînt Carlos Santana şi Willie Nelson. Ceea ce nu înseamnă că nu trebuie ascultaţi. De aceea, faceţi click cu încredere pe butonul play de mai jos şi lăsaţi amintirile să vă învăluie!
 

simeon stalpnicul png
image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

Şeful Pentagonului, Leon Panetta
Cât estimează un fost șef al Pentagonului că va ma dura războiul dintre SUA și Iran. Acest conflict să repete scenariile eșuate din Irak și Afganistan
Fostul secretar al apărării al Statelor Unite, Leon Panetta, estimează că războiul cu Iranul ar putea continua cel puțin încă șase luni. În opinia sa, conflictul riscă să se transforme într-un nou război prelungit în Orientul Mijlociu.
shutterstock 2583757917 (2) jpg
Aceste 5 schimbări ale obiceiurilor alimentare ar putea fi, de fapt, semne ale demenței
Problemele de memorie sunt simptomul caracteristic al demenței și cel asupra căruia se concentrează cei mai mulți oameni. Totuși, acestea nu reprezintă singurul semn. Anumite schimbări ale obiceiurilor alimentare și ale comportamentului din timpul meselor pot indica probleme.
polizia politia italiana italia foto shutterstock
Român mort într-o explozie în Italia. Anchetatorii cred că pregătea un dispozitiv pentru spargerea bancomatelor
Un român de aproximativ 40 de ani a murit în urma unei explozii produse într-o zonă rurală din apropierea orașului Andria, în sudul Italiei.
ramona olaru instagram jpg
Ramona Olaru, îndrăgostită din nou! Ce a atras-o la noul ei iubit: „Are ce-i trebuie!”
Ramona Olaru a atras toate privirile la avanpremiera Insula Iubirii, unde a apărut complet nemachiată, într-o formă foarte apreciată de cei prezenți. Vedeta de la Neatza cu Răzvan și Dani nu s-a remarcat doar prin look-ul natural, ci și prin declarațiile surprinzătoare.
Orientul antic, privit din prezent: cum se schimbă felul în care înțelegem Antichitatea
Orientul antic, privit din prezent: cum se schimbă felul în care înțelegem Antichitatea
Ce mai înseamnă astăzi „Orientul antic” pentru istorici? Cât de utilă mai este această noțiune pentru înțelegerea lumilor antice și ce se întâmplă atunci când societăți, culturi și surse foarte diferite sunt puse în comparație?
INSTANT NICUSOR DAN CURCANI AN SCOLAR 074 INQUAM Photos Octav Ganea jpg
Nicușor Dan, în prima zi de școală: „O greșeală pe care o facem de ani de zile este că nu valorizăm cunoașterea”
Președintele Nicușor Dan a vorbit, luni, în prima zi a noului an școlar, despre problemele sistemului de educație din România, despre finanțarea insuficientă a școlilor și statutul cadrelor didactice, dar și despre relația dintre părinți, profesori și elevi.
Jordan Bardella FOTO AFP
Liderul extremei drepte din Franța vrea ca Ucraina să plătească pentru ajutorul european
Președintele partidului francez de extremă dreapta Adunarea Națională, Jordan Bardella, a cerut înlocuirea sprijinului necondiționat pentru Ucraina cu o relație în care Franța ar primi ceva în schimb.
14237733 m jpg
Radu Drăgușin va avea alt antrenor, Fiorentina l-a demis pe Fabio Grosso
Echipă de fotbal de tradiție din Italia, Fiorentina trece printro perioadă foarte dificilă. Formația la care evoluează Radu Drăguşin a anunţat rezilierea contractului antrenorului Fabio Grosso, după doar trei etape disputate din actuala ediţie a campionatului.
apple jpg
Prima lansare Apple sub noul CEO va fi pe 9 septembrie. Un iPhone pliabil ar putea fi vedeta evenimentului
Apple se pregătește pentru unul dintre cele mai importante evenimente din ultimii ani. Pe 9 septembrie, compania își va prezenta noua generație de produse, iar evenimentul va marca și prima apariție majoră a lui John Ternus în calitate de director general al companiei.