Iarna, în Parcul Tineretului și Cimitirul Bellu
Iarna, precum se știe, e cîntată și răscîntată de poeți: fie ea zglobie, ca-n Iarna pe uliță a lui Coșbuc; fie „cumplită”, dar pînă la urmă pașnică, precum în Iarna lui Alecsandri; fie „decor de doliu, funerar”, în stil bacovian.
Plimbîndu-te în Parcul Tineretului, într-una dintre primele după-amieze ale lui 2011, găseai puțin din toate cele de mai sus: și copii cu sănii, și oameni de zăpadă, dar și copaci ciudați: plini de un soi de roade uscate, și de... păsări - toate căpătînd forme mai pregnante și mai neobișnuite pe fondul alb.
Din Parcul Tineretului în Cimitirul Bellu nu-i decît un pas. Deschis în 1858 pe un teren donat de baronul Barbu Bellu administrației locale, Bellu rămîne nu doar cel mai faimos cimitir din oraș (prin personalitățile ce odihnesc aici), ci și cel mai poetic. Multe dintre monumentele sale funerare sînt fascinante prin felul în care arată (de la fruste la romantice, avangardiste și megalomane), dar și prin inscripțiile de pe ele.
Iarna, atmosfera bacoviană își găsește cel mai bine locul aici: printre „copacii albi, copacii negri” își fac simțită prezența, în număr mare, și corbii.
