În amintirea lui Ayrton. Republici separatiste. Din Alabama, cu dragoste
Mai 1994. Îmi amintesc ca şi acum acea duminică. Luna începea cu o dublă sărbătoare. Cu dublă semnificaţie. Muncitorească şi religioasă. Din păcate, această zi rarissimă în calendar avea să rămînă ca ziua în care a dispărut Ayrton Senna. Triplul campion al lumii avea 34 de ani şi se afla la cea de-a treia cursă pentru noua sa echipă, Williams. Abandonase în primele două, alergate acasă, în Brazilia, şi în Japonia, pe circuitul din Aida. De fiecare dată cîştigase Michael Schumacher, rivalul de la Benetton-Ford. După ce Ayrton plecase din pole position.
Situaţia s-a repetat şi de această dată. Numai că victoria de la Imola a germanului avea să fie îndoliată de accidentul petrecut în virajul Tamburello. Atunci cînd monopostul a percutat violent zidul de protecţie, la peste 200 km/h, şi o bucată din suspensia faţă a penetrat casca de protecţie a pilotului. Patru zile mai tîrziu, Senna avea parte de o înmormîntare cu onoruri naţionale, la Sao Paulo. Circa jumătate de milion de oameni au venit pentru a privi cortegiul funerar. Printre cei care au purtat sicriul a fost şi marele său rival din Formula 1, francezul Alain Prost. Preşedintele FIA, Max Mosley, a fost prezent la funeraliile lui Roland Ratzenberger. Aflat la sezonul său de debut în Marele Circ, austriacul în vîrstă de 33 de ani murise cu o zi înaintea lui Senna, în calificările aceluiaşi Grand Prix al statului San Marino, după ce, avariat în urma unor ieşiri de pe pistă, eleronul faţă al maşinii a cedat, a intrat sub aceasta, iar bolidul nu s-a mai putut înscrie pe virajul Gilles Villeneuve şi a percutat frontal zidul de protecţie, la peste 300 km/h. A doua zi, Senna luase cu el în maşină un drapel al Austriei. Brazilianul se gîndise ca, în cazul în care va cîştiga, să dedice victoria lui Roland...
Trecînd la subiecte mai plăcute, trebuie notat Protocolul Bişkek, un acord între Azerbaijan şi Armenia, pentru încetarea conflictului din regiunea separatistă Nagorno-Karabah, o enclavă cu populaţie majoritar armeană, dar aflată pe teritoriul azer. Interesant, după declaraţia de independenţă din ianuarie 1992, survenită la o lună după destrămarea Uniunii Sovietice, republica separatistă a fost recunoscută doar de alte trei entităţi statale apărute în acelaşi mod: Transnistria (pe teritoriul Moldovei), Osetia de Sud şi Abhazia (pe teritoriul Georgiei).
Şi tot în mai 1994, Michael Jackson se căsătorea cu Lisa Marie Presley, fiica celebrului rege al rock and roll-ului. În acte, mariajul celor doi avea să dureze mai puţin de doi ani. În realitate, cei doi au petrecut alţi patru ani, în încercarea de a reînnoda relaţia. Şi pentru că am adus vorba de Lisa Marie, să notăm apariţia celui de-al treilea său album de studio. Storm and Grace nu mai are nevoie de nicio recomandare, din moment ce este produs de T-Bone Burnett, acelaşi care a realizat LP-ul Raising Sand, al lui Alison Krauss şi Robert Plant. La 44 de ani, vocea fiicei lui Elvis este excelent pusă în valoare de experienţa lui T-Bone. You Ain’t Seen Nothin’ Yet este cel dintîi single lansat de pe acest album. În august 2010, împreună cu cel de-al patrulea soţ, Michael Lockwood, care-i este chitarist, producător muzical şi regizor, şi cu cele două fetiţe gemene, născute cu doi ani mai devreme, Lisa Marie s-a stabilit în Anglia, unde a cumpărat o proprietate în valoare de opt milioane de lire sterline.
Finalul Radio Grafiilor ne poartă tot înspre Memphis, Tennessee. Acolo unde, pe lîngă Sun Records, a existat şi Stax Records. O casă de discuri poate mai puţin cunoscută decît aceea care l-a lansat, printre alţii, pe Elvis Presley. Deşi înfiinţată de doi oameni de afaceri albi – Jim STewart şi sora sa, Estelle AXton – Stax a promovat muzica R&B, soul şi blues a interpreţilor de culoare din regiune. Apogeul a fost atins la jumătatea anilor ‘60, odată cu lansarea pe orbită a lui Otis Redding.
La mai bine de patru decenii, apare Alabama Shakes. Un grup din Athens, Alabama, compus din patru tineri, cu o solistă vocală extraordinară. Vocea lui Britanny Howard a fost comparată de unii critici muzicali cu aceea a lui Janis Joplin. Trupa a luat fiinţă în 2009, pe cînd cei patru erau încă la liceu. Se întîlneau după ore şi cîntau cover-uri din repertoriul Led Zeppelin, James Brown, AC/DC şi, da, Otis Redding, pentru un setlist de trei sferturi de oră. Au lansat primul EP în septembrie 2011, pentru ca în aprilie 2012 să apară primul LP. Boys and Girls este unul din cele mai pline de substanţă albume recente, ascultate în ultimul timp. Alabama Shakes este un grup aflat la început şi a cărui evoluţie merită urmărită.
Voi încheia cu începutul emisiunii. Acolo unde am adus, tocmai din 1962, originalul la I've Got My Mind Set On You. Compoziţia lui Rudy Clark, interpretată acum jumătate de veac de cvasi-necunoscutul James Ray, era reluată peste un sfert de secol de arhi-cunoscutul George Harrison. Şi aşa lua naştere un hit. Pînă la urmă, o ecuaţie simplă, de marketing. Cu prea puţine necunoscute...
Îndemnul rămîne acelaşi: întoarceţi timpul, prin Radio Grafii! Faceţi click pe butonul play!
