Înaintea manelizării a fost o horă din "Şatra"

Acum zece ani, în plină eră a fericirii “aspiraţionale” din publicitatea românească, doldora de oameni neverosimil de frumoşi, zîmbitori şi spilcuiţi, şi de situaţii de viaţă desprinse parcă din serialele Dallas şi Beverly Hills, a apărut acest spot pentru un serviciu online naţional. Revoluţia pe care a generat-o se simte, în cercuri concentrice, pînă în ziua de azi. 

De fapt, a fost o serie de spoturi, din care cel despre www.taraf.ro a ieşit în evidenţă precum o aluniţă desenată pe un obraz de ţigancă. Se comunica faptul că, datorită facilităţilor oferite de mediul online (pe atunci, o trufanda pentru români), oricine îşi poate dezvolta o afacere; ergo, se poate propăşi individual (sau, după caz, în clan): re.inventează.te, unul dintre cele mai influente sloganuri româneşti, sintetiza mesajul plin de optimism (normal, ehei, pentru acea perioadă) al campaniei. Mesajului cu pricina, poate prea futurist ca ţintă argumentativă, “ogarii” cu nas fin de la Headvertising i-au găsit această rezolvare filmică pămînteană, (hiper)realistă, din actualitatea “inevitabilă”. Ar merita poate spus că eram în plină modă Kusturica, dar şi că agenţia dinainte (schimbată în urma unei licitaţii) încercase timp de un semestru să vîndă Xnet printr-o campanie cu extratereştri...

Celelalte două spoturi erau - unul despre un producător de miere trecut de prima tinereţe (www.mierar.ro) şi celălalt despre nişte precupeţe de la piaţă (www.taraba.ro, parcă). Oameni de lîngă noi, sfere de interes domestice, deloc pretenţioase, îndeletniciri simple, umile chiar; dar (poate tocmai de aceea) pline de forţă evocatoare. Evident, toate acele situri erau funcţionale şi extindeau, asemeni unor tentacule online, comunicarea “clasică” a campaniei. Senzaţia de ansamblu era că aceşti mici întreprinzători chiar există în realitate, că povestea fiecăruia dintre ei e adevărată şi exponenţială pentru noi toţi. Devenise cool şi trendy să comanzi lăutari de la www.taraf.ro, miere de la www.mierar.ro etc.

Ce ar mai fi de spus?
- Că pe vremea aceea nu începuse (încă) demenţa manelelor; şi că specifică unei reclame despre lumea tarafurilor a fost considerată, la acea vreme, o horă în manieră "Şatra" (interesant, nu?).
- Că astfel se lansa, în mod implicit, manifestul unui nou curent pitoresc, mustos, neo-hiper-realist, care: 1) avea să-l consacre pe Radu Muntean ca most wanted commercials director; 2) avea să facă legea în publicitatea românească de peste mileniu; şi 3) avea să reverbereze mai tîrziu în aşa-numitul val al tinerilor cineaşti.
- Că, totodată, se dădea startul unei întregi mode a spoturilor tip testimonial, în care un personaj (mai mult sau mai puţin real) îşi povesteşte experienţa de carieră şi viaţă (avînd mai mare sau mai mică legătură cu produsul/brandul advertizat), de la piticarul din Săftica pînă la costumiera de la teatru. Dacă, pînă atunci, publicitarii evitau acest gen documentaristic (prea aducînd a telejurnal, pentru unii; prea a teleshopping, pentru alţii), azi testimonial-ul e una dintre opţiunile stilistice favorite ale clienţilor comanditari.

Dacă, după zece ani s-a mers prea departe (prea jos? prea în dos?) în sensul exhibării lumii noastre imediate, nefardate, nedisimulate; dacă “sub”-realismul românesc crud şi crunt a ajuns la un manierism tot mai greu de suportat; dacă în reclamele româneşti sînt prea multe “bube, mucegaiuri şi noroi” ca să mai provoace în opinia publicului “frumuseţi şi preţuri noi” – rămîne să decidă consu-telespectatorii.
 

Florin DUMITRESCU este textier.ro