Înapoi în colonii?

1 aprilie 2016
Cum se ratează o dezbatere jpeg

Un prieten îmi semnalează un articol al lui Wolf Lepenies, apărut în Die Welt, în august 2013. Pentru cine nu ştie, Wolf Lepenies este, probabil, cel mai important sociolog german, tradus în toate limbile de mare circulaţie ale lumii (chiar şi în româneşte…), membru al Academiei Regale de Ştiinţe din Suedia, invitat să conferenţieze la Princeton şi Collège de France, laureat al mai multor premii prestigioase, fost rector al Institutului de Studii Avansate din Berlin.

Articolul pe care vreau să îl semnalez se intitulează: „Proiectul recolonizării. Albii trebuie să se întoarcă”. Mai mult decît un articol „cu teză”, e relatarea unui interviu publicat în Chimerunga Chronic („Chimerunga” înseamnă, pare-se, în limba oficială din Zimbabwe, „lupta revoluţionară”). „Vedeta” interviului este Jean-Pierre Bekolo, un cineast din Camerun, producător al unor filme de succes, profesor la universităţile North Carolina şi Duke. Declaraţiile lui sînt, cum se va vedea, foarte îndrăzneţe şi, după mintea mea, extrem de provocatoare în contextul european actual.

Mă mulţumesc să dau cîteva din citatele pe care le-a extras din interviu Wolf Lepenies: „După 52 de ani de independenţă (e vorba de majoritatea ţărilor africane, n.m., A.P.), trebuie să recunoaştem: ideologiile autodeterminării şi ale independenţei rezultate din mişcările noastre naţionale de emancipare, pe care, la vremea lor, le-am susţinut cu toţii, nu se potrivesc cu realitatea globalizării. Ne aflăm într-o fundătură. E mai mult decît evident că nu ne vom atinge ţelurile, dacă vom pretinde să facem totul pe cont propriu. Sîntem depăşiţi”. (Jean-Pierre Bekolo) Wolf Lepenies observă că şi alte mari personalităţi africane au semnalat proasta gestiune post-colonială a statelor devenite „libere”. Între ei, doi cîştigători ai premiului Nobel: nigerianul Wole Soyinka şi keniana Wangari Mathai, curajoasă activistă pentru protecţia mediului. Bekolo o spune negru pe alb: „Să fim cinstiţi. Nu ne iese. Depindem de o eventuală întoarcere a albilor.” Şi: „Proiectul colonial a fost mult mai eficient decît şi-au închipuit iniţiatorii lui. Cînd a devenit indezirabil, pilotul a sărit cu paraşuta, iar cei rămaşi la manşă, crezînd că au, în sfîrşit, totul sub control, s-au dovedit incompetenţi. Nu aveau nici măcar un plan de zbor”. Autonomia proaspăt obţinută a devenit „o armă politică” în mîinile unei „cleptocraţii” locale, ale unei „elite“ corupte, preocupate doar de propria îmbogăţire. „Tot ce au, sub protecţia unui deja obosit slogan al «autodeterminării» le vine de la coloniştii albi: îşi iau diplome de la şcolile lor, conduc maşini de-ale lor, poartă îmbrăcămintea lor, îşi trimit copiii la universităţile lor. Legile «noastre» sînt legile pe care ni le-au făcut ei. Din tradiţiile locale autohtone n-au rămas decît dansurile populare cu care e întîmpinat preşedintele ţării la aeroport, cînd se întoarce dintr-o «vizită» în Occident. Pînă şi artele şi cultura africană sînt mai curînd în grija muzeelor şi a cercetătorilor din afara Africii.” E timpul – spune Bekolo – să terminăm cu ipocrizia şi să recunoaştem că avem nevoie de ajutor din străinătate. „De fapt, toţi ştim asta, numai că nu îndrăznim s-o recunoaştem cu voce tare.” Comentariul lui Wolf Lepenies: interviul lui Jean-Pierre Bekolo are, evident, şi o componentă de „provocare”.

Dar şi Wangari Mathai declarase, cu furie, înaintea lui, că problema principală a Africii nu e „moştenirea colonială”, ci incapacitatea sa, după cinci sau şase decenii de independenţă, să-şi creeze o elită conducătoare legitimă şi eficientă. Pe de altă parte, Occidentul ar face o mare greşeală să ia notă de asemenea observaţii cu un sentiment triumfalist, de instanţă suprem îndreptăţită. Dacă vorbim de o „re-colonizare”, trebuie să o gîndim ca purificată de „exploatare” şi autoritarism organizatoric. Dar asta – în era corporaţiilor multinaţionale – nu ne reuşeşte încă nici nouă…  N-ar avea, oare, nevoie şi lumea musulmană de o înţeleaptă, prietenească, funcţională „recolonizare“? 

În ce mă priveşte, nu mă pot abţine să constat că retorica „independenţei“ făloase („nu sîntem colonia Statelor Unite sau a Uniunii Europene“) se cuplează şi la noi, ca şi în fostele ţări coloniale, cu naşterea unei clase politice puse strict pe parvenire şi jaf. Ne-am „eliberat” şi am intrat pe mîna unor şmecheri, a unei „elite” găunoase şi lacome. Cît despre „recolonizare”, n-ar fi rău să avem în vedere că, în 2050, Africa îşi va dubla populaţia şi că s-ar putea ca cei cărora nu le-a reuşit gestiunea de-acasă să vină spre noi, într-un proces de „colonizare” inversă.

În fond, asta fac migranţii arabi de astăzi: inapţi să-şi rezolve problemele locale, se salvează adăpostindu-se în Europa. N-ar avea, oare, nevoie şi lumea musulmană de o înţeleaptă, prietenească, funcţională „recolonizare”? N-ar trebui să punem umărul la regăsirea de sine de care au nevoie, pentru a nu mai bîntui lumea în numele fericirii pierdute în locul lor de baştină? Poate avem datoria s-o facem, dacă ne simţim şi puţin vinovaţi de dezordinile din zonă. Pe de altă parte, ar fi de mare ajutor să auzim şi dinspre islam o autoanaliză la fel de lucidă şi de curajoasă, ca aceea a lui Jean-Pierre Bekolo. Eu unul îmi fac iluzia că se poate…

Articol apărut pe Blogurile Adevărul.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

irena sendler featured image 86343 png
Viața ascunsă în borcane de sticlă. Povestea tinerei poloneze care a salvat mii de copii de la moarte
O tânără asistentă socială din Polonia a reușit să salveze viața a peste 2.500 de copii care urmau să fie trimiși la moarte în lagărele naziste. S-a târât prin canalizări, și-a pus viața în pericol la fiecare pas și a fost chiar condamnată la moarte, dar a scăpat ca prin miracol.
 Pastile, antibiotice FOTO Shutterstock
Greșeala pe care mulți oameni o fac atunci când răcesc. Medicamentele care nu ajută și pot face mai mult rău
O răceală aparent banală îi determină pe mulți oameni să apeleze la medicamente fără să consulte un medic.
Cuplu - datorii - facturi - plata - calcule - FOTO 123 RF
Ce își doresc românii, dar amână ani la rând. Psiholog: „A nu încerca pare, pentru o vreme, mai ușor de suportat”
43% dintre români spun că nu au suficienți bani pentru a-și îndeplini obiectivele, iar o treime dintre cei care nu au început încă amână de cel puțin trei ani. Psihologul Gabriela Marc explică de ce frica de eșec și nesiguranța pot transforma prudența în blocaj.
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
Cum afectează pierderea unei persoane dragi inima. Riscul de infarct crește puternic în primele 24 de ore după deces
Pierderea unei persoane apropiate poate fi asociată cu o creștere bruscă a riscului de infarct miocardic. Efectul este deosebit de pronunțat în prima zi după deces, iar persoanele cu risc cardiovascular ridicat pot fi mai vulnerabile.
Battle of Șelimbăr   Georg Keller, cropped jpg
De ce a cucerit Mihai Viteazul Transilvania. Motivele invaziei Ardealului și bătălia care a decis totul
O bătălie dată de Mihai Viteazul lângă Sibiu, în inima Transilvaniei, a devenit un moment hotărâtor în istoria românilor: victoria i-a deschis drumul spre prima unire politică a Transilvaniei cu Țara Românească.
Operator ucrainean de drone
Starlink, vital pentru armata ucraineană. Ce s-ar întâmpla dacă Trump ar întrerupe comunicațiile prin satelit
În disputa sa cu Volodimir Zelenski, administrația lui Donald Trump și-a folosit rapid cea mai puternică pârghie. A restricționat cea mai importantă parte a acestui ajutor: comunicațiile prin satelit ale SUA.
eugen simion, foto Adevărul png
18 octombrie: Două decenii de când alpinistul român Ticu Lăcătușu a doborât recordul mondial: a escaladat cel mai înalt vârf din Himalaya
Pe 18 octombrie alpinistul român Ticu Lăcătuşu reuşeşte să escaladeze, în premieră mondială, cel mai înalt vârf (6.403 metri) din masivul himalayan Tsartse. Tot pe 18 octombrie s-au născut scriitorul Mihail Sebastian și artistul Ștefan Bănică Jr.
Mâncare aruncată risipă alimentară Foto Restograf
Țara în care fiecare locuitor aruncă 260 de kilograme de mâncare pe an. Unde se situează România în clasamentul risipei alimentare
Peste un miliard de tone de alimente sunt risipite anual la nivel mondial, în timp ce 645 de milioane de oameni se confruntă cu foametea.
UK CIA P 1947 LF 77 FR191 2000 Overall 001 origin jpg
Mărul, de la livezile sălbatice din Asia Centrală la marile mituri ale omenirii. De ce a fost asociat cu fructul interzis, cu toate că Biblia nu îl menționează
A fost ținut în mână de zeiţa discordiei, de un arcaş elveţian, de o regină invidioasă şi de o companie din California. Unui savant, se spune, i-a căzut în cap, iar zeci de pictori l-au pus pe pânză. Mărul, care se laudă că ține doctorul departe, este un fruct cu peste 7.500 de soiuri.